Tabloul „Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859)”, de Theodor Aman, exponatul lunii ianuarie la MNIR
https://www.ziarulmetropolis.ro/tabloul-proclamarea-unirii-24-ianuarie-1859-de-theodor-aman-exponatul-lunii-ianuarie-la-mnir/

Tabloul „Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859)”, de Theodor Aman, va constitui exponatul lunii ianuarie în cadrul unei micro-expoziţii care va fi vernisată marţi în Holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Biroul de presă al MNIR, într-un comunicat transmis luni.   Pictura realizată în ulei pe pânză, surprinde un moment de […]

Un articol de Andrada Văsii|22 ianuarie 2013

Tabloul „Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859)”, de Theodor Aman, va constitui exponatul lunii ianuarie în cadrul unei micro-expoziţii care va fi vernisată marţi în Holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Biroul de presă al MNIR, într-un comunicat transmis luni.

 

Pictura realizată în ulei pe pânză, surprinde un moment de răscruce al istoriei României şi îi reprezintă pe membrii Adunării Elective de la Bucureşti în momentul votării lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859.

Cei 62 de bărbaţi sunt prezentaţi într-o atitudine de poză, autorul sugerând totodată presiunea maselor populare aflate afară, în jurul Mitropoliei, asupra deputaţilor din sală. Opera de artă a fost realizată în anul 1861.

Alături de pictura realizată de Theodor Aman vor mai fi expuse şi alte obiecte care sunt legate de Unirea Principatelor şi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (trusa de pistoale primită de Cuza de la Napoleon al III-lea, urnele de vot şi bilele albe şi negre care au fost pregătite pentru desemnarea domnitorului Moldovei în cazul în cazul unui balotaj între candidaţi, sigiliul „domnitorului Unirii”).

Potrivit sursei citate, partener al MNIR, care continuă şi anul acesta seria micro-expoziţiilor din cadrul proiectului „Exponatul lunii”, pentru acest eveniment fiind Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Iaşi.

Micro-expoziţia care prezintă tabloul „Proclamarea Unirii (24 ianuarie 1859)”, va fi deschisă până pe 15 februarie.

Sursa: Agerpres

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.