„Titanic Vals”, cu Dem Rădulescu şi Tamara Buciuceanu Botez, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/titanic-vals-cu-dem-radulescu-si-tamara-buciuceanu-botez-la-tvr/

„Să nu mă votaţi, fiindcă nu merit să intru în Parlament, pentru că eu n-am făcut nimic pentru voi şi nici n-am să pot să fac. De ce să vă mint şi să vă înşel buna voastră credinţă?” … Vineri, 27 iulie, la TVR Internaţional şi duminică, 29 iulie, Casa de Producţie TVR vă propune TITANIC VALS, de Tudor Muşatescu, un spectacol de teatru eveniment din Arhiva de Aur a Televiziunii publice.

Un articol de Petre Ivan|27 iulie 2018

Comedia în trei acte a lui Tudor Muşatescu a avut ca inspiraţie schiţa „Pălăria”, publicată de dramaturg în 1928, în „Universul literar”.  Personajele şi situaţiile creionate aici aveau să capete consistenţă dramatică patru ani mai târziu, când, pe 21 noiembrie 1932, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a avut premiera spectacolul Titanic Vals, cu George Calboreanu în rolul lui Spirache.

Dacă George Călinescu vede Titanic Vals drept „singura piesă de solid succes a lui Tudor Muşatescu”, scriitorul Camil Petrescu i-a făcut o întâmpinare entuziastă în Cronica vremii: „Abilitatea cu care conduce sforile comediei recente dovedeşte o stăpânire a meşteşugului dramatic cu totul remarcabilă.

Autorul original, unul dintre cele mai înzestrate şi amestecate temperamente ale dramaturgiei naţionale, vede cu ochi proprii, neinfluenţat de nimeni, cum rareori un scriitor vede atât de direct.

Arta lui are un precis caracter critic. Hazul Titanic Valsului stă în reînnoirea câtorva teme vechi: soacra, amorezii de provincie, agentul electoral, cu un dialog şi mijloace personale.”

TITANIC VALS, de Tudor Mușatescu

Premiera TV: 1992

În distibuţie : Dem Rădulescu, Tamara Buciuceanu, Dorina Lazăr, Cesonia Postelnicu, Carmen Ungureanu, Mihai Constantin , Mihai Fotino, Teodor Danetti, Radu Duda, Aneta Lipan, Traian Andreiescu şi copilul Matei Constantinescu.

Regia artistică: Dinu Cernescu

Am fost întrebat de multe ori dacă personajele din Titanic Vals şi subiectul piesei au existat în realitate sau (au) vreo înrudire directă cu oameni şi fapte petrecute aievea. Da, au existat, şi tot ce se întâmplă în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, şi chiar la Câmpulung.

Fireşte, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiaşi familii. Moştenirea lui Tache Necşulescu- mort nu într-un naufragiu ci de moarte bună- a rămas unei familii sărace de funcţionar la prefectură, ca Spirache; dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a petrecut în cu totul altă familie. După cum în altă familie soacra şi nevasta au plătit ca să-şi vadă ginerele şi soţul ajuns deputat fără ştirea şi voia lui. Din toate aceste frânturi din viaţă, trăite disparat, am făcut povestea unitară a unei singure familii, agitată – comic sau dramatic- de felurite întâmplări şi frământată de diverse sentimente onorabile sau de condamnat. (Tudor Muşatescu)

Comedia TITANIC VALS nu şi-a pierdut cu nimic prospeţimea chiar dacă anii au trecut peste textul lui Mușatescu. Secretul longevităţii ni-l dezvăluie chiar dramaturgul: „acțiunea se petrece în zilele noastre, în orice oraş unde există soacre, neveste şi prefecturi.”

Program de difuzare:

TVR Internațional, vineri, 27 iulie, ora 23.00 și sâmbătă, 28 iulie, ora 16.00

TVR 3, duminică, 29 iulie, ora 20.00

Foto: Titanic Vals – tvr.ro

 

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.