Trei spectacole lectură pentru copii, în premieră la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-spectacole-lectura-pentru-copii-in-premiera-la-sibiu/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu prezintă pentru prima dată, în perioada 9 – 11 decembrie, o serie de trei spectacole lectură după texte contemporane româneşti dedicate copiilor. Seria video va fi lansată pe pagina de Facebook a Teatrului Gong şi îşi propune să ofere o alternativă artistică pentru petrecerea timpului liber acasă, în familie.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2020

Acest proiect îi aduce pe scenă pe actorii Teatrului „Gong” din Sibiu, sub coordonarea regizoarei Delia Gavlițchi. „Copiii nu sunt o versiune redusă a adulților, copiii nu sunt adulți incompleți, iar teatrul pentru copii nu este un teatru pentru adulți diluat. Teatrul pentru copii este o formă de artă unică, specială, de sine stătătoare, care nu mai trebuie să fie mereu comparată cu teatrul pentru adulți. Este timpul să își găsească propriile metodologii și ideologii bazate pe conceptul de copilărie.”, declara tânăra creatoare în momentul lansării volumului „START. Dramaturgie pentru copii”, din care fac parte cele trei texte alese pentru lecturile de la Sibiu. Volumul include în total șapte piese câștigătoare ale concursului cu același titlu, lansat de Asociația miniREACTOR la începutul acestui an. Concursul s-a adresat tuturor dramaturgilor care doresc să scrie piese pentru copii cu vârsta între 3 și 7 ani. Întreaga colecție poate fi descărcată gratuit, cu titlu personal, accesând acest link: shorturl.at/imwR2. Reactor de Creație și Experiment este un spațiu cultural energic și viu înființat în 2014, în Cluj Napoca. 

Primul spectacol lectură programat în această serie este „Aventura Căpitanului Vic în Lumea Reală” de George Cocoș. Căpitanul Vic și bunul său prieten și ajutor Jerry, un cățel umanoid, pornesc într-o aventură de neuitat în Lumea Reală, departe de interiorul jocului video de unde vin. Pentru a se întoarce acasă ei trebuie să se lupte cu Dr. Neboon și să pună stăpânire pe mașinăria acestuia. Pe parcursul aventurii cei doi trebuie să demonstreze cât de curajoși și isteți sunt, dar și cât de atenți sunt la cei din jurul lor. George Cocoș, autorul textului, ne oferă un final fericit, dar nu în modul clasic, ci pornind o nouă aventură pentru căpitanul piraților și aghiotantul său. Spectacolul lectură îi aduce în distribuție pe actorii Paul Bondane, Adrian Prohaska, Jenő Major și Daniela Dragomir. Evenimentul va avea premiera miercuri, 9 decembrie, de la ora 20:00. 

Seria de lecturi continuă cu „Uriașii” de Irisz Kovacs. Uriașul și Uriașa sunt doi pui de uriași care spun povestea unei bucăți de cer picată pe Pământ. În mâinile lor uriașe, oamenii, casele acestora sau mașinile lor par numai niște obiecte de jucărie, pe care cei doi uriașii le mută dintr-o parte în alta. Irisz Kovacs a vrut să surprindă în cele câteva pagini de text, fragilitatea omului într-un scenariul non-verbal în care acțiunea dramatică este prezentată doar prin imagini cu un puternic impact emoțional. Acest spectacol îi aduce împreună pe actorii Alexandra Șerban și Anton Balint, fiind programat în premieră joi, 10 decembrie, de la ora 20:00. 

Seria de lecturi se va încheia cu „Melcul Mec și Melcul Lec” de Ioana Hogman. Povestea scrisă de Ioana Hogman ilustrează un băiețel de șase ani pe nume Max și pe cei doi prieteni ai săi: Lec, un melc de grădină foarte lent care vrea să învețe matematică și tot felul de alte lucruri și Mec, un melc digital creat după chipul și asemănarea lui Lec pentru care matematica e floare la ureche. Mec pretinde că el și Lec sunt unul și același, lucru pe care Lec îl respinge din toată ființa lui. Max a încercat în multe feluri să îi ajute să înțeleagă că pot fi foarte diferiți și să aibă în același timp foarte multe lucruri în comun. Acest spectacol este ultima sa încercare de a le demonstra acest lucru. Lectura dramatică de la Sibiu este construită pe muzica lui Charlie Fălămaș alături de actorii Lucia Barbu, Raluca Răduca și Barbara Crișan. Premiera spectacolului este programată pentru vineri, 11 decembrie, de la ora 20:00. 

Accesul la oricare din înregistrări se face gratuit. După lansare, înregistrările vor putea fi accesate timp de o lună de zile în biblioteca digitală a teatrulgong.ro.

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…