„Trei”, un spectacol ca o ciocolată foarte neagră, cu piper
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-un-spectacol-ca-o-ciocolata-foarte-neagra-cu-piper/

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Act are la bază textul irlandezului Conor McPherson, „Autorităţi portuare” („Port authority”), care a avut premiera la Londra în 2001 şi a fost preluat apoi pe Broadway. Piesa e o împletire de trei căutări ale sensului unor bucăţi de viaţă, de fapt modalităţi şi etape diferite ale rătăcirii în căutarea împlinirii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|22 octombrie 2016

Trei tipuri de frământări între interiorul și exteriorul sufletului, trei vârste ale vieții și ale actorului, cu tribulații specifice, dar o aceeași vibrație a tânjirii.

Nu este un spectacol indicat publicului obișnuit să vină la teatru pentru a primi pe tavă răsfățuri și impulsuri vizuale, decorative și kinetice. E un spectacol în pielea goală, din perspectiva „hainelor” cu care suntem obișnuiți la teatru: decor, costume, mișcare, dialog, efecte scenice. Textul și interpretarea obligă spectatorul să vină în întâmpinarea spectacolului prin capacitatea sa imaginativă de a-și crea imaginea acestor trei lumi diferite, simultane, întrepătrunse și totuși insulare.

Tânărul Kevin apare în scenă printr-un mic artificiu de un firesc relaxant, este primul dintre „ei” care ar putea fi „noi”. Prin povestirea cathartică el conturează nebuloasele și frământările sensibilității de început de maturitate, cu acel soi de bunătate naivă a celui care nu vrea să supere Lumea, ci doar să își găsească un locșor al său în ea. Contratimpul amorezărilor și perplexitatea adolescenței în fața descoperirilor majore ale vieții (erosul, sinceritatea, prietenia, interacțiunile umane) sunt delicioase pentru spectatorul adult; unul mai tânăr, probabil, resimte mai mult accentele dramatice…

Dermot, un tip la a doua tinerețe cu un parcurs conjugal și profesional tragi-comic (dramatic mai mult pentru el, comic pentru noi căci ne poate suna pe alocuri vag familiar), capătă o expresivitate puternică prin interpretarea lui Gavril Pătru, care este și demiurgul regizoral al spectacolului. Prin el ne amintim că înaintea, sau în spatele, oricăror eșecuri existențiale, stau multe filoane de putere interioară nevalorificată și că neîmplinirea nu este atât provocată de negăsirea a ceva anume, ci de infuzarea întregii vieți cu lipsă de curaj și dubii.

Constantin Drăgănescu, actor dintr-un soi de viță veche, un „dantelar” al nuanței și accentelor , este bătrânul Joe, un văduv retras la azil, care primește într-o zi un pachet-surpriză. Conținutul său dă la iveală o poveste, un mic detaliu pe cât de comic de minor pe atât de mare ca impact asupra întregului peisaj interior al vieții lui Joe. E delicios ce nimic l-a făcut să se simtă o viață întreagă vinovat în fața lui Dumnezeu, iar asta ne amintește că, de fapt, multe din micile tribulații ale celorlalți sunt pentru noi teribil de amuzante. Și invers…

Artificiul scenografic asociat acestui personaj, aparent un element de decor, se dovedește de-a lungul piesei a fi nu un sprijin al lui Joe, ci al actorului care îl interpretează. Ceea ce nu deranjează, ci, dimpotrivă, accentuează fragilitatea personajului, dar și vigoarea sa interioară.

Cele trei personaje sunt de fapt un singur spirit, prin prisma faptului că noi toți, în diversitatea noastră, tindem după același ideal, să fim  acceptați, să contăm, să avem sens. Și cu toții, cândva, cumva, suntem bântuiți de regretul a ceea ce am fi putut fi și nu am fost. Din fericire, în viață ca și pe scena Teatrului Act, se întâmplă ca-n vorba aceea, „deciziile proaste produc amintiri geniale”. În cele din urmă. Poveștile altora au efect terapeutic asupra noastră, așa cum bine știa Șeherezada. Sensul titlului piesei,  „Autorități portuare”, este neclar, ceea ce îi dă o savoare în plus, cu atât mai mult cu cât personajele nu împărtășesc aceleași timpuri și contexte ale trăirii și povestirii. Poate că toate monologurile lor interioare, și ale noastre, sunt doar etape (chinuitoare, necesare) ale unei călătorii, de început sau de sfârșit de viață.

