Thrillerul „Focul mocnit” de Paula Hawkins apare în România în același timp cu Statele Unite
https://www.ziarulmetropolis.ro/thrillerul-focul-mocnit-de-paula-hawkins-apare-in-romania-in-acelasi-timp-cu-statele-unite/

Începând cu finalul acestei luni, cititorii români se vor putea delecta cu una dintre cărţile aşteptate cu sufletul la gură de iubitorii de thriller din întreaga lume, Focul mocnit de Paula Hawkins. Romanul autoarei britanice va apărea la finalul acestei luni la editura Trei, în acelaşi timp cu publicarea ei în Statele Unite.

Un articol de Petre Ivan|24 august 2021

Focul mocnit este cel de-al treilea roman al Paulei Hawkins, autoarea thrillerului-fenomen „Fata din tren”, tradus în 50 de țări, vândut în peste 23 de milioane de exemplare la nivel mondial și ecranizat în anul următor lansării. După ce în 2017 a publicat „În ape adânci”, cel de-al treilea roman s-a lăsat așteptat până anul acesta. „Dumnezeu mi‑e martor, ultimii trei ani nu au fost ușori”, mărturisește scriitoarea britanică în capitolul de Mulțumiri, sugerând că nașterea acestei cărți nu a fost una facilă.

Însă, așteptările fanilor – cel puțin ale celor europeni – au fost întru totul împlinite. Cel mai nou roman al Paulei Hawkins oferă cititorilor tot ce și-ar putea dori. În stilul care i-a adus celebritatea la nivel mondial, Hawkins construiește personaje credibile, interesante și o intrigă izvorâtă din zonele cele mai tenebroase ale psihicul uman. Romanul are un ritm alert, răsturnări de situație surprinzătoare și o structură neobișnuită, în sensul că cititorii vor descoperi un roman în roman a cărui acțiune se împletește în mod straniu cu realitatea narată, trecutul ajunge din urmă prezentul, iar întâmplări de mult îngropate se reflectă, ca în oglindă, în prezent.

Intriga principală a thrillerului urmărește răspunsul la întrebarea „cine l-a ucis pe Daniel Sutherland”, un tânăr de 23 de ani, care locuia pe o barcă ancorată pe un chei londonez. Pe măsură ce ancheta poliției avansează, Paula Hawkins introduce în scenă personajele: Angela, mama lui Daniel, care a murit în condiții oarecum suspecte, cu două săptămâni înaintea fiului său, Carla, mătușa lui Daniel, Theo, soțul acesteia, scriitor renumit. Miriam, care locuiește pe barca vecină, este cea care a anunțat crima și tot ea este cea care a furnizat polițiștilor informații care i-a pus pe piste mai mult sau mai puțin corecte. Cu probleme fizice și instabilă emotional, Laura, care a avut o relație de o noapte cu Daniel este suspectul principal. Dar să fie, într-adevăr, chiar ea cea care l-a ucis pe bărbat?

Pe măsură ce acțiunea avansează, cititorii descoperă secretele fiecărui personaj. Aproape toți cei implicați locuiesc într-o arie geografică restrânsă și, într-un fel sau altul, fiecare dintre ei ar fi avut motive să-l ucidă pe Daniel. Acțiunea se complică în momentul când sunt descoperite noi crime și alte fapte abominabile între care se numără: trădări, viol, furturi, plagiat, neglijență criminală (sau poate doar o altă crimă?), relații de familie dizarmonice (sau incestuoase?) și răzbunare. Romanul polițist scris de Theo ascunde o poveste îndelung tăinuită, iar Paula Hawkins reușește să împletească magistral realitatea cu ficțiunea și trecutul cu prezentul.

„Cu această carte am vrut să dezvălui modul cum nicio tragedie nu se întâmplă în mod izolat. Un accident din copilărie are ramificații decenii mai târziu. Să te încrezi într-o persoană nepotrivită, la timpul nepotrivit îți poate scoate total viața de pe făgașul normal”, spune scriitoarea britanică.

Fiecare personaj al thrillerului are o traumă, un secret ascuns cu dibăcie în spatele aparențelor. Iar acest „foc mocnit” are nevoie de foarte puțin ajutor pentru a se aprinde într-o vâlvătaie care mistuie totul în jur: vieți omenești, cariere, imagine publică, viitor.

În ciuda faptului că personajele romanului Focul mocnit ilustrează cele mai întunecate trăsături care pot exista în psihicul omului, Paula Hawkins spune că ultimul ei roman este în primul rând o carte despre dragoste, despre modul cum unii oameni reușesc să se recupereze după pierderea ei, iar alții, nu.

„Mă interesează modul cum devenim persoanele care suntem; cum alegem să păstrăm amintirea anumitor lucruri și cum ajung acestea să ne rănească. Semințele distrugerii sunt adesea chiar în interiorul nostru”, a mai spus autoarea britanică într-un interviu pentru Goodreads.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.