Teatrul Masca transmite online, gratuit, spectacolele „Clovnii” și „Nastasia”
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-masca-transmite-online-gratuit-spectacolele-clovnii-si-nastasia/

Teatrul Masca celebrează sâmbătă, 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului prin transmiterea online, în mod gratuit, a spectacolelor „Clovnii” şi „Nastasia”.

Un articol de Petre Ivan|26 martie 2021

Ziua mondială a teatrului, aniversată în fiecare an la 27 martie, a fost instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), iar din 1962, a devenit un eveniment anual, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru.

Pentru marcarea acestei zile vom transmite online două dintre cele mai apreciate spectacole din arhiva teatrului:

Clovnii” – plin de umor, de muzică, deconectant pentru mici și mari, este un spectacol pentru copii, de urmărit împreună cu părinții și bunicii. Așa s-ar descrie unul dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Masca, care reprezintă punerea în scenă a unei teme de studiu prezentă încă de la înființarea teatrului: Clovnul. Spectacolul va putea fi urmărit în intervalul orar 10.00-13.00, pe Youtube.

Nastasia” – pornind de la textul piesea “Domnișoara Nastasia” de G.M. Zamfirescu, spectacolul surprinde viața colorată a mahalalei bucureștene din anii ’30, cu personaje pitorești și destine teribile marcate de dragoste și moarte. Din tabloul emoționant al suburbiilor se desprinde visul Nastasiei, dominat de conflicte puternice, realism brutal și aspirații. Spectacolul va putea fi urmărit în intervalul orar 17.00-23.00, pe Youtube.

Pentru informații și link-urile de vizionare, urmăriți pagina de facebook a Teatrului Masca

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.