„TOMA ȘI AI LUI” – Expoziție de scuptură și desen, la Rotonda TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-si-ai-lui-expozitie-de-scuptura-si-desen-la-rotonda-tnb/

Marţi, 7 martie 2017, ora 18.00, se deschide în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” o amplă expoziţie de sculptură şi desen a cunoscutei artiste GETA CARAGIU. Vernisajul va avea loc în prezenţa artistei şi va fi prefaţat de Ion Caramitru, directorul general al TNB.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2017

Născută în 1929, într-o veche familie de aromâni,  Geta Caragiu Gheorghiță este sora mai mică a actorului Toma Caragiu, dispărut tragic, acum 40 de ani,  în cutremurul din martie 1977, și a Matildei Caragiu–Marioțeanu (1927-2009), academician și filolog de elită, personalități de excepție care și-au lăsat amprenta inconfundabilă în cultura acestei țări.

La cei 88 de ani ai ei, sculptorița Geta Caragiu nu obosește să lase, încă, urme adânci în sculptura română.

A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, unde i-a avut printre elevi pe Aurel Vlad, Adrian Ioniță, Ion Mândrescu, Gheorghe Zărnescu, Liviu Brezeanu ş.a.

Este autoarea a numeroase lucrări de sculptură de for public, din care cităm, printre altele, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Oradea, amplasată în 1994  în Piața Unirii din Oradea; Bustul lui Grigore Antipa, inaugurat în 1995 în Municipiul Tulcea sau statuia istoricului Vasile Pârvan,  amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău – toate realizate împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, soțul ei.

A realizat de asemenea bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploiești pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani.

Este, totodată autoarea a numeroase lucrări de sculptură mică, fiind distinsă, printre altele, cu un Premiu de excelență pentru lucrarea „Chivot” la Salonul Internațional de Sculptură Mică „Constantin Brâncuși”, desfășurat la Muzeul de Artă din Târgu Jiu (2008).

Expoziția de la Teatrul Național, semnificativ intitulată TOMA ȘI AI LUI – omagiu perpetuu adus fratelui dispărut –  va prezenta în premieră nu doar sculpturi, ci și o serie de desene ale Getei Caragiu.

Expoziția va fi deschisă până în 18 aprilie 2017 și va putea fi vizitată zilnic, cu excepția zilelor de luni, între orele 14.00-19.00.

TOMA ȘI AI LUI 3. IMG_0838

Foto: TOMA ȘI AI LUI – tnb.ro

07
/09
/23

Pixel. Comunități în focus, cel mai nou demers al companiei de teatru independent Vanner Collective, a provocat adolescenții din Alexandria să experimenteze un alt fel de vacanță – ateliere de film încheiate cu scurtmetraje realizate chiar de participanți și ateliere de fotografie al căror rezultat este o expoziție ce va putea fi văzută între 8 și 14 septembrie, la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).

07
/09
/23

„Prin selecția de filme și experiențe din program, ceea ce vrea să spună BIDFF anul acesta este să ascultăm înainte să emitem o opinie, să facem un efort de a privi lumea și din perspectiva celuilalt și, oricât de mult ne-ar plăcea să emitem judecăți radicale, ele trebuie mereu gândite într-o rețea în care dincolo de cuvinte și informații se află oameni.” Simona Deaconescu, coregraf și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival, invită astfel publicul să ia parte la cea de-a 9 ediție a evenimentului care începe astăzi, joi, 7 septembrie.

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).