„The Worst Person in the World”. Pulsul tinereţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-worst-person-in-the-world-pulsul-tineretii/

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

Un articol de Ionuţ Mareş|1 februarie 2022

După proiecţie, reflectând din nou la filmul lui Joachim Trier şi la finalul său tulburător (chiar dacă și convenţional), m-am mai temperat (mai ales că mi-am amintit că juriul condus de Spike Lee o premiase totuşi pe uluitoarea actriţă Renate Reinsve, deci nu a fost complet indiferent sau orb la calităţile evidente ale peliculei).

Însă impresia că tocmai am văzut unul din acele filme făcute să te urmărească mult timp a rămas puternică (şi mi l-a plasat direct în top 3-ul favoritelor din competiţia canneză, după „Ahed`s Knee” şi „Memoria”, şi la egalitate cu „France”).

Mărturisesc că am fost extrem de nerăbădător să descopăr filmul într-o sală de cinema (rezistând tentaţiei de a-l vedea acasă): ştiam cât de importantă e lumina din Oslo în amplificarea melancoliei la care e atât de bun Trier (plus că a fost filmat pe 35 mm).

De altfel, după o incursiune în filmul internaţional cu staruri („Louder Than Bombs”, 2015, cu Jesse Eisenberg şi Isabelle Huppert) şi în horror („Thelma”, 2017), ambele dezamăgitoare, cineastul norvegian revine la spaţiul şi la preocupările care l-au consacrat cu „Reprise” (2006) şi mai ales cu „Oslo, August 31st” (2011), cel mai cunoscut şi mai reuşit film al său, şi la o întrebare fundamentală: Care mai e starea tinerilor astăzi?

De data asta, nu mai avem de-a face, ca în „Oslo…”, cu un protagonist (Anders Danielsen Lie, cu un rol important şi în noul film) care încearcă în zadar o reconectare cu societatea după tratarea dependenţei de droguri, ci cu o protagonistă în faţa căreia se deschid o sumedenie de posibilităţi – libertatea e mai mare ca oricând (iar perioada MeToo, la care filmul face uneori trimitere, a ajutat decisiv).

Dar asta nu înseamnă că neliniştea a dispărut – Julie e tot un personaj pândit de angoasă, în ciuda aparentei degajări. Însă Renate Reinsve îi insuflă protagonistei sale o energie vitală care o face cuceritoare.

Ce m-a surprins la „The Worst Person in the World” e că jocurile formaliste ale lui Trier, mai vizibile ca oricând, nu inhibă emoţia.
Deşi împărţit într-un prolog, 12 capitole şi un epilog, tot atâtea fragmente din viaţa sentimentală, familială sau socială a lui Julie, dublate uneori de un voice-over livresc, şi cu ruperi frecvente de ritm şi de stil, filmul are o coerenţă extraordinară.

E ca şi cum registrele diferite în care se mişcă filmul se lasă impregnate de dezinvoltura personajului – de la scene lungi de dialoguri redate în plan-contraplan la secvenţe de impresionism extrem (într-un moment, totul se opreşte în jurul protagonistei, iar în altul tânăra are halucinaţii date de ciuperci), și de la romance la cea mai sfâșietoare dramă (pe care numai boala cuiva drag o poate aduce).

La fel ca Julie, filmul lasă impresia că poate schimba oricând direcția, în cel mai firesc mod. E admirabilă această libertate.

„The Worst Person in the World” este distribuit în cinematografele din România de Independenţa Film începând cu 4 februarie.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.