TNTm / FEST Outdoor aduce zburători și iluzii optice pe platoul din fața Teatrului Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/tntm-fest-outdoor-aduce-zburatori-si-iluzii-optice-pe-platoul-din-fata-teatrului-national-din-timisoara/

Actori-zburători suspendaţi de braţul unei macarale uriaşe, la zeci de metri deasupra Pieţei Victoriei din Timişoara, actori-acrobaţi dansând vertical pe ziduri rotitoare sau iluminând platoul din faţa Teatrului Naţional cu ample efecte pirotehnice şi iluzii optice, dar, înainte de toate, actori spunând poveşti, transformând imposibilul în posibil şi imaginaţia în realitate palpabilă.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2019

Acesta este profilul secțiunii FEST Outdoor al FEST-FDR2019, eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara în perioada 13 -18 iunie 2019.

Reconfigurată ca festival de toamnă, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești propune publicului Teatrului Național și, în egală măsură, locuitorilor, turiștilor, sau chiar trecătorilor prin Timișoara un prolog estival – o serie de 6 show-uri spectaculoase în aer liber, în Piața Victoriei, pe platoul din fața teatrului, reunite sub umbrela  FEST Outodoor al FEST-FDR2019.


FEST Outdoor al  FEST-FDR2019 debutează, astfel,
joi, 13 iunie, la ora 22, pe platoul din fața Teatrului Național, cu spectacolul Station al cunoscutei companii spaniole de balet aerian Voalá. Roberto Strada, directorul și coregraful companiei, a devenit  celebru ca fiind creatorul a numeroase show-uri aeriene organizate de Capitalele Europene ale Culturii, începând cu 1992. Spectacolul Station transformă rutina de zi cu zi într-un basm magic. Un spectacol cu cronici elogioase în presa culturală din Europa și de peste Ocean, Station este o comedie plină de sensibilitate și inedit, al cărei unic decor este cerul și sunetul inconfundabil  al bandoneonului. O a doua reprezentație a spectacolului este programată vineri, 14 iunie, de la aceeași oră.


Sâmbătă, 15 iunie și duminică, 16 iunie, tot de la ora 22, în fața Teatrului Național, compania italiană eVenti Verticali revine la Timișoara în cadrul FEST cu un nou spectacol de dans pe verticală – Quadro, în care artiștii vor evolua pe o scenă verticală, la peste 25 de metri înălțime.

În sfârșit, ultimele două reprezentații ale FEST Outdoor al FEST-FDR2019 readuc luni, 17 iunie și marți 18 iunie de la ora 22, în Piața Victoriei o companie poloneză de mare tradiție: Kto Theatre, cu unul dintre cele mai celebre titluri din repertoriul lor: The Fragrance of Time (Parfumul timpului), un spectacol care a călătorit în întreaga lume, cucerind inimile spectatorilor din Brazilia până în Tunisia, din Mexic până în Coreea de Sud cu poveștile sale, apropiate oricărei inimi, indiferent de țară, de vârstă sau statut social.

Prin calitatea și adresabilitatea spectacolelor sale,  FEST Outdoor al FEST-FDR2019 oferă Timișoarei o săptămână de neuitat și, totodată, o perspectivă de calibru european asupra spectacolului de stradă, în dimensiunea sa unificatoare și pozitivă la nivel civic și social.

Toate reprezentațiile sunt cu participare liberă.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.