Teatrul Nottara aduce Festinul pe Bulevard
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-aduce-festinul-pe-bulevard/

Teatrul Nottara începe toamna în forţă. Pe lângă deschiderea stagiunii, instituţia organizează prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, între 12 şi 19 octombrie.

Un articol de Andrada Văsii|13 septembrie 2013

Teatrul Nottara începe toamna în forță. Pe lângă deschiderea stagiunii, instituția organizează prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, între 12 și 19 octombrie.

La conferința de presă, am văzut o parte din spectacolul ,,Matrimoniale”.

O scenă cu recuzită. Lumini. Sala vuiește de nerăbdare. Marinela Țepuș, directoarea teatrului, se așază la marginea scenei și se adresează publicului. Actorii stau undeva pe margine, pe scaune, și ascultă. Începe stagiunea la Teatrul Nottara. Începe și Festivalul Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

După câteva minute i se alătură și Alice Barb. Regizoarea începe să vorbească despre noul său proiect, ,,Mobilă și durere’’, care are la bază un text de Teodor Mazilu.

,,Iată-mă acum la a patra incursiune în lumea lui Teodor Maziliu. Un text care este excepțional, după părerea mea, Mobilă și durere, un text scris acum 32 de ani, dar care este atât de actual, din păcate, încât pare că a fost scris ieri.”

Alice Barb,

regizor

Ascultând-o pe regizoarea Alice Barb cum vorbește despre producția ,,Mobilă și durere” de la Teatrul Nottara, îți poți da seama că spectacolul promite: e o poveste a îmbogățirilor peste noapte, a oamenilor lipsiți de aspirații și a celor care se refugiază în dorințe meschine.

Alice Barb a creionat cu ușurință pentru toți cei prezenți tipologia personajelor din ,,Mobilă și durere’’: ,,Un spectacol care sper să fie modern în sensul bun al cuvântului. Care sper să scoată la lumină abordările profunde pe care Teodor Mazilu le pune în acest text. Repet, un text pe care eu îl consider foarte important, un text testamentar. Fiind singura comedie scrisă de Teodor Mazilu în care se moare la final, eu am citit-o întotdeauna ca pe o mare tragicomedie.”

Teatrul Nottara

Directorul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, alături de regizoarea Alice Barb.

În continuare, Alice Barb vorbește despre actualitatea textului lui Mazilu: ,,În lumina întâmplărilor din țara noastră pot să vă spun că începe să mi se pară un text aproape apocaliptic. Pe vremea când a fost scris acest text puteam să ne împărțim în două și să spunem că personajele care evoluează în el nu suntem noi, sunt ceilalți. Și știm foarte bine cine sunt: sunt aceia. Astăzi, granița aceasta mi se pare că a dispărut.’’

,,Un text în care la final, câinele Adolf, pe care Lizica tot speră să îl învețe limba franceză, apare și transmite următorul mesaj: floarea trebuie să ramână floare, câinele trebuie să rămână câine și omul să rămână om; mi se pare un text foarte important.”

Alice Barb

 

Matrimoniale cu complicații

Regizoarea Diana Lupescu a vorbit despre spectacolul ,,Matrimoniale”.

Eva, o femeie foarte bogată, doreşte să se căsătorească. Pentru aceasta apelează la un site de matrimoniale. Alege doi bărbaţi cu care să se întâlnească. Tibi şi Zaharia sunt invitaţi, în acelaşi timp, la întâlnire, pentru a li se da un test. Fiecare dintre ei are moduri complet diferite de a o cuceri.

Tibi este ofensiv, Zaharia pasiv şi sensibil. Lucrurile se complică şi adevărul este dezvăluit atunci când apare, neinvitată, o femeie, Mira. Conştientă, încă de la început, că pretendenţii sunt interesaţi, în principal, de banii ei, Eva va fi uimită să afle că, ceea ce îi face să lupte, sunt motive mai degrabă personale, situaţii grave din prezent şi din trecut.

Teatrul Nottara

Fragment din spectacolul ,,Matrimoniale”. Actorii, de la stânga la dreapta: Lucian Ghimiși, Mihai Marinescu și Ada Navrot.

Din nou întuneric. Zaharia stă la o masă. Tibi în partea alăturată a scenei. Eva ține în mână o pungă. Regulile jocului sunt simple: cei doi pretendenți trebuie să îi spună de ce o plac. După caz, fiecare primește un pai. Schimbul de replici fluent dintre Zaharia și Tibi te face să crezi că iei parte la o luptă între doi combatanți pentru mâna femeii iubite. Acolo. Și atunci. Lucrurile se complică. Apare Mira.

Jocul actorilor te invită să îi urmărești cu sufletul la gură. Cine este Mira, ce dorește ea și cum se vor termina lucrurile pentru Eva? Întrebări la care regizoarea Diana Lupescu a dat indicații clare spre a se primi un răspuns. Rezultatul? Un nou spectacol pentru Teatrul Nottara.

Teatrul Nottara prezintă festinul actoricesc

Noutăţile repertoriului de la Teatrul Nottara sunt cele trei premiere: ,,Matrimoniale” de Lia Bugnar, regia – Diana Lupescu; ,,Mobilă şi durere” de Teodor Mazilu, regia – Alice Barb şi ,,Un pic prea intim” de Raijiv Joseph, regia – Cristi Juncu. Montările vor ieşi la rampă în luna octombrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard.

,,Am creionat un proiect inedit care va cuprinde nu doar spectacole de teatru, ci şi lansări de carte, colocvii, spectacole-lectură cu acces liber şi un eveniment stradal dedicat tuturor trecătorilor. Timp de opt zile, teatrul va îmbrăca «haine de festin», cu scopul de a revitaliza comedia bulevardieră.”

Marinela Țepuș,

directorul teatrului Nottara

Festivalul, aflat la prima ediție, propune două secţiuni. Prima secţiune, cea competitivă, a fost denumită emblematic „Criză teribilă, monşer!”, pentru că, în cadrul acesteia, vor intra în competiţie spectacolele, din mai multe ţări (Franța, Serbia, Bulgaria, Austria), concepute pe tematica (prea prezentă, prea cunoscută) a crizei. Cu alte cuvinte, se încearcă ilustrarea prin teatru a unui subiect de actualitate: criza de orice tip (economică, socială, politică, sexuală sau identitară).

A doua secţiune, „Bulevardul Comediei”, prezintă, pe lângă spectacole ale teatrului gazdă, şi ale producții, printre care: „Familia Tót”, (Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, regia – Victor Ioan Frunză), „Leonida Gem Session” (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regia – Tompa Gabor).

 

Foto credit: Teatrul Nottara

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.