Spectacolul are mult umor candid și amărui, și o intimitate delicat întrețesută între personaje și public care te înmoaie. În final, piesa sugerează că, în fapt, singura mare, devastatoare dramă este reprimarea emoțiilor și a trăirilor interioare. Dar și această mare dramă își are, cumva, mântuirea. Prin noi, cei care urmărim povestirile celorlalți. Și, ca noi pentru cei trei, alții cândva, poate, ne vor ajuta să sublimăm propriile noastre angoase nespuse.

Vă recomand să vedeți, să trăiți și să simțiți acest spectacol fără așteptări, fără a căuta să încadrați sentimentele și stările pe care vi le va provoca. Gavril Pătru, în calitate de regizor, reușește să creeze trei lumi diferite, cu numeroase stratificări interioare, fără niciun decor și într-un spațiu mic, iar acest efort uriaș este, în sine, o frumoasă provocare. Energia fiecăruia dintre cele trei povești este diferită, dar armonios îmbinată cu cea a celorlalți. În mod sigur, pe scenă se întâmplă ceva salvator pentru noi toți – se aduc în lumină „scheleții din dulap”, cei ai altora, iar asta ne dă o libertate fabuloasă de a alege ce facem noi cu ai noștri.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

27
/04
/15

În anul în care aniversăm 155 ani de la nașterea scriitorului A. P. Cehov, Casa de producție TVR propune publicului spectator ecranizarea uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale sale - „Salonul nr. 6”. Dramatizarea, realizată de Vitalie Lupașcu, are în distribuție actori de prim rang ai teatrului și filmului românesc – Dan Aștilean, Răzvan Vasilescu, Mihai Dinvale, Constantin Dinulescu.

26
/04
/15

Specialist în decriptarea construcţiilor imaginare, istoricul Lucian Boia este invitatul lui Cătălin Ştefănescu într-o ediţie eveniment Garantat 100%, ce poate fi văzută duminică, 26 aprilie, fix la miezul nopţii, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+. Ştefănescu şi Boia vor aborda un subiect cu totul special: Jules Verne.

26
/04
/15

Joi, 7 mai 2015, de la ora 20.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Corul Regal, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, va susţine un concert de gală intitulat „Nihil Sine Deo”, un omagiu adus celei mai longevive Zile Naţionale din istoria României.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

24
/04
/15

Corul de Copii Radio, un ambasador artistic al României peste hotare, invitat frecvent la festivaluri internaţionale şi implicat în diferite proiecte culturale în ţară şi în străinătate, împlineşte în acest an 70 de ani de existenţă.

24
/04
/15

În 27 aprilie se împlinesc 100 ani de la dispariția compozitorului Aleksandr Skriabin: nu mă iluzionez crezând că sunt prea mulți cei care au auzit vreodată de Aleksandr Skriabin, deși el este unul dintre cei mai importanți și interesanți compozitori care au trăit la granița secolelor al XIX-lea și XX.

24
/04
/15

Folkul alternativ și gospelul se instalează în premieră pe 26 aprilie la Silver Church, prin trupa americană Wovenhand, care-și lansează al șaptelea album, „Refractory Obdurate”.

24
/04
/15

Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Lumii Spotlight a început, joi seară, în Bucureşti, locuitorii Capitalei fiind invitaţi să admire timp de trei zile diverse lucrări artistice, instalaţii, sisteme de iluminare arhitecturală şi videomapping-uri, prezentate pe Calea Victoriei, între Biblioteca Centrală Universitară şi Piaţa Naţiunilor Unite

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.