Trucuri de magician. Scrisoare către Woody Allen
https://www.ziarulmetropolis.ro/trucuri-de-magician-scrisoare-catre-woody-allen/

Domnule Woody Allen, aveţi dreptate: un zâmbet feminin fermecător îl poate da peste cap chiar şi pe cel mai raţional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranţă şi surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de graţioasa Emma Stone.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 noiembrie 2014

Stimate domnule Woody Allen,

Tocmai ce v-am văzut cel mai recent film, „Magic in the Moonlight”. Iertare, cel mai nou film ajuns pe marile ecrane, pentru că, la cât de neastâmpărată e imaginația dvs., cu siguranță aveți aproape gata încă unul.

S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, într-o liniștită dimineață de noiembrie, la o proiecție de presă într-o sală de cinema la mall. Trebuie să vă fac o mărturisire rapidă, fără să audă alți colegi (cronicari sau jurnaliști) care au fost prezenți: câțiva dintre ei au întârziat, chiar și 15 minute.

După câteva momente de revoltă interioară, am început să zâmbesc de fiecare dată când îi vedeam intrând, pentru că îmi venea involuntar în minte celebrul dialog pe care l-ați scris și apoi jucat împreună cu Diane Keaton în „Annie Hall”:

A început filmul?, o întreabă Alvy pe femeia de la casa de bilete.
A început acum două minute.
Asta este. S-o lăsăm baltă. Nu pot intra, îi spune nevroticul Alvy lui Annie, cea care întârziase.
Două minute, Alvy!
Îmi pare rău. Nu pot s-o fac. S-a dus naibii. Nu pot să intru la mijlocul filmului.
La mijloc?! Nu am pierdut decât genericul. E în suedeză.

Trebuie să recunosc, de la „Whatever Works”, din 2009, nu m-am mai simțit atât de bine la un film de-al dvs. Am încercat să înțeleg și de ce. Probabil pentru că am regăsit în magicianul lui Colin Firth ceva din cinismul și scepticismul lui Boris, personajul jucat admirabil de Larry David. Și, bineînțeles, o parte din obsesiile personajelor pe care le-ați întruchipat odată chiar dvs.

Apropo, cum reușiți să-i faceți pe actori să se simtă atât de confortabil și să ne dezvăluie fațete pe care nu le-am mai văzut? (Anul trecut, ați ajutat-o pe Cate Blachett să câștige primul ei Oscar pentru rol principal). Ați oferit unele explicații în rarele dvs. interviuri, dar cred că e ceva mai mult decât libertatea pe care le-o permiteți.

Personal, nu l-am mai văzut pe Colin Firth într-o așa formă, în rolul scamatorului britanic chemat de un prieten vechi și coleg, la sfârșