Țara Popper. Viața celui mai mare aventurier român
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-popper-viata-celui-mai-mare-aventurier-roman/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

Un articol de Georgeta Filitti|2 mai 2017

Călătoreşte în Siberia, India, Alaska şi în 1886 se stabileşte în Argentina. Totodată conduce şi publicaţia mexicană Diario de las Forasteros. Organizează o expediţie la Capul Fecioarelor (Ţara de Foc), în căutare de aur. E un prilej să cartografieze regiunea, cercetează bazinul oceanic între Capul Panas şi Capul Sunday, corectează harta ţărmului argentinian, face măsurători trigonometrice (dovedind că apele Oceanului se retrag), observaţii meteo şi altele privind fauna şi flora zonei.

Expediţia a avut un răsunet deosebit. Între altele, şi pentru cele semnalate în legătură cu starea jalnică a băştinaşilor (indienii yagani, alacaluzi, yamanizi, onas). Apelul lansat prn foaia Buenos Aires Standard va sensibiliza societatea argentiniană. Peste un an, pune bazele unei exploatări aurifere şi continuă explorarea împrejurimilor. E o adevărată dezvoltare explozivă a zonei ce îi permite să emită un timbru poştal (reprezentând un glob în flăcări pe care apare numele său), azi o raritate filatelică, şi două monede de circulaţie locală (din argint, de 5 gr.) astfel personalizate: Tierra del Fuego, 1889, un târnăcop şi un ciocan şi pe avers, în exergă: Popper. Spălătorii de aur din sud. Concomitent, botează spaţii geografice, râuri, specificaţii de teren cu nume româneşti: Rio Rosetti, Rio Ureche, Monte Lahovary, Punta Sinaia, Farro Popper. Prosperitatea economică evidentă l-a făcut să cheme acolo colonişti români. Se poate spune că Ţara de Foc şi-a datorat intrarea în circuitul internaţional acestui întreprinzător venit din România. A înfiinţat mai multe instalaţii aurifere, a creat prima linie de navigaţie El Parano – Buenos Aires şi o cale ferată cu ecartament îngust.

A păstrat legătura cu Societatea Română de Geografie, trimiţându-i, la un moment dat, un album (azi dispărut) cu imagini din Ţara de Foc şi creaţiile sale. Era legat în pielea unei foci din carnea căreia s-a hrănit şi împodobit cu o placă de titlu în aur extras din exploatările sale.

Odată funcţională instalaţia auriferă întemeiată de el, I. Popper a coborât la Sud de strâmtoarea Magellan şi s-a lansat, în premieră, în cercetări la fel de serioase. Deosebeşte astfel acolo două feluri de comunităţi de fuegieni: unii care, rămaşi străini de apă, n-aveau bărci, nu ştiau să înoate, se tatuau şi îşi pictau faţa în negru, alb şi roşu. Alţii, trăitori doar pe apă, se adaptaseră perfect acestui mediu.

Popper a pus în evidenţă bogăţia şi varietatea faunei (tuco-tuco, un rozător util pentru piele şi carne, vulpi, vidre, gâşte şi în general foarte mult vânat) şi a florei (fagi antarctici, magnolii cu aromă de scorţişoară ş.a.) Dar exploratorul atrage atenţia în privinţa impactului coloniştilor (crescători de vite şi exploatatori de aur) asupra vieţii tradiţionale a băştinaşilor. Neobosit şi mereu dornic să investigheze noi teritorii, I. Popper porneşte în 1890 să cerceteze provincia Jujuy din Nordul Argentinei. Se bucura deja de o certă notorietate de vreme ce argentinienii au botezat estuarul Rio Grande Ţara Popper. În vremea noastră, puţinii români care au ajuns ca turişti în Ţara de Foc au descoperit, uimiţi, ici şi colo, câteva semne ce aminteau de acest pionier european în America de Sud.



18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...