The Bed is Broken a fost selecţionat la IDFA Amsterdam
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-bed-is-broken-a-fost-selectionat-la-idfa-amsterdam/

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiţii din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2013

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiţii din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).

Raluca Răcean Gorgos va fi singura regizoare din România care are un film la acest eveniment. IDFA se va desfăşura în perioada 20 noiembrie – 1 decembrie.

The Bed is Broken spune povestea lui Răzvan şi Vasile, doi copii (de 11 şi de 14 ani) din zona Tarniţa, judeţul Suceava, care ajung într-o zonă minieră părăsită, prinși între un teren de joacă violent și un loc de muncă ostil. Ei trebuie să adune zilnic fier vechi pentru a-şi câştiga existenţa.

Regia este semnată de Raluca Răcean Gorgos, imaginea de Ana Maria Vîjdea, montajul de Ştefan Dan Pârlog, iar sunetul de Tudor Petre. Producător: Dan Nuţu.

Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA) se desfăşoară din anul 1988 şi este unul dintre cele mai mari festivaluri de film documentar din lume. IDFA a fost dintotdeauna axat pe documentare de tip creativ.

„Documentarul creativ este considerat o formă de artă”, anunţă fondatorii acestui festival încă de pe prima pagină. „Creatorul de film documentar nu este un jurnalist, ci un artist. Legile jurnalismului nu se aplică documentarului creativ, care are propriile sale criterii de calitate: inovaţie, originalitate, aptitudini profesionale, expresivitate şi valoare culturală sau istorică.”

The Bed is Broken a prins viaţă la Aristoteles Workshop

„Este un film despre nevoile umane”, spune regizorul Raluca Răcean Gorgos despre producţie. „Oraşul părăsit – nevoia de integrare – este spaţiul perfect pentru Răzvan şi Vasile pentru a-şi spune povestea într-un mod firesc. Domnul Broscar – nevoia de bani – un personaj pe care nu-l vezi, şi totuşi omniprezent, dă sens aventurii celor doi copii.

Prietenia lor – nevoia de siguranţă şi apartenenţă – chiar şi atunci când este exprimată într-un mod agresiv şi dureros, este vitală. Ea reprezintă tot ce au ei“, declara regizoarea.

Raluca spune despre experienţa Aristoteles Workshop: „Pentru mine, Aristoteles Workshop, așa cum este gândit și structurat, a fost exact contrapunctul de care aveam nevoie pentru a face The Bed is Broken. Limitările de timp și de spațiu m-au determinat să fiu extrem de prezentă și atentă la tot ce se întâmplă în jur. Să observ, să provoc, să iau decizii la minut și să extrag cu atenție acele părți care mă definesc. Lucrurile au fost într-adevar foarte condensate, am trăit o a doua viață în decurs de 6 săptămâni.”

The Bed is Broken

Secvenţă din documentarul „The Bed is Broken’’

Raluca avea de mai mult timp o idee despre locul în care va filma acest documentar. „Ştiam de un an spațiul unde aveam să filmăm The Bed is Broken. În tot acest timp, am încercat să aflu tot ce se poate despre fosta mină Leșu Ursului de la Tarnița. Când i-am cunoscut pe Răzvan și pe Vasile, cei doi copii de la Centrul de minori Ostra, mi-am dat seama că Zona Tarnița este spațiul perfect în care ei își pot relata viața, într-un mod firesc. Spațiul gol și abandonat capătă astfel un rol dublu, cel concret, în care copiii caută fier ca să facă rost de bani pentru dulciuri și cel simbolic, în care abandonarea există pe mai multe planuri.”

Anul acesta, atelierul de film documentar a ajuns la ediţia a opta şi s-a desfăşurat în perioada 22 august – 22 septembrie, locul de filmare fiind acelaşi cu cel din ultimele trei ediţii: satul Vama din Bucovina (județul Suceava).

Aristoteles Workshop (AW), unde a fost realizat şi The Bed is Broken, este un atelier anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.

Info:

În ultimii 7 ani, filmele produse de AW au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste etc.

Foto credit: Aristoteles Workshop, The Bed is Broken

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.