Teatrul bate pandemia la Grădina BIS
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-bate-pandemia-la-gradina-bis/

Zeci de reprezentaţii în Grădina BIS începând cu 26 iunie. O vară cu patru premiere şi cu nenumărate delicii teatrale.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2020

În ciuda constrângerilor impuse de epidemia de coronavirus, BIS Teatru și-a întâmpinat spectatorii cu brațele deschise și în această vară. A șasea ediția a proiectului Teatrul din Cartier s-a desfășurat în perioada 2- 31 iulie 2020 sub motto-ul „Distanțare fizică – Solidaritate & Comuniune Socialăˮ în trei cartiere din Sibiu (Țiglari, Trei Stejari, Gușterița) și la Sibiel. 

De-a lungul lunilor august și septembrie a delicatului an 2020, spectacolele au continuat la Grădina BIS. Numai în luna august, artiștii sibieni au oferit 14 reprezentații ale spectacolelor din repertoriul BIS, alte 3 reprezentații fiind prezentate în azile de persoane vârstnice din oraș, în cadrul proiectului „Povești pentru bunicii noștri”, finanțat de Primăria Sibiu pe Agenda Comunității. 

Echipa a lucrat în perioada de izolare și post-izolare la patru premiere: Povestea Poveștilor, Muzicanții din Bremen, Doi moldoveni în Ardeal și  Născut în 2000. Cel din urmă menționat a făcut parte din programul Acces ONLINE, finanțat de Ministerul Culturii în scopul asigurii continuității procesului de creație în perioada în care accesul publicului la evenimentele culturale era restricționat datorită situației epidemiologice. Spectacolul „Născut în 2000”, este al doilea din trilogia „Născut în România”, după „Născut în ‘90” — cel mai jucat spectacol din repertoriul BIS Teatru și laureat cu premiul special al juriului „Radiografia subiectivă a ultimilor 25 de ani” în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent din București 2015. Ambele spectacole, în regia lui Bogdan Sărătean, pot fi văzute în zilele următoare la Grădina BIS Teatru, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56. 

Miercuri și joi/ 9 & 10 septembrie 2020, de la ora 20:00 se va juca „Născut în ‘90”, la aproape 6 ani de la premiera care a avut loc pe 1 decembrie 2014. Spectacolul evocă cu umor dar și amară ironie istoria primului deceniu postrevoluționar. Istoria oficială se împletește cu istoriile personale ale celor trei actori (Andrada Grosu, Aneea Opriş şi Claudiu Fălămaş), născuți la puțin timp după Revoluția din ’89, dar și cu momente muzicale sau imagini de arhivă, ce alcătuiesc un spațiu al amintirilor comune, al experiențelor trecute, ce încă își găsesc ecoul în prezent. 

Sâmbătă și duminică/ 12 & 13 septembrie 2020, de la ora 20:00 publicul va putea să vadă „Născut în 2000”, producție nouă ce s-a bucurat de un real succes la public. Premiera din 16 august 2000, transmisă prin intermediul platformelor online a fost urmărită  de peste 30.000 de spectatori, pe canalele organizatorilor și ale partenerilor proiectului.

Tema principală este cea a natalităţii în România ultimelor decenii, dificultatea de a da naștere unui copil într-un mediu social-politic și familial neprietenos. Protagoniste sunt actrițele Aneea Axentea, Andrada Grosu, Alexandra Roatiș și Shama Leah, ajunse la vârsta importantei decizii de a deveni mame. Printr-un liant nevăzut trecutul și prezentul, amintirile din copilărie și experiențele din viața adultă, momentele comice și cele dureroase, entuziasmul și deruta se reunesc într-un tot armonios, un spectacol emoționant. 

Septembrie la Grădina BIS se va încheia cu reprezentațiile spectacolelor „Povestea Poveștilor” și „Clandestino”, precum și cu o avanpremieră a performance-ului muzical „Caelum Meditatio”, creația artistului Claudiu Fălămaș pe versuri de Ezra Pound, traduse de Radu Vancu.

Organizatorii oferă asigurări în privința urmării cu strictețe a indicațiilor autorităților în vederea combaterii epidemiei. Biletele pot fi achizitionate de pe https://www.iabilet.ro/bilete-bis/.

BIS Teatru invită publicul să rămână aproape fiindcă pentru luna octombrie se pregătește o ediție absolut specială și unică a festivalului 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, ajuns la ediția a X-a. Detalii vor fi disponibile în curând pe pagina de facebook bisteatru si pe bisteatru.ro

“Nu știu alții cum sunt, dar pe noi tocmai arta teatrului ne-a păstrat pe linia de plutire în perioada asta stranie. Nu credeam să-nvăț a pandemi vreodată. Am strâns atâta energie în lunile de lockdown! Iar când restricțiile s-au mai disipat, ne-am apucat de treabă. BIS Teatru a scos 4 premiere în perioada 26 iunie – 16 august a anului 2020. Nu mă întrebați cum a fost posibil așa ceva, că nu îmi dau seama rațional vorbind. Iar în intervalul acesta am lucrat cu toții muncitori zilieri, salahori cu sufletul la Grădină. Actori, tehnicieni, voluntari, prieteni. Era normal ca în condițiile astea tulburi să facem toate eforturile ca Grădina BIS să fie un loc safe & plăcut. Să poată genera evadare, poftă de teatru. Și cred că am reușit. Cireașa de pe tortură a fost premiera, în 16 august, a spectacolului “NĂSCUT ÎN 2000”, un vulcan care stătea de foarte mult timp să erupă, cum frumos a spus Dada (n.r. actrița Andrada Grosu) într-un interviu de curând. Iar acum, la sfârșit de săptămână, jucăm spectacolul aici, la Grădină. L-am prefațat cu două reprezentații ale spectacolului nostru-cult, dacă pot spune așa. Care va să zică în 9 și în 10 septembrie jucăm “Născut în 90”, show-ul care a însoțit cumva eclozarea companiei ăsteia BIS Teatru. Suntem tot mai rupți de lume, cumva, auto-izolați aici în Grădina magică, dar în același timp urmărim (fără panică) ceea ce se întâmplă. Am respectat toate normele sanitare, cu supra-de-măsură chiar. Dintr-o rațiune simplă – nu avem ce pierde, și prețuim publicul nostru, echipa noastră, voluntarii noștri. Am avut zei păzitori până acum, dar și multă grijă, atenție, chestiile astea care musai ne țin oameni în perioada asta. Ce va fi? Nimic roz nu se vede la orizont, nimic albastru, nimic lin. Un soi de beznă cu mâzgă. Ce vor face artiștii independenți din noiembrie încolo? Ce vor face cei care jucau în localuri, în librării, în biblioteci? Nu știu. Trăim acum strașnic CLIPA. Și ne amăgim că am învățat ceva din pățania asta recentă a umanității. Până una alta, haideți la Grădina BIS, pe strada Ștefan cel Mare 56, aici, în Sibiu.” a declarat regizorul Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.