VIDEO Tinereţe şi emoţie la UnderCloud
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinerete-si-emotie-la-undercloud/

Programul Festivalului de Teatru Independent UnderCloud oferă publicului în seara de astăzi trei producţii pline de tinereţe, de frumuseţe şi de emoţie.

Un articol de Elena Simion|23 august 2013

Programul Festivalului de Teatru Independent UnderCloud oferă publicului trei producții pline de tinerețe, de frumusețe și de emoție. Pe 23 august, pe înserate, sunteți invitați să vă bucurați de o producţie Godot Cafe Teatru și de două producții de licență UNATC, premiate în Gala Absolvenților de anul acesta.

Trupa de la la Godot Café Teatru aduce pe scena un spectacol după autori americani contemporani: „Shot sau Comedia relațiilor”, sub direcția scenică a Andreei Bibiri. Este vorba despre cinci piese scurte, despre femei, despre bărbați, despre viață, despre noi.

În program sunt prezente două spectacole premiate și apaludate îndelung la Gala Absolvenților 2013: „Clasa noastră” și „Kairos“.

„Clasa noastră“ este o poveste despre zece copii și urmărește destinul fiecăruia dintre ei de-a lungul a șaptezeci de ani de istorie Viața îi obligă să crească prea repede punându-i la încercare: să-și urască prietenul, să-și iubească dușmanul, să-și trădeze credința din frică sau din iubire. Să lupte și să moară pentru convingerile lor, să trăiască cu speranța că nu-și pierde niciodată demnitatea.

Este o piesă tulburătoare despre noi, oamenii, despre puterea sentimentelor noastre, dar și despre modul în care transformările sociale și istorice își pun amprenta asupra traiectoriei vieții. 14 lecții despre credință, iubire și frică, după Tadeusz Slobodzianek, în regia Simonei Măicănescu.

„Pe afiș nu apar ca regizoare, ci ca diriginta clasei. Aș lucra din nou și mâine cu ei pentru că ei vor rămâne mereu clasa mea.“

Simona Măicănescu,
actriță 

Spectacolul se va juca pentru prima dată în aer liber, în curtea Muzeului Țăranului Român, doar sub lumina torțelor. Va fi o experiență menită să apropie spectatorul de jocul tinerilor actori, să îl prindă în mrejele poveștii de viață care se țese pe scenă.

Citiți și Simona Măicănescu: „Nu cred în fiţe, ifose şi atitudine de vedetă“

Seara se va încheia în pași de dans, cu un spectacol de coregrafie realizat de Krista Sandu. Este o bijuterie coregrafică în care tinerii Răzvan Stoian, Dana Marineci, Andrei Iancu, Irina Ștefan, Victor Țăpeanu și Krista Sandu pornesc în aventura căutării sinelui. Dramatismul și profunzimea sunt transmise fără cuvinte în „Kairos”, iar spectatorul este invitat să le descopere.

INFO

Sanda Manu, Anca Sigartău, Cristina Bazavan și George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, au format juriul celei de-a șasea ediții.

Intrarea la cele două spectacole produse de UNATC va fi liberă.

Foto credit: Elena Simion

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.