Țara Popper. Viața celui mai mare aventurier român
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-popper-viata-celui-mai-mare-aventurier-roman/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

Un articol de Georgeta Filitti|2 mai 2017

Călătoreşte în Siberia, India, Alaska şi în 1886 se stabileşte în Argentina. Totodată conduce şi publicaţia mexicană Diario de las Forasteros. Organizează o expediţie la Capul Fecioarelor (Ţara de Foc), în căutare de aur. E un prilej să cartografieze regiunea, cercetează bazinul oceanic între Capul Panas şi Capul Sunday, corectează harta ţărmului argentinian, face măsurători trigonometrice (dovedind că apele Oceanului se retrag), observaţii meteo şi altele privind fauna şi flora zonei.

Expediţia a avut un răsunet deosebit. Între altele, şi pentru cele semnalate în legătură cu starea jalnică a băştinaşilor (indienii yagani, alacaluzi, yamanizi, onas). Apelul lansat prn foaia Buenos Aires Standard va sensibiliza societatea argentiniană. Peste un an, pune bazele unei exploatări aurifere şi continuă explorarea împrejurimilor. E o adevărată dezvoltare explozivă a zonei ce îi permite să emită un timbru poştal (reprezentând un glob în flăcări pe care apare numele său), azi o raritate filatelică, şi două monede de circulaţie locală (din argint, de 5 gr.) astfel personalizate: Tierra del Fuego, 1889, un târnăcop şi un ciocan şi pe avers, în exergă: Popper. Spălătorii de aur din sud. Concomitent, botează spaţii geografice, râuri, specificaţii de teren cu nume româneşti: Rio Rosetti, Rio Ureche, Monte Lahovary, Punta Sinaia, Farro Popper. Prosperitatea economică evidentă l-a făcut să cheme acolo colonişti români. Se poate spune că Ţara de Foc şi-a datorat intrarea în circuitul internaţional acestui întreprinzător venit din România. A înfiinţat mai multe instalaţii aurifere, a creat prima linie de navigaţie El Parano – Buenos Aires şi o cale ferată cu ecartament îngust.

A păstrat legătura cu Societatea Română de Geografie, trimiţându-i, la un moment dat, un album (azi dispărut) cu imagini din Ţara de Foc şi creaţiile sale. Era legat în pielea unei foci din carnea căreia s-a hrănit şi împodobit cu o placă de titlu în aur extras din exploatările sale.

Odată funcţională instalaţia auriferă întemeiată de el, I. Popper a coborât la Sud de strâmtoarea Magellan şi s-a lansat, în premieră, în cercetări la fel de serioase. Deosebeşte astfel acolo două feluri de comunităţi de fuegieni: unii care, rămaşi străini de apă, n-aveau bărci, nu ştiau să înoate, se tatuau şi îşi pictau faţa în negru, alb şi roşu. Alţii, trăitori doar pe apă, se adaptaseră perfect acestui mediu.

Popper a pus în evidenţă bogăţia şi varietatea faunei (tuco-tuco, un rozător util pentru piele şi carne, vulpi, vidre, gâşte şi în general foarte mult vânat) şi a florei (fagi antarctici, magnolii cu aromă de scorţişoară ş.a.) Dar exploratorul atrage atenţia în privinţa impactului coloniştilor (crescători de vite şi exploatatori de aur) asupra vieţii tradiţionale a băştinaşilor. Neobosit şi mereu dornic să investigheze noi teritorii, I. Popper porneşte în 1890 să cerceteze provincia Jujuy din Nordul Argentinei. Se bucura deja de o certă notorietate de vreme ce argentinienii au botezat estuarul Rio Grande Ţara Popper. În vremea noastră, puţinii români care au ajuns ca turişti în Ţara de Foc au descoperit, uimiţi, ici şi colo, câteva semne ce aminteau de acest pionier european în America de Sud.



28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.