Teatru la Cinema – debut în forță la Movieplex
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatru-la-cinema-debut-in-forta-la-movieplex/

Începând de astăzi, 16 ianuarie, Bucureştiul va avea o nouă instituţie teatrală. “Teatru la Cinema” este primul proiect cultural integrat care aduce teatrul în spaţiul neconvenţional al sălilor de cinema. talentAgency.ro în parteneriat cu Movieplex propun publicului larg, copii şi adulţi, spectacole de teatru şi umor de calitate.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2015

Teatru la Cinema / Reprezentaţiile vor avea loc în fiecare weekend în sălile de cinema din Movieplex, situat în mall-ul Plaza România (Bd. Timişoara, Nr. 26, sector 6, Bucureşti).

În cele două stagiuni anuale, copiii sunt invitaţi la spectacole de teatru şi teatru de improvizaţie, special concepute pentru ei. Părinţii au de ales între teatru de comedie, teatru de improvizaţie şi spectacole de stand-up comedy.

Spectacolele “Teatru la Cinema” vor fi puse în scenă de vineri până duminică. Vineri seara se va putea urmări un spectacol de improvizaţie. Serile de sâmbătă sunt rezervate teatrului de comedie, iar cele de duminică au ca temă spectacolele de stand-up comedy.

La matinee sunt invitaţi cei mici, care pot viziona o piesă de teatru pentru copii sâmbăta, iar, duminica, un spectacol de teatru de improvizaţie pentru copii.

Pe scena “Teatru la Cinema” vor putea fi aplaudate prestaţiile unui număr semnificativ de actori talentaţi, de la Cătălina Mustaţă până la Teatru la Cinema Paula Chirilă, Claudiu Maier, Cătălin Neamţu sau Carmen Lopăzan.

Un loc special în oferta “Teatru la Cinema” îl reprezintă piesa “E bine şi la 60!”, un spectacol de stand-up comedy excepţional, care îi va avea ca protagonişti pe doi veterani ai scenei românești, Radu Gheorghe şi Răzvan Vasilescu.

Prima stagiune debutează cu spectacolul de improvizaţie „iELE”, care va avea loc vineri, 16 ianuarie, începând cu ora 20:00.

Sâmbătă dimineaţă, pe 17 ianuarie, de la ora 11:30, juniorii sunt invitaţi în Rotonda Plaza România, la spectacolul de teatru de improvizaţie pentru copii, „Little Impro”. Intrarea este liberă la această reprezentație.

Sâmbătă seara este rândul părinţilor să se relaxeze împreună cu prietenii, urmărind spectacolul de comedie “Nimic nu-mi scapă”, o adaptare după piesa „Încurcă lume” de A. D. Hertz.

Printre reprezentațiile din ianuarie se numără piesele de teatru de comedie „Ciao Bella” şi „2014: O odisee pământeană” și spectacole de teatru de improvizaţie ale unor trupe precum „Improvisneyland” şi „Backstage Boys”.

Cei mici pot urmări atât spectacolul de improvizaţie pentru copii „Little Impro”, cât şi piese de teatru care le sunt destinate, precum „Nică şi Poveştile sale” sau “Ziua în care a fugit somnul”.

Pentru că întregul proiect a plecat de la ideea de a facilita accesul publicului la actul de cultură şi pentru că ne dorim să avem cât mai mulţi spectatori, în luna ianuarie vom derula o campanie prin care două bilete vor putea fi achiziţionate la preţul unuia – Mihai Penişoară, directorul general al Art Media Management.

În prezent, portofoliul “Teatru la Cinema” conţine peste 10 piese de teatru. Pe viitor, numărul de spectacole ce vor fi puse în scenă va crește cu 30%.

Foto: Teatru la Cinema – teatrulacinema.ro

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.