Tartuffe – un sfânt păcătos
https://www.ziarulmetropolis.ro/tartuffe-un-sfant-pacatos/

CRONICĂ DE TEATRU Imaginaţi-vă că Molière trăieşte în secolul XXI. Îşi încalţă pantofii, îşi aranjează cravata pentru a vedea „Tartuffe sau Impostorul”. Nimic nu-l pregăteşte însă pentru ce urmează. Sâmbătă, 25 ianuarie, spectacolul se joacă de două ori în aceeaşi zi, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Teodora Gheorghe|23 ianuarie 2014

CRONICĂ DE TEATRU Imaginaţi-vă că Molière trăieşte în secolul XXI. Îşi încalţă pantofii, îşi aranjează cravata pentru a vedea spectacolul „Tartuffe sau Impostorul” în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză. Nimic nu-l pregăteşte însă pentru ce urmează. Nici eu n-aş fi putut s-o spun mai bine de-atât, îşi zice în sinea lui, când se lasă cortina.

O masă festivă în atmosfera unui sfârşit de carnaval de la care lipsesc confettile. O rochie elegantă, cizme de cauciuc, mănuşi fără degete şi cuvintele nervoase murmurate de un bărbat care vorbeşte la telefon – în alte cuvinte, o scenă cochetând în aparenţă cu absurdul, un ecou modern al întâlnirii lui Alice cu pălărierul nebun la ora ceaiului. Doar că aici nu e „ţara minunilor”, ci a minciunilor. Astfel îşi fac apariţia personajele uneia dintre cele mai faimoase opere ale marelui scriitor francez.

Caracterul pestriţ al vestimentaţiei decupate din ere diferite denotă o excentricitate bine calculată şi ingenios ţesută de-a lungul intrigilor. Mesajul? Ipocrizia sfidează timpul. Adriana Grand îmbracă personajele în ţinute extravagante, desenând un adevărat curcubeu de slăbiciuni umane. Decorul evocă un eden stilizat, unde Adam şi Eva plănuiesc să inventeze primul păcat. Simbolismul şarpelui este răsturnat însă de prezenţa unui element antagonic: unicornul, ispititorul in disguise. La fel ca şi „Tartuffe”, ne vorbeşte despre urâţenia ascunsă (cu har şi sfinţenie, desigur) sub masca inocenţei.

Efectul-şoc răsare din asocierea dintre inedit şi tradiţional. Replicile sunt rostite în versuri – un element de originalitate rar întrebuinţat în teatrul zilelor noastre, o „specie pe cale de dispariţie” în rândul artificiilor regizorale din lumea teatrului.

Nu vă temeţi însă, Molière-ul lui Victor Ioan Frunză cunoaşte o ameliorare umoristică şi foarte inspirată a versificaţiei clasice. Când şi când, o replică răzleaţă alunecă în spatele rimei şi cochetează cu familiaritatea limbajului colocvial, ancorând personajul în contemporaneitate.

Cuvintele conferă autenticitate şi spulberă bariere; leagă şi dezleagă iţele încurcate de falsul preot, ca mai apoi să zămislească pledoarii flamboiante.

Tartuffe este splendid jucat de George Costin, care dă glas unui personaj încântător de perfid. Tânărul actor dovedeşte un talent cameleonic, redând în profunzime complexitatea protagonistului. Pe figura bigotului manipulator citim cu uşurinţă dorinţa de parvenire; este încrustată pe zâmbetul meschin şi în ochii sclipind de pofte trupeşti.

Tartuffe ştie când să pozeze în preotul umil şi când să-şi intimideze adversarii prin tonul dintr-o dată glacial şi deloc habotnic. Tupeul său atinge apogeul când încearcă să o corupă pe Elmire (Nicoleta Hâncu), neştiind că e pândit de soţul femeii, ascuns chiar sub masa unde se petrece tărăşenia.

Sorin Miron întruchipează savuros un Orgon pedant şi irascibil, care domină peisajul scenic cu prezenţa sa insolită: o coafură à la Mozart în delir marchează hilar tentativa eşuată a stăpânului casei de a se impune în faţa celorlalţi.

Citiţi şi: INTERVIU Victor Ioan Frunză: „E greu să aducem publicul în sală când suntem pe moarte“

Orgon încetează să mai fie capul familiei din momentul în care îi oferă lui Tartuffe încrederea sa oarbă. Ipocrizia şi bigotismul sunt teme punctate, asemeni unui refren, în scenele de background unde se bate toaca.

În loc să reprezinte un instrument sacru, bucata de lemn sugerează triumful lui Tartuffe asupra naivităţii lui Orgon. Ba mai mult de atât, evlavia este luată în răspăr – preotul impostor îşi atârnă zeflemitor o cruce de cureaua de la pantaloni, ca pe o armă de care se foloseşte abil. Când se vede stăpân pe situaţie, Tartuffe, cuprins de o frenezie aproape orgasmică, bate toaca îndrăcit, amuţind astfel orice urmă de credinţă.

Dacă vreţi să vă delectaţi cu o comedie inteligentă „à la française”, atunci „Tartuffe” vă aşteaptă la Teatrul Metropolis.

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti
(Str. Mihai Eminescu nr. 89, sector 2, Bucureşti)

25 ianuarie, ora 16.00
25 ianuarie, ora 19.00

Tartuffe sau Impostorul, de J.B.P. Moliere

Versiune scenică, direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză

Dramaturgia: Victor Ioan Frunză, Adrian Nicolae
Decorul şi costumele: Adriana Grand

Distribuţia: Doamna Pernelle, mama lui Orgon – Adela Mărculescu
Orgon, soţul lui Elmire – Sorin Miron
Elmire, soţia lui Orgon – Nicoleta Hâncu
Damis, fiul lui Orgon – Adrian Nicolae

Marianne, fiica lui Orgon – Irina Bucescu
Valere, iubitul lui Marianne – Lucian Rus
Tartuffe, bogat ipocrit – George Costin

Laurent, valetul lui Tartuffe – Mădălin Bradea
Flipote, fata în casă – Elena Ghimpeţeanu

Cumpăraţi aici bilete online!

Foto din Tartuffe sau impostorul – Adriana Grand

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).