Trei noi stele pe Aleea Celebrităţilor: Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor-valeria-seciu-rodica-mandache-si-ion-besoiu/

Marii actori Valeria Seciu, Rodica Mandache şi Ion Besoiu au fost felicitaţi de public şi de prieteni, pentru cele trei stele pe care le-au primit pe „Aleea Celebrităţilor”, din Piaţa Timpului.

Un articol de Ziarul Metropolis|27 iunie 2015

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, Marina Constantinescu, directorul Festivalului Naţional de Teatru, Mihai Dinvale, directorul Teatrului Mic şi actorul Marius Manole s-au numărat printre cei veniţi să-i omagieze pe artişti.

Au mai fost prezenţi, printre alţii, regizorul Victor Ioan Frunză, actorul George Costin sau actriţa Daniela Nane.

Mihai Dinvale i-a făcut un laudatio Valeriei Seciu, actriţa Teatrului Mic, despre care criticul Irina Coroiu spunea: „magnetică ingenuă eternă, capabilă să-şi centreze sensibilitatea spre abisurile ori culmile naturii umane, ca-ntr-un alint, totdeauna cu o puternică senzualitate catifelată în privire, în vocea cu inflexiuni de miere sau fiere“.

„De pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriaşă, pentru care publicul era absolut vrăjit. Puterea de transfigurare, puterea de a transmite sentimentul ăla era uriaşă. Şi atunci eu despre ce vorbesc? Despre vedeta? Am văzut cine e vedetă în ziua de azi. Despre doamna? Puţin. Despre… Mă gândesc că s-ar putea să spun că vorbesc despre divina teatrului românesc”, a mărturisit Mişu Dinvale.

Valeria Seciu

„Teatrul românesc merită o dimineaţă ca asta, o dimineaţă în care să fim împreună, ca o reverenţă în faţa valorii, în faţa valorii a trei dintre cei mai mari artişti pe care îi avem. Este un exerciţiu valoros împotriva uitării“, a spus Marina Constantinescu.

Referindu-se la actorul Ion Besoiu, Marina Constantinescu a afirmat: „Eleganţa lui Ion Besoiu a fost şi aceea în calitate de director la Teatrul Bulandra. A avut verticalitate, a știut să facă slalom prin teroarea cenzurii, a ideologiei, și să scoată la rampă piese și spectacole excepționale. A știut să-și pună în valoare trupa, a ştiut să pună ochiul pe tinerii care absolveau şi care nu puteau să rămână în Bucureşti. A adus în trupă mari nume…“.

„Ion Besoiu nu este doar un mare actor, nu doar unul dintre reperele Teatrului Bulandra, este un om extrem de cult, de curios, un prieten fabulos pe care te poţi bizui în orice ceas al existenţei tale“, a completat Marina Constantinescu.

George Ivaşcu i-a dat cuvântul celui pe care prietenii îl numesc „Nenea Gimi“: „El ne-a crescut pe foarte mulţi dintre noi, este un tată, un unchi, o rudă“.

besoiu

„Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care mi-au stat alături timp de 68 de ani pe scenă şi pe platourile de filmare şi de televiziune. Vă mulţumesc şi mă înclin în faţa dumneavoastră, a publicului, pentru că fără dumneavoastră noi nu am fi nimic“.

La rândul său, actorul Marius Manole i-a adus un omagiu Rodicăi Mandache. „Am învăţat de la dumneavoastră să am curaj, am învăţat ce înseamnă să fii demn, ce înseamnă să ai umor. Se spune că există o prăpastie între generații. Pentru mine doamna Rodica Mandache este dovada clară că acest lucru nu se întâmplă“.

„N-ați crede… bucuria apasă mai tare decât nefericirea”, a mărturisit Rodica Mandache. „Mă bucur că sunt cu cei doi colegi ai mei, Ion Besoiu şi Valeria Seciu. Valeria Seciu mi-a fost colegă şi m-a marcat în timpul Institutului şi după aceea. Sunt una dintre marile ei admiratoare. Am crezut eu vreodată, atunci când eram în Institut, că o să fim împreună aici pentru aceste trei stele? Nu, nu am crezut… E ceva covârşitor pentru mine“, a încheiat Rodica Mandache.

rodica

INFO

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor şi găzduieşte stele ale celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Fotografii: Maria Ştefănescu

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.