Teatrul Metropolis, invitat al celui mai important festival de teatru – FNT
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-invitat-al-celui-mai-important-festival-de-teatru-fnt/

Producţiile Teatrului Metropolis au devenit o prezenţă constantă în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (FNT), două fiind titlurile selectate pentru ediţia din acest an, 2017.

Un articol de Teatrul Metropolis|9 octombrie 2017

AMADEUS, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, Premiul de Excelență, Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (Andrei Huțuleac) la Gala UNITER 2017, și ȘI NEGRU ȘI ALB ȘI GRI, scris și regizat de Mimi Brănescu, producție ce aduce cu frustețe în prim plan universul mundan al zilelor noastre.

„Amadeus” de Peter Shaffer atinge o temă majoră a umanității. Ne propune să reflectăm asupra antagonicului motiv geniu-mediocritate, conducându-ne astfel spre sensul mai profund al teatrului – eterna raportare metafizică la divinitate, la Univers. O echipă omogenă de tineri creatori ce definesc o nouă paradigmă a modalității de expresie a artei actorului, din care fac parte George Costin (Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER 2012), Andrei Huțuleac, Nicoleta Hâncu (Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la Gala UNITER 2013), Alexandru Pavel, Adrian Nicolae, Sorin Miron, Alin Florea, va putea fi văzută pe scena Teatrului Metropolis sâmbătă 28 și duminică 29 octombrie, de la ora 18:00.

Și negru și alb și gri”, spectacolul de autor al lui Mimi Brănescu – actor, regizor, cunoscut publicului larg pentru scenariile de film și TV, reflectă fără false pudori un univers imediat. Este un spectacol al încălcării tabu-urilor, o saga despre adevărurile care mușcă din carnea personajelor, în care comicul rezidă din neiertătoarea imagine în oglindă pe care autorul ne-o așază în față. Relațiile suculente între personaje, adevărurile ascunse, drama reală sunt maiestuos infățișate de actorii Dana Dogaru, Carmen Tănase, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Adrian Titieni, Vlad Zamfirescu, Tudor Aaron Istodor – cunoscuți publicului și din producțiile cinematografice. „Și negru si alb și gri” poate fi văzut în cadrul FNT, pe 25 octombrie, începând cu ora 18:00 și pe 26 octombrie, de la ora 21:00.

„Și negru și alb și gri” / Teatrul Metropolis (Foto: Maria Ștefănescu)

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediție, are loc în perioada 20-30 octombrie 2017. Producătorii Festivalului Național de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrală din România și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, coproducător Primăria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Partener: Institutul Cultural Român. Ediţia de anul acesta îi este dedicată marelui actor Victor Rebengiuc. Bilete la spectacole: www.mystage.ro/fnt. Informații despre spectacole pe www.fnt.ro.

Ediție desfășurată sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Foto sus: „Amadeus” / Teatrul Metropolis

26
/11
/16

În vremea veche, când Pământul părea mai aproape de cer, au apărut, din cuvinte, sâmburi de poveşti nemuritoare. Apoi au crescut şi s-au răspândit, s-au schimbat şi s-au răsucit, păstrând în ele sensuri nenumărate. Teatrul Ion Creangă prezintă „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte“, o poveste care invită foarte tinerii spectatori, copiii cu vârsta peste 6 ani, să descopere o aventură care a fermecat generații.

25
/11
/16

Debutul în lung-metraj al regizorului turc Mehmet Can Mertoglu rulează de vineri în București (Cinemateca Union, Cinemateca Eforie și Cinema Elvira Popescu), Cluj (Cinema Victoria), Constanța (Cityplex) și Târgu Mureș (Cinema Arta). Album de familie este o co-producție Turcia – Franța – România căreia i-au trebuit trei ani să devină realitate.

25
/11
/16

În deschiderea Festivalului de dramaturgie contemporană poloneză, care se desfăşoară între 1 şi 6 decembrie 2016 pe scena Teatrului Contemporan din Wrocław, se joacă spectacolul TNB Între noi e totul bine, piesa incitantei autoare poloneze Dorota Masłowska, în regia lui Radu Afrim. Spectacolul este unul din primele 3 titluri de mare interes ale manifestării, potrivit recomandărilor organizatorilor.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

25
/11
/16

Premiera "Nastasia", după piesa Domnișoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, deschide noua stagiune la Teatrul Masca. Spectacolul regizat de Mihai Mălaimare va fi pus în scenă de pe 26 noiembrie, de la ora 19:00.

25
/11
/16

Înperioada 1-4 decembrie, la Cinema Elvira Popescu, din cadrul Institutului Francez din București, se va desfășura evenimentul „Filmele LUX. 10 pentru 10”. Manifestarea are loc cu ocazia aniversării a 10 de ani de la prima ediție a Premiului LUX pentru film european, distincție acordată anual de Parlamentul European.

24
/11
/16

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, documentarul „Iubiții Domnului”, realizat în 1997 de Dan Alexe, prezintă rivalitatea dintre doi șeici derviși din Skopje. Două personaje excentrice, privite cu empatie, dar și cu o ironie blândă - și asta atunci când regizorul chestionează discret practicile lor religioase.

24
/11
/16

Se joacă la Nottara spectacolul „Iarna” (după o piesă de Jon Fosse, dramaturg norvegian contemporan), regizat de Mihai Măniuțiu. Scenografia: Adrian Damian. Muzica: Mihai Dobre (de la Șuie Paparude). Coregrafia: Andrea Gavriliu. Cu: Andi Vasluianu, Catrinel Dumitrescu, Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu.

24
/11
/16

"Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică." - Emil Hossu

24
/11
/16

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt”. Distincția a fost acordată la Palatul Națiunilor Unite – Geneva, la Summitul Global de Religie, Pace și Securitate.

23
/11
/16

Pianistul şi compozitorul Havasi s-a obişnuit să aibă concertele sold-out la revenirile sale în România. Nici de data aceasta nu s-a abătut de la regulă. Cel mai rapid pianist din lume, cel care a atins de 498 de ori într-un minut aceeaşi clapă a instrumentului, a ajuns rapid şi la sufletul spectatorilor români care l-au aplaudat aseară la Sala Palatului.

23
/11
/16

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” în parteneriat cu ARCUB organizează AUDIȚIE NAȚIONALĂ 2016, ediția a IV-a, festival dedicat tinerilor actori. Dată limită înscrieri: 8 decembrie. Desfășurare festival: 15, 16, 17 decembrie