Svetlana Aleksievici, în curs de publicare la Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/svetlana-aleksievici-in-curs-de-publicare-la-humanitas/

Volumul „Timp second hand. Sfârşitul omului roşu”, scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2015

Au trecut două decenii de la căderea imperiului sovietic şi, încetul cu încetul, Rusia pare a face paşi înapoi spre vremea Războiului Rece.

Noua generaţie de tineri ruşi, care nu împărtăşesc visurile de pace ale părinţilor lor, se hrăneşte cu iluzia apusei grandori, visează un alt imperiu atotputernic şi-l socoteşte pe Stalin vizionar, iar nu tiran.

Aceasta e noua Rusie, cea pe care o zugrăveşte Svetlana Aleksievici în cea mai recentă carte a sa, „Timp second-hand. Sfârşitul omului roşu”, publicată sau în curs de publicare în peste 25 de ţări.

Înarmată cu un magnetofon şi un pix, pornind înapoi pe firul timpului, autoarea urmăreşte cu o atenţie a detaliului ieşită din comun ultimii 20 de ani ai istoriei ruse, încercând să înţeleagă, cu ajutorul micilor istorii personale ale celor care au acceptat să-şi spună povestea, dimensiunea tragică a unei utopii.

Lumea şi-a imaginat că toţi cetăţenii URSS-ului şi-au dorit o schimbare. Nimic mai fals. Într-o dimineaţă din 1991, ruşii s-au trezit într-o lume nouă şi stranie, în care nu ştiau cum să trăiască. Şi, brusc, libertatea a devenit o povară, uneori de neîndurat.

În paginile cărţii, Svetlana Aleksievici face să răsune vocile a sute de oameni cu destine ieşite din matcă: oameni buni şi răi, învinşi şi învingători, mame deportate împreună cu copiii lor, stalinişti fără urmă de remuşcare, susţinători ai perestroikăi uluiţi de vârtejul capitalist, entuziaşti care nu ştiu ce să facă cu libertatea dobândită şi cetăţeni încercând să reziste în faţa Svetlana Alexievichinstaurării noii dictaturi.

Eu nu-i întreb pe oameni despre socialism, ci despre dragoste, despre gelozie, despre copilăria lor, despre bărâneţe. Despre muzică, dans, coafuri. Despre miile de detalii ale unei vieţi care nu mai este. Numai aşa poţi aşeza catastrofa într-un cadru familiar şi numai astfel poţi povesti ceva. Poţi înţelege ceva… Istoria nu este interesată decât de fapte, emoţiile rămân în plan secund. Nu se obişnuieşte să le laşi să intre în istorie. Eu, în schimb, privesc lumea cu ochi de scriitor, nu de istoric. – Svetlana Aleksievici

La sfârşitul lecturii rămâne o întrebare: dacă viaţa dinainte a ruşilor a purtat numele „socialism”, cum se cheamă această nouă viaţă?

Editura Corint a publicat în limba română cartea „Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor” în 2015. Romanul „Războiul nu are chip de femeie”, de Svetlana Aleksievici, a apărut la editura Militară, în 1989.

Foto: Svetlana Aleksievici – facebook, wikipedia

15
/12
/22

Pentru că unele dintre cele mai inspirate cadouri sunt cărțile, vă prezentăm o selecție de titluri noi, de la Grupul Editorial Trei, numai bune de pus sub bradul de Crăciun. Veți regăsi printre acestea volume ca „Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, sau „Război” de Louis‑Ferdinand Céline.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

12
/12
/22

Viața Prințului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci și prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă și în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

24
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie, s-a lansat în România cartea „Cu 1% mai bun: Cum mi-am atins potențialul maxim și cum o poți face și tu”, de Chris Nikic & Nik Nikic, la Editura ap! (ACT și Politon). Lansarea a avut loc în prezența artistei Cristina Bălan, câștigătoare a concursului „Vocea României”, care a scris cuvântul-înainte pentru ediția în limba română a cărții.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.