Tartuffe sau Impostorul: maratonul comediei, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/tartuffe-sau-impostorul-maratonul-comediei-la-teatrul-metropolis/

„Tartuffe sau Impostorul“, de Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, se joacă patru seri la rând, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Un articol de Dan Boicea|16 septembrie 2013

„Tartuffe sau Impostorul“, de Molière, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, se joacă patru seri la rând, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.

Spectacolul este programat astăzi, luni, 16 septembrie, marţi, 17, miercuri, 18 şi joi, 19 septembrie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Metropolis. Din distribuţie fac parte Adela Mărculescu, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Irina Bucescu, Lucian Rus, George Costin (în rolul lui Tartuffe, foto sus), Mădălin Bradea şi Elena Ghimpeţeanu.

„«Tartuffe» este o comedie foarte adâncă, o capodoperă. De aceea şi pune mari probleme de montare, pentru că trebuie să fii în stare să lucrezi cu un asemenea text. O altă problemă, care este şi un punct de atracţie totodată, este că piesa este scrisă în versuri alexandrini şi e mai greu să-i găseşti o echivalenţă în limba română“, spune Victor Ioan Frunză.

GALERIE FOTO Tartuffe sau Impostorul. Adela Mărculescu şi George Costin, la Teatrul Metropolis

Molière, născut Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673), a scris „Tartuffe sau Impostorul“ în 1664, iar biserica a interzis la început piesa, pentru că ironia la adresa clerului şi a înaltei societăţi era mult prea dură. De altfel, la înmormântarea lui, biserica nici măcar nu a permis serviciul religios. Cu toate acestea, Molière este considerat cel mai mare dramaturg francez şi părintele comediei moderne în literatura franceză.

Tartuffe sau Impostorul: o comedie pură şi simplă

Victor Ioan Frunză a lucrat cu o traducere nouă a textului. „În româneşte, piesa s-a jucat în proză şi nu înţeleg de ce. Pentru că asta schimbă schimbă fundamental lucrurile. Adaptarea de la vers la proză este cu totul altceva. Imaginaţi-vă cum ar arăta scena balconului din «Romeo şi Julieta», în care el i-ar spune: «Vai de mine, eşti un soare!». Cred că va fi un lucru rar pe scena românească, pentru că Molière nu s-a mai jucat de mult timp în versuri“.

Tartuffe sau Impostorul

Tartuffe sau Impostorul este cel mai nou spectacol pus în scenă de Victor Ioan Frunză

Directorul de scenă a încercat să impună o anumită austeritate a formei, tocmai pentru că textul era foarte pregnant şi se impunea un echilibru între formă şi text. Marea sperietoare a acestor montări cu „Tartuffe“ este că toată lumea se aşteaptă să fie un succes de public, mai consideră Victor Ioan Frunză. „Într-adevăr, ar trebui să fie un mare succes, dar simţi, pe de altă parte, şi apăsarea unui text mare, pe care îl descoperi pe măsură ce îl montezi. E o distribuţie, cred eu, foarte bună, dominată de actori tineri. E o comedie pură şi simplă“.

Citiţi şi: INTERVIU Victor Ioan Frunză: „UNITER este un bloc de tip sovietic“

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne și pe Facebook!

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti (Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti)

TARTUFFE sau IMPOSTORUL de J.B.P. Moliere

Versiune scenică de Victor Ioan Frunză
Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză
Dramaturgia: Victor Ioan Frunză, Adrian Nicolae
Decorul şi costumele: Adriana Grand

Distribuţia: Doamna Pernelle, mama lui Orgon – Adela Mărculescu
Orgon, soţul lui Elmire – Sorin Miron
Elmire, soţia lui Orgon – Nicoleta Hâncu
Damis, fiul lui Orgon – Adrian Nicolae

Marianne, fiica lui Orgon – Irina Bucescu
Valere, iubitul lui Marianne – Lucian Rus
Tartuffe, bogat ipocrit – George Costin

Laurent, valetul lui Tartuffe – Mădălin Bradea
Flipote, fata în casă – Elena Ghimpeţeanu

Foto: Petrică Tănase

 

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu