Teatrul Stela Popescu, în Parcul Edenland, cu Dl. Goe şi ai lui
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-stela-popescu-in-parcul-edenland-cu-dl-goe-si-ai-lui/

În Parcul Edenland vă puteţi întâlni sâmbătă, 26 august 2017, de la ora 12.30, cu o nouă atracţie : musicalul Dl. Goe şi ai lui, o producţie prezentată de Primaria Municipiului Bucuresti prin intermediul Teatrului Muzical „Stela Popescu”.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2017

Dl. Goe şi ai lui este un spectacol în care cap de afiş este chiar Stela Popescu, în rolul Mam Mare, iar din distribuţie mai fac parte Domnul Goe: Raluca Straia, Mamițica: Andreea Blidariu, Tanti Mița: Ramona Olteanu, Conductorul : Silviu Mihăilă, Autorul : Ștefan Popov, Copilul bâlbâit : Ștefan Fieraru, Alți călători : Adrian Dima, Florian Bala, alături de baletul Teatrului Muzical „Stela Popescu”. Muzicalul este compus de Roman Vlad, scenariul și regia sunt semnate de Dan Tudor, iar coregrafia de Ștefan Soare.

Spectacolul este o tălmăcire contemporană, vie și palpitantă, a schiţelor lui Caragiale, o producţie care îmbină comicul de situaţie cu neprevăzutul, o derulare filmică sub inspirata baghetă regizorală a lui Dan Tudor. Goe, Mamiţa, Mam Mare, călătorii ciudaţi – toţi aşteaptă publicul în trenul buclucaş, în toate gările uitate de Dumnezeu, în care orice se poate întâmpla!

Este prima data cînd Teatrul “Stela Popescu” apare într-un astfel de cadru, Edenland Park fiind cunoscut ca o destinaţie ideală pentru aventura în aer liber, relaxare şi distracţie în familie sau cu prietenii.

Fiind cel mai mare si cel mai sigur parc de aventura din Romania, Edenland Park oferă o varietate largă de activităţi în aer liber, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii de toate vârstele, iar acum găzduieşte şi atractivul spectacol al Teatrului “Stela Popescu”.

Aflat la doar 20 de minute distanţă de Bucuresti, pe Str. Cantonului nr. 12, Baloteşti, Edenland Park a creat programe de activităţi pentru toate gusturile, cărora li se adaugă acum şi spectacolul Teatrului “Stela Popescu”.

Foto: Teatrul Stela Popescu,  Dl. Goe şi ai lui – Mihail Cratofil

16
/12
/15

Teatrul Metropolis vă așteaptă sâmbătă, 19 decembrie, și duminică, 20 decembrie, de la orele 16:00 și 20:00, la spectacolul PAGANINI, în regia lui Mick Davis. Un spectacol fascinant despre viaţa marelui muzician italian Niccolò Paganini care include episodul tensionat dintre celebrul violonist şi biserica de rit catolic.

15
/12
/15

„Tăiam cuvinte, dar nu tăiam niciodată ideea“ - Sanda Manu. „Cenzura mai mult ne-a ajutat, pentru că noi inventasem un mic pachet periculos format din ideile zilelor noastre, din idei care deranjau” - Artan. „Cenzura a avut mai multe etape, dar nu a început în comunism, atunci doar i s-a schimbat semnul şi sensul” - Cristian Tudor Popescu.

15
/12
/15

Acum trei ani, niște actori sibieni s-au decis să pună bazele unui proiect care să îmbine teatrul cu muzica, performance-ul și poezia. Germenele aventurii se regăsește în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, când în primăvara anului 2012, Bogdan Sărătean a regizat un spectacol-lectură (Camera Isabelei) în prezența autorului, Jan Lauwers de la NeedCompany.

15
/12
/15

Dorel Vişan a debutat târziu în cinema, după vârsta de 35 de ani, însă a devenit rapid unul dintre cei mai distribuiţi actori români, activ şi astăzi. În patru decenii de carieră cinematografică, a făcut zeci de roluri în filme şi a lucrat cu mari regizori din generaţii diferite.

15
/12
/15

Joi, 17 decembrie, și vineri, 18 decembrie, de la ora 19:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” susține, în sala de spectacole a Teatrului Metropolis (adresa: Str. Mihai Eminescu nr.89, sector 2, București), două noi reprezentații ale spectacolului-colaj „Paris, mon amour” – regia: Răzvan Ioan Dincă.

15
/12
/15

Asociaţia Cluster Economie şi Asistenţă Socială în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, organizează marţi, 15 decembrie 2015, începând cu orele 16.30, la sediul Structurii de economie sociala -  Cogito Educaţional SRL din str. Lamaiţei nr 7, sector 4, Bucuresti, conferinţa de inchidere a proiectului „VALORificarea oportunităţilor de insertie pe piaţa muncii pentru grupurile vulnerabile, prin integrarea în Intreprinderi Sociale VALORIS”(ID:144616).

15
/12
/15

Filmul „Genius”, regizat de Michael Grandage, cu Colin Firth, Jude Law si Nicole Kidman in distributie, va avea premiera mondiala la cea de-a 66-a editie a Festivalului International de Film de la Berlin, in luna februarie. Acest lungmetraj, realizat pe baza unui scenariu scris de John Logan, prezinta o poveste inspirata din viata reala si descrie relatia complexa dintre doi uriasi ai universului literar – romancierul Thomas Wolfe si celebrul editor Max Perkins.

14
/12
/15

8PT este un spațiu artistic fără echivalent în capitala țării noastre. Aici, pe Colței 23, într-un apartament de la etajul opt al unui bloc în etate, se joacă teatru așa cum nu se mai întâmplă în alte locuri. Se joacă teatru neconvențional, curajos, nebunește.

14
/12
/15

Ediţia din această seară a emisiunii Nocturne reprezintă împlinirea unui vis al Marinei Constantinescu. În studioul Nocturnelor poposesc regizorul David Esrig şi actorul Florin Vidamski, autorul cărţii „Drumul spre spectacol prin metoda David Esrig", lansată anul acesta în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Nocturne se difuzează astăzi, de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

14
/12
/15

Teatrul Metropolis a fost inaugurat în toamna anului 2007, când Radu Beligan şi George Ivaşcu au tăiat panglica. Teatrul Tineretului Metropolis a fost conceput ca singurul teatru de proiecte din Bucureşti şi de atunci pe scena din strada Mihai Eminescu au trecut nume importante.

14
/12
/15

“Sfârşit”, de la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, este un spectacol bine făcut, despre sfârşitul unei vârste, despre momentele cheie şi despre toate finalurile din viaţa noastră; despre insatisfacţia de a fi şi a trăi, despre cât de singuri suntem în relaţiile umane.