Trei spectacole de la Teatrul Metropolis, în selecția națională FNT 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-de-la-teatrul-metropolis-in-selectia-nationala-fnt-2019/

„Colivia cu nebune“, „Un tramvai numit dorinţă“ şi „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, producţii ale Teatrului Metropolis din Bucureşti, condus de George Ivaşcu, vor face parte din selecţia naţională a spectacolelor care vor fi prezente în cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2019

Selecția a fost anunțată ieri, în cadrul unei transmisii livestreaming de la sediul UNITER din București, de către Marina Constantinescu, directorul FNT.

Spectacolele selecționate sunt:

COLIVIA CU NEBUNE

de Jean Poiret, în românește de Adrian Solomon, dramaturgia Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ

de Tennessee Williams, traducerea Antoaneta Ralian, regia Claudiu Goga, decorul Ștefan Caragiu, costumele Lia Dogaru, Teatrul Metropolis București

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI

de Dale Wasserman, după un roman de Ken Kesey, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

Înregistrarea întregului eveniment pot fi văzută în playerul de mai jos.

Lista celor 41 de spectacole participante în FNT 2019, provenind de la 32 de teatre și companii teatrale din România, a fost detaliată de directorul și selecționerul Festivalului, Marina Constantinescu, în fața unei audiențe care a reunit jurnaliști, critici de teatru sau simpli iubitori ai artelor scenei interesați să participe la prima manifestare publică a ediției FNT cu numărul 29. Spectacolele vizionate sunt produse în stagiunea 2018-2019.

Lista spectacolelor selecționate în FNT 2019 o puteți vedea aici.

Selecția a fost făcută pornind de la o stagiune complicată pentru teatrul românesc: unele premiere nu au mai avut loc, alte premiere au avut o întârziere mare față de programările inițiale – dar bine că au putut apărea, într-un final, pe scenă. Însă toate aceste probleme au făcut ca oamenii de teatru să se concentreze foarte atent pe munca lor. Sunt spectacole foarte variate, sunt trupe și artiști selecționați pentru prima oară care vor veni în FNT la București, sunt universuri umane și dramaturgice foarte diferite. Iar numărul spectacolelor cred că arată că această breaslă este foarte coerentă, foarte atentă la munca pe care o face, foarte concentrată, aș spune. Regizorii sunt într-o continuă căutare de texte noi, sau de accente noi pe texte foarte cunoscute. Am întâlnit foarte multă minuție, multă fantezie, creativitate și mai ales – bucuria de a ne face această meserie. Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi, evoluțiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivități teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc și își dezvoltă colaborarea pe alte coordonate.

Am descoperit locuri minunate în țară și am fost foarte emoționată să văd că o Românie fără cultură nu este posibilă.” – a declarat la încheierea evenimentului directorul Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu

Cu această ocazie, Marina Constantinescu a făcut referiri și la noua identitate vizuală a Festivalului, precizând că aceasta a fost inspirată de o fotografie parte a unei expoziții de la Theàtre de la Ville din Paris. Fotografia este semnată de artistul Jean Louis Fernandez, care a încercat să surprindă momentele de transformare a chipului actorului în Mască. Noi amănunte despre această imagine vor fi relevate în momentul anunțării spectacolelor internaționale invitate în cea de-a 29-a ediție a FNT, care va avea loc între 18–27 octombrie 2019.

Foto: Lucian Muntean

08
/03
/22

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită vineri, 11 martie și sâmbătă, 12 martie, de la ora 18.00, la premiera spectacolului CARTEA LUI RUTH de Mario Diament. Regia artistică, costumele și ilustrația muzicală sunt semnate de Eugen Gyemant, decorul și video designul de Dan Ionescu.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.

07
/03
/22

Joi, 10 martie, ora 12, vă invităm în foaierul de la etajul I (TAPISERIE) al Sălii ”Ion Caramitru” a Teatrului Național ”I.L.Caragiale” Bucureşti, la conferința de presă pentru lansarea platformei online Aplauze pentru poet / A Hand for the Poet. În acest proiect inedit de promovare a poeziei româneşti clasice şi moderne, pentru publicul autohton, dar şi internaţional, sunt implicaţi mai mulţi actori ai TNB şi nu numai.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

07
/03
/22

Profesorii și studenții UNATC se declară solidari cu toate victimele inocente ale acestui conflict armat și cu întreaga comunitate artistică din teritoriile afectate. Pentru fiecare artist care a luat arma în mână să-și apere țara, pentru fiecare student care luptă astăzi, pentru fiecare om din Ucraina trimitem vocile noastre întru putere și apărare. Arsenal pentru pace. Slava Ukraini.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

07
/03
/22

Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film.

07
/03
/22

Femeia, eterna poveste, proiect artistic original de teatru dans adaptat de Ioana Macarie după piesa de teatru cu același nume din repertoriul Teatrului Stela Popescu (un concept de Ema Stere în regia lui Attila Vizauer şi scenografia Anca Albani) va putea fi văzut în perioada 10-16 martie 2022 la Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai.

06
/03
/22

Un interviu sau o convorbire cu Toma Caragiu ar putea constitui o adevărată „probă de foc” pentru un tânăr aspirant la ziaristică. Dacă vreți să scăpați de cineva care solicită un post într-o redacție, cereți-i așadar, „un material cu Caragiu”…

04
/03
/22

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (r. Radu Jude), „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu), „Malmkrog” (r. Cristi Puiu), „Neidentificat” (r. Bogdan George Apetri) și „Otto Barbarul” (r. Ruxandra Ghițescu) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

04
/03
/22

Războiul e la doi pași, pandemia încă n-a trecut, cine să fie preocupat de o virgulă în plus sau în minus sau de un „i” care se strecoară buclucaș exact atunci când nu trebuie. Și totuși... greșelile pe care le facem atunci când scriem oriunde și orice, pe un grup de whatsApp sau într-o postare pe Facebook sunt atât de multe că la un moment dat devin deranjante...