Teatrul Metropolis participă la proiectul „5 licee – 5 teatre“
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-metropolis-participa-la-proiectul-5-licee-5-teatre/

Marţi, 15 octombrie 2013, începând cu ora 11.00, va începe a treia ediţie a proiectului „5 licee – 5 teatre“, care îşi propune să încurajeze implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la spectacole de teatru. Teatrul Metropolis, Teatrul Mic şi alte teatre îi aşteaptă pe liceeni.

Un articol de Corina Vladov|14 octombrie 2013

Marţi, 15 octombrie 2013, începând cu ora 11.00, va începe a treia ediţie a proiectului „5 licee – 5 teatre“, care îşi propune să încurajeze implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la spectacole de teatru. Teatrul Metropolis, Teatrul Mic şi alte teatre îi aşteaptă pe liceeni.

ECDL ROMANIA alături de partenerii săi, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi UNITER va organiza evenimentul de lansare a proiectului în sala de festivităţi a Colegiului Naţional „Matei Basarab“ din Capitală.

150 de elevi din cinci licee din Capitală, între care şi membri ai trupelor de teatru din şcoli, vor viziona gratuit spectacole din repertoriul a cinci teatre partenere din Bucureşti: Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Nottara şi Teatrul Ion Creangă.

Liceenii vin la Teatrul Metropolis

Liceele participante la această ediţie a proiectului „5 licee – 5 teatre“ sunt: Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Liceul Teoretic „Dante Alighieri”, Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „Marin Preda“ şi Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”.

Trupele de teatru ale liceelor vor putea lua parte la activităţi interactive cu reprezentanţi ai teatrelor partenere şi vor fi coordonate de către aceştia în punerea în scena a unei piese de teatru scurte.

teatrul metropolis ii asteapta pe elevii de la liceul tudor vianu

Teatrul Metropolis îi aşteaptă pe elevii de la Colegiul „Tudor Vianu“

Proiectul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2013 şi se va finaliza cu reprezentaţiile şi premierea celor 5 piese de teatru realizate de liceeni.

Citiţi şi: 5 Licee 5 Teatre, un proiect pentru noii spectatori

La evenimentul de lansare a proiectului, organizatorii îşi propun să afle impactul pe care programul îl are în rândul profesorilor şi elevilor implicaţi în această a treia ediţie. Educaţia alternativă are o importanţă esenţială pentru dezvoltarea tinerilor, care trebuie să fie în continuare îndreptaţi către valori reale şi corecte, inclusiv către valori culturale.

INFO

Lansare Proiect „5 licee – 5 teatre“, Ediţia a III-a

15 octombrie 2013, Bucureşti, Colegiul Naţional „Matei Basarab”

11:00 – 11:15 Sosirea participanţilor

11:15 – 11:30 „5 licee – 5 teatre” Ediţia a III-a – Irinuca Văduva – Coordonator proiect, ECDL ROMANIA

11:30 – 12:00 Rolul şi susţinerea partenerilor în cadrul proiectului “5 licee – 5 teatre”

– Daniela Stănculescu – Consilier Primăria Municipiului Bucureşti, Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism

– Elena Ştefan – Inspector Educaţie Permanentă, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

– Aura Corbeanu – Vicepreşedinte UNITER

12:00 – 12:30 Intervenţia reprezentanţilor teatrelor participante
– Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Metropolis, Teatrul Mic, Teatrul Nottara

12:30 – 13:00 Impactul proiectului asupra elevilor şi profesorilor participanţi; discuţii informale.

Foto cu Teatrul Metropolis – dcnews.ro

 

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!