„Toni Erdmann”. Jocuri sociale, jocuri familiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/toni-erdmann-jocuri-sociale-jocuri-familiale/

CRONICĂ DE FILM Filmat în bună parte în România, „Toni Erdmann”, al treilea lungmetraj al regizoarei germane Maren Ade, este o dramedie despre rolurile sociale şi măştile familiale spre care ne împinge viaţa şi de care ne este teamă să scăpăm pentru a redeveni noi înşine.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 octombrie 2016

Primit cu entuziasm de o foarte bună parte a criticii la Festivalul de la Cannes, unde a concurat pentru Palme d`Or şi a fost recompensat cu premiul FIPRESCI, „Toni Erdmann”, al treilea film al regizoarei germane Maren Ade, tratează cu destulă inventivitate un subiect cât se poate de banal: încercarea unui tată aflat în pragul bătrâneţii de a se reapropia de fiica sa a cărei viaţă pare acaparată exclusiv de cariera care o poartă prin lume.

Numai că aceste date de pornire simple şi seci sunt deturnate de pe traseul lor presupus obişnuit de extravaganţa care face din „Toni Erdmann” un film imposibil de clasificat. Şi asta pentru că burlescul care, de la jumătate încolo, pune stăpânire pe film fără reţinere, însă nu şi fără riscuri, îşi găseşte justificarea în desfăşurarea narativă imprevizibilă, de o libertate rară şi fără teama de ridicol, pe care o propune Maren Ade şi care degenerează înspre final într-o satiră a lumii afacerilor şi a marilor companii. O satiră, totuși, discutabilă, din cauza caracterului său făţis.

„Toni Erdmann” este doar aparent comedie. O comedie de suprafaţă, sub care se ascunde o dramă, emoţionantă pe alocuri, despre nevoia de a scăpa de rolurile spre care ne împinge viaţa şi de a regăsi echilibrul, sinceritatea faţă de noi înşine şi faţă de apropiaţi.

Exact lucrurile pe care pare să le fi pierdut Ines (Sandra Hüller), corporatistă germană care ajunge la Bucureşti ca reprezentată a unei firme de consultanţă angajată să ofere soluţii de eficientizare a costurilor pentru companii – în fapt, obişnuitele externalizări de servicii şi concedieri în rândul simplilor muncitori.

Viaţa de femeie de carieră sigură pe ea, fermă şi fără fisură este dată peste cap de venirea intempestivă în vizită la Bucureşti a tatălui său uşor excentric, Winfried (Peter Simonischek)  – aşa cum vedem în debutul filmului, plasat în Germania, bărbatul, divorţat, obişnuieşte să glumească interpretând din când în când un personaj bizar, Toni Erdmann, punându-şi o perucă peste părul deja încărunţit şi nişte caraghioşi dinţi falşi.

Film dialectic – aşa cum îl numeşte, într-o cronică ultraelogioasă, revista Cahiers du Cinema -, „Toni Erdmann” mizează mult pe contraste, care nu sunt însă întotdeaua dintre cele mai subtile şi eficiente, din cauza alunecării în maniheism şi în repetitivitate.

Viaţa lui Winfried de om ajuns la seninătatea de a se bucura de lucrurile simple, aşa cum ne este prezentat cu răbdare în prima parte a filmului şi, uşor forţat şi didacticist, mai târziu, este pusă în opoziţie cu existenţa robotizată a fiicei sale – ea stăpâneşte cu lejeritate limbajul corporatist şi toate regulile din timpul sau din afara orelor de lucru. Totul la ea este planificare şi profesionalism.

Ciocnirea celor două lumi – a tatălui neras, cu părul neîngrijit, cu haine nearanjate şi cu o sacoşă de pânză pe umăr şi a fiicei mereu îmbrăcată office, cu asistentă şi cu maşină la scară – oferă momente bune în prima jumătate, nu atât de comedie de situaţie, cât de portret tandru al unei dificile relaţii tată-fiică. O legătură intimă ale cărei adâncimi, deopotrivă cu părţile lor luminoase şi întunecate, se lasă frumos ghicite în gesturile, cuvintele şi privirile care străpung jocul bunei convieţuiri de moment pe care îl practică cei doi.

„Toni Erdmann” este, de altfel, un film tocmai despre jocurile sociale şi jocurile familiale cărora ne dedăm cu toţii în viaţă, despre măştile cu care ajungem aproape să ne identificăm şi de care ne e frică să scăpăm pentru a ne regăsi libertatea. Asta dacă o putem face cu adevărat vreodată.

Ines joacă rolul femeii de carieră aparent cu sentimente şi trăiri ţinute sub un strict control (ceea ce, în fond, este un clişeu pe care însă Maren Ade nu pare a-l conştientiza ca atare). Şi tot de un joc, mişcător prin caraghiosul şi insistenţa sa, se foloseşte şi tatăl – intrarea în pielea personajului-clovn Toni Erdmann, care se infiltrează în această upper class a expaţilor – în încercarea de a-şi determina fiica să îşi privească viaţa în faţă.

De aici şi secvenţa unei petreceri nud, o metaforă însă mult prea stridentă şi cu un comic îndoielnic a transformării interioare a lui Ines. O transfigurare doar de moment, pentru că, aşa cum o arată finalul, viaţa trebuie să meargă înainte, chiar dacă între timp ceva profund este totuși posibil să se fi întâmplat cu Ines şi cu tatăl ei.

„Toni Erdmann” va fi proiectat, în prezenţa regizoarei Maren Ade, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest şi va fi lansat în cinematografele din România la 21 octombrie, distribuit de Micro Film

Toni Erdmann, Germania-Austria, 2016

Regie: Maren Ade

Scenariu: Maren Ade

Distribuţie: Sandra Hüller, Peter Simonischek

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

18
/09
/15

„Emoţionant, magic, memorabil”, notează Sunday Mirror despre AMY, filmul lui Asif Kapadia despre Amy Winehouse, care poate fi văzut, începând de astăzi, în cinemtografele din România.

17
/09
/15

Un thriller tulburător, „Sicario: Asasinul” surprinde, din 18 septembrie, la cinema, realitatea îngrozitoare în care traficul de droguri, crimele şi teroarea sunt la ordinea zilei la graniţa cu Mexic. Reputaţii actori Emily Blunt, Benicio del Toro şi Josh Brolin intervin cu interpretări impactante pentru a restabili legea şi ordinea.

17
/09
/15

Cel mai adorabil personaj animat va putea fi urmărit pe marile ecrane din 2 octombrie, când talentatul Virgil Ianţu îi va împrumuta vocea lui ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”, un personaj care a cucerit generaţii întregi şi care e acum gata să ia cu asalt cinematografele din România.