Thomas Ostermeier şi Luk Perceval, stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/thomas-ostermeier-si-luk-perceva-stele-pe-aleea-celebritatilor-din-sibiu/

Doi mari creatori ale căror spectacole au fost văzute pentru prima dată în România la Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti – Thomas Ostermeier şi Luk Perceval – vor primi sâmbătă 18 iunie câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Parcul Cetăţii din Sibiu, la ediţia 2016 a Festivalului Internaţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2016

În 2007, regizorul Thomas Ostermeier a venit în FNT la invitaţia directorului artistic Marina Constantinescu cu două spectacole memorabile – „Nora” de Henrik Ibsen şi „Concert la cerere” (Wunschkonzert) de Franz Xaver Kroetz, producţii ale Teatrului Schaubühne din Berlin.

Thomas Ostermeier şi trupa lui minunată participau la Festivalul Naţional de Teatru şi la Bucureşti după succesul fulminant de la Avignon, la o ediţie de înalt nivel teatral şi cultural, al cărei director artistic asociat fusese chiar regizorul Ostermeier.

Îi cucerise pe iubitorii de teatru. Îi era deschis drumul spre un public avid de această artă. De atunci, a tot revenit în România cu alte spectacole la Craiova şi la Cluj. „Hamlet”, de pildă, prezentat în Festivalul Internaţional de Teatru Shakespeare în anul 2010 rămâne, după „Nora”, o producţie de neuitat.

Thomas Ostermeier

Thomas Ostermeier

Citeste si  Thomas Ostermeier: „Societatea noastră e dominată de frică“

În 2015, regizorul belgian Luk Perceval a fost invitatul special al Festivalului Naţional de Teatru. Marina Constantinescu a ales pentru ediţia de anul trecut impresionantul spectacol „Frontul” (Front) pe care Perceval l-a pus în scenă la Thalia Theatre Hamburg din Germania. Realizat în 2014, acest spectacol a marcat teatrul european prin modul profund în care tratează o temă cheie a lumii de azi: războiul şi efectele lui asupra fiinţei umane.

De asemenea, Luk Perceval a avut în perioada şederii sale la Bucureşti o întâlnire cu zece tineri actori români în cadrul atelierului de creaţie susţinut de artist, intitulat „Peace for the monkey mind” / „O minte liniştită, perfect concentrată”. O intensă experienţă artistică, o îmbinare armonioasă între tehnici de yoga şi lucrul cu actorii pe texte de William Shakespeare şi Jon Fosse.

În 2014, prezent în România pentru prima oară, regizorul elveţian Daniele Finzi Pasca participa la ediţia din acel an a Festivalului Naţional de Teatru cu fastuoasa montare „Donka – o scrisoare către Cehov”, prezentată de Compania Finzi Pasca (Elveția) şi Festivalul Internaţional Cehov (Moscova).

Anul acesta Daniele Finzi Pasca revine în ţară, de această dată la Sibiu, cu spectacolul „Imaculata lume a circului”.

Festivalul Naţional de Teatru promovează şi susţine valorile Teatrului românesc, iar prin componenta sa internaţională a încercat întotdeauna să aducă în atenţia publicului român personalităţi marcante ale Teatrului Mondial, precum Lev Dodin, Patrice Chereau, Josef Nadj, Vera Mantero, Jean-Guy Lecat, Tamas Ascher, Sylvain Groud, Simon Toal, Jan Lauwers…

Foto: Thomas Ostermeier şi Luk Perceva, Aleea Celebrităţilor din Sibiu – sibfest.ro, Simion Buia

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.