Teatru 200 – marea sărbătoare a Teatrului Naţional Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-200-marea-sarbatoare-a-teatrului-national-iasi/

Vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00, spectacolul excepţional TEATRU 200 deschide marea sărbătoare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, un omagiu adus celor 200 de ani de la prima reprezentaţie a unei piese de teatru in limba română, 175 de stagiuni naţionale, 120 de ani de la inaugurarea clădirii şi 140 de ani de la înfiinţarea primului teatru evreiesc în România, la Iaşi.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2016

Un spectacol emoţionant, în regia lui Cristian Hadji – Culea, în care, pe scena Sălii Mari, într-un decor de excepţie creat de Dragoş Buhagiar, vor trece prin faţa publicului toţi actorii trupei, reînviind cele mai reprezentative momente din marile spectacole ale ultimelor stagiuni ale Teatrului.

Alături de aceste scene, prima piesă în limba română, Mirtil şi Hloe de Gheorghe Asachi (montare – Irina Popescu Boieru, distribuţie – Beatrice Teişanu, Alexandru Torboli).

Inaintea evenimentului din Sala Mare, faţada Teatrului va prinde viaţă într-un fascinant moment de video mapping (concept – Andrei Cozlac) care va prezenta întreaga istorie a Naţionalului ieşean.

În foaier, un semnal editorial – „Vârstele scenei”, două volume semnate de criticul de teatru Ştefan Oprea şi apărute la Editura Junimea. Albumul aniversar Teatru 200, editat de Naţionalul ieşean şi lansat cu această ocazie, oferă publicului informaţii cu valoare istorică şi mărturii de suflet  ale personalităţilor care au avut  şi au destinele împletite cu vârstele  teatrului.

Scene din spectacolele (în ordinea apariţiei): Mirtil şi Hloe de Gheorghe Asachi-regia Irina Popescu Boieru, Iaşii în carnaval de Vasile Alecsandri-regia Alexandru Dabija, Un duşman al poporului de Arthur Miller-regia Claudiu Goga, O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale-regia Mircea Cornişteanu, Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri, Golem- scenariul şi regia Alexander Hausvater, Cafeneaua de Carlo Goldoni-regia Silviu Purcărete, Cântăreaţa cheală de Eugene Ionesco-regia Radu Alexandru Nica, Actorii de Flavia Buref, Acasă în miezul verii de Tracy Letts-regia Claudiu Goga, Hamletmachine de Heiner Muller-regia Giorgos Zamboulakis, Aici la porţile beznei după Euripide-scenariul şi regia Mihai Măniuţiu, Vizita bătrânei doamne de Fr. Durrenmatt-regia Claudiu Goga, Pălăria florentină de Labiche-regia Silviu Purcărete, Vizita bătrânei doamne de Fr. Durrenmatt-regia Claudiu Goga.

Foto: Teatru 200 – facebook

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.