Teatrul Metropolis, în campania ,,Artiștii pentru artiști”, cu „Lecţia de violoncel“
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-in-campania-artistii-pentru-artisti/

Teatrul Metropolis, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Teatrul Mic se numără printre instituţiile de profil care s-au alăturat demersului UNITER de a sprijini cauza artiştilor prin spectacole de caritate, prin intermediul campaniei „Artiştii pentru artişti”.

Un articol de Liliana Matei|15 martie 2014

Teatrul Metropolis, Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie şi Teatrul Mic se numără printre instituţiile de profil care s-au alăturat demersului UNITER de a sprijini cauza artiştilor prin spectacole de caritate, prin intermediul campaniei „Artiştii pentru artişti”.

Instituţiile teatrale din Bucureşti şi din ţară vor juca spectacole din propriul repertoriu sub semnul campaniei naţionale „Artiştii pentru Artişti”, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie).

Mai multe teatre din Bucureşti s-au alăturat demersului UNITER, iar încasările de la spectacolele jucate de acestea vor fi direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală.

Astfel, Teatrul Naţional Bucureşti s-a alăturat campaniei cu spectacolul „Bârfe, zvonuri şi minciuni”, de Neil Simon, în regia lui Ion Caramitru, care va fi montat pe 29 martie.

Teatrul Bulandra participă la campania „Artiştii pentru artişti”, cu spectacolul „Artă” de Yasmina Reza, în regia Cristi Juncu.

Teatrul de Comedie ia parte la această campanie cu „Zăpezile de altădată” de Dumitru Solomon, regia Mircea Cornişteanu (pe 27 martie), iar Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, cu „Veselia nu-i în criză”, un spectacol muzical – umoristic de Octavian Sava, Mihai Maximilian, Adrian Lustig, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru (pe 29 martie).

De asemenea, Teatrul Evreiesc de Stat va participa la campania UNITER cu „Jocul Regilor”, de Pavel Kohout, regia Felix Alexa (27 martie), Teatrul Excelsior, cu „Frumoasa şi Bestia”, după Charles Perrault, regia Ion Lucian şi Marius Nină (23 martie), Teatrul „Ion Creangă”, cu „Războiul bucatelor” de Ioan Gârmacea, după Petre Ispirescu, regia Mihai Manolescu (27 martie), iar Teatrul Masca, cu „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, regia Mihai Mălaimare (23 martie).

Teatrul Metropolis participă la campanie cu „Lecţia de violoncel” de Mona Radu, regia Felix Alexa (pe 22 martie) şi a vândut deja 80 de bilete la acest spectacol, Teatrul Mic, cu „Vulpone”, după Ben Jonson, regia Vlad Cristache (27 martie), Teatrul Nottara, cu „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, regia Dinu Cernescu (21 martie), Teatrul Odeon, cu „Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, regia Dinu Cernescu (24 aprilie), iar Teatrul Ţăndărică participă cu „Croitoraşul cel viteaz”, după Fraţii Grim, regia şi scenariul Daniel Stanciu (27 martie).

lectia de violoncel

Secvență din spectacolul ,,Lecția de violoncel”, de la Teatrul Metropolis. Foto: Petrică Tănase

La aceste montări se adaugă spectacolul-eveniment produs de UNITER special pentru ediţia din acest an a campaniei, care este intitulat „Clipe de viaţă 2” şi care va fi prezentat pe 31 martie, de la ora 19.00, la Sala Radio din Bucureşti, anunță Mediafax.

Spectacolul, care va avea o unică reprezentaţie, îi are în distribuţie pe: Dorin Andone, Alexandru Arşinel, Ilinca Dumitrescu, Felicia Filip, Marcel Iureş, Vasile Macovei, Medeea Marinescu, George Mihăiţă, Marin Moraru, Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare şi trupa Teatrului Masca, Horaţiu Mălăele, Adrian Naidin band, Ioan Gyuri Pascu, Margareta Pâslaru şi corul Allegretto, Tania Popa, Aurelian Octav Popa, Stela Popescu, Victor Rebengiuc, Paula Seling, Eusebiu Ştefănescu, Cătălin Târcolea. Amfitrionul evenimentului va fi Ion Caramitru.

Biletele pentru spectacolul-eveniment au fost puse în vânzare la Sala Radio, Teatrul Naţional Bucureşti, pe bilete.ro, precum şi în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi în magazinele Germanos.

Foto: Arhiva Teatrul Metropolis

 

26
/01
/24

Stagiunea curentă a Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian include o montare în premieră mondială a musicalului JACK, ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE este inspirat de povestea întunecată şi fascinantă a celebrului criminal în serie şi expune o versiune multi-faţetată a acestei istorii ce a cutremurat Anglia victoriană  şi este încă înconjurată de aburii misterului.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.