Trei filme românești participă la cel mai important festival de film din Scandinavia
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-filme-romanesti-participa-la-cel-mai-important-festival-de-film-din-scandinavia/

România este una dintre cele 70 de ţări care vor participa la Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, care se va desfăşura în perioada 24 ianuarie – 3 februarie.

Un articol de Liliana Matei|21 ianuarie 2020

Festivalul, cu peste 35.000 de spectatori, proiectează zilnic 500 de filme, organizează un număr de 40 de seminarii, precum și multe alte activități adiacente. La ediția din acest an, festivalul a selectat trei filme românești: „Ivana the Terrible”/„Ivana cea Groaznică” (r. Ivana Mladenović, inclus în competiția „The Ingmar Bergman International Debut Award”, în cadrul căreia este premiat un regizor debutant, care în filmul său are o relație dinamică sau experimentală cu expresiile cinematografice), „colectiv” (r. Alexander Nanău, difuzat la secțiunea „Five International”) și „Marona’s Fantastic Tale”/„Călătoria fantastică a Maronei” (r. Anca Damian, difuzat la secțiunea „Capodopere animate”).

Lungmetrajul „Ivana the Terrible”/„Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii „Cineasti del Presente” din cadrul Festivalului de Film de la Locarno. Al doilea lungmetraj al Ivanei Mladenović este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe. Actriţa sârbă Ivana, interpretată chiar de regizoare, lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orașul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce zvonurile legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să exprime pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării. Filmul va putea fi vizionat de patru ori pe durata festivalului. După fiecare proiecție a filmului, regizoarea Ivana Mladenović va vorbi și despre celelalte proiecte ale sale şi va răspunde întrebărilor publicului.

Participarea Ivanei Mladenović are loc cu sprijinul ICR Stockholm, partener al festivalului pentru a douăsprezecea oară.

Al doilea film proiectat în cadrul festivalului, documentarul „colectiv”, relatează povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume. „colectiv” urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuale. Pelicula este produsă de Alexander Nanau Production, în coproducție cu Samsa Film Luxembourg și HBO Europe, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elvețiași YES Docu – Israel.

„Marona’s Fantastic Tale”/„Călătoria fantastică a Maronei”, regizat de Anca Damian, este un film de animație despre dragoste necondiționată și sacrificiu. Marona, o căţeluşă cu nas în formă de inimă, născută în urma unei povești de iubire dintre un dog argentinian și o metisă atragătoare, lasă urme profunde în viețile stăpânilor care, rând pe rând, o primesc în familiile lor.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.