Teatrul Metropolis, o poveste de succes – programele speciale
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-o-poveste-de-succes-programele-speciale/

De la înfiinţare până în prezent, prin programe şi proiecte, la Teatrul Metropolis s-a urmărit atragerea spectatorului în sală precum şi formarea unui public propriu. Astfel, în scurt timp, s-a dezvoltat sloganul ,,Un teatru deschis cu casa închisă!”.

Un articol de Monica Andrei|6 noiembrie 2013

De la înfiinţare până în prezent, prin programe şi proiecte, la Teatrul Metropolis s-a urmărit atragerea spectatorului în sală precum şi formarea unui public propriu. Astfel, în scurt timp, s-a dezvoltat  sloganul „Un teatru deschis cu casa închisă!“.

Istoria unui teatru destul de tânăr include programe mari şi proiecte valoroase, încă de la înfiinţare, pe lângă premierele numeroase din fiecare an, onorate cu premii naţionale şi internaţionale.

„(…) Una dintre cele mai valoroase producţii.(…). Un univers din cenuşă şi nisip, straniu, dar deloc absurd, în care doi oameni încearcă să trăiască… Şi dincolo de frumuseţea în sine a montării, rămâne interpretarea lui Mihai Constantin şi a lui Răzvan Vasilescu”, scrie Monica Andronescu în Yorick despre „Sfârşit de partidă” de Samuel Beckett, în regia lui Alexandru Tocilescu (cu Ion Besoiu, Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin).

Pentru rolul din acest spectacol, Mihai Constantin a fost nominalizat în 2010 la Premiile UNITER (categoria cel mai bun actor în rol principal).

sfarsit de partida

Mihai Constantin şi Răzvan Vasilescu, pe scena de la Teatrul Metropolis

„Deşi Tarelkin este o oglindă în care ne uităm simţind fiori de groază pe şira spinării, regizorul Gelu Colceag a ştiut să exploateze la maximum umorul negru care străbate partitura scrisă de Suhovo-Kobîlin, conferindu-i accente suprarealiste şi neaşteptate efecte comice, astfel încît, vrei, nu vrei, pînă la urmă tot izbucneşti în rîs“, precizează Gabriela Hurezean în Ziarul Naţional despre spectacolul „Tarelkin”, în regia lui Gelu Colceag (din distribuție: Doru Ana, George Ivaşcu, Dan Aştilean, Radu Gabriel, Alexandru, Pavel, Gabi Costin).

Citiți și: Teatrul Metropolis, o poveste de succes – primele spectacole

Spectacolul a primit Premiul pentru întreaga activitate acordat de UNITER regizorului Gelu Colceag, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi Premiul pentru Regie – Gelu Colceag (la ediţia I a Galei Premiilor Municipiului Bucureşti).

TARELKIN3

Doru Ana şi George Ivaşcu, în „Tarelkin“

Despre spectacolul Podu’, în regia lui Horaţiu Mălăele (Horaţiu Mălăele, George Ivaşcu, Meda Victor), ziarul Adevărul nota: „Horaţiu Mălăele nu are teatrul în sânge. Este invers: teatrul îl are în sânge pe Mălăele. Actorul şi regizorul a devenit un fel de particulă esenţială a teatrului de lângă noi.“

Spectacolul a fost încununat cu trei premii: Premiul Naţional „Elvira Godeanu” acordat actorului Horaţiu Mălăele (2009); Premiile Confidenţial (2009 şi 2011) şi Premiul de Excelenţă pentru regie, în Israel.

podu1

Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, în spectacolul „Podu`“

„O comedie despre relaţiile sentimentale nepotrivite, despre cum trebuie să iubeşti, şi despre cum să iubeşti pe cine trebuie, cu replică spumosă şi intrigă alertă” este „Floarea de cactus”de Pierre Barillet & Jean Pierre Gredy, în regia lui  Alice Barb (cu Adela Mărculescu, Damian Crâşmaru, Cristiana Răduţă Bobic, Lucian Ghimişi, Theodor Danetti / Mihai Niculescu, Rudy Rosenfeld).

Producţia a luat Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul internațional al teatrelor de proiect de la Câmpina,  anul acesta. La acelaşi festival, Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit Cristianei Răduță-Bobic, iar Adela Mărculescu a primit un Premiu de Excelență.

floarea de cactus

Scenă din spectacolul „Floarea de cactus“

Programul Excelenţa în teatru, la Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis a aniversat 80 de ani ai Olgăi Tudorache. ,,(…) Margareta Pâslaru, Victor Rebengiuc şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, s-au numărat printre cei care au sărbătorit cea de-a 80-a aniversare a actriţei Olga Tudorache, la Teatrul Metropolis, foşti elevi, parteneri de scenă sau admiratori ai Olgăi Tudorache au fost întâmpinaţi de un ansamblu care cânta muzică clasică.”  (www.ciao.ro)

La aniversarea de 70 de ani ai Adelei Mărculescu, ziuaveche.ro notează că actriţa „există doar în rolurile ei. Cea mai frumoasă actriţă a împlinit 50 de ani pe scena teatrului românesc”.

aniversare

45 de ani de carieră ai actorului Alexandru Repan au fost sărbătoriţi la Teatrul Metropolis într-un one-man show aniversar.

Programul social

Programul Social s-a derulat printr-un Program de reintegrare socială a persoanelor private de libertate prin proiectul: „Spune adevărul puterii. Voci din întuneric” realizat după un scenariu scris de către Ariel Dorfman, onorat cu premiul „Pulizer”.

Spune adevarul puterii

Teatrul a coborât în viaţă, iar viaţa a urcat pe scenă rezultând un spectacol realizat în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (Direcţia Reintegrare Socială) şi Centrul de Informare ONU, susţinut de 14 persoane private de libertate din penitenciarele Târgşor şi Ploieşti, în regia Ancăi Maria Colţeanu. „Biografii de rănii vii aduse pe scenă şi un adevăr crud cu mesaj pertinent pentru „tragica neputinţă” a puterii din România de astăzi într-un proiect coordonat de către Claudiu Cătălin Bejan.” (www.revistalaplic.ro)

Foto: arhiva Teatrul Metropolis

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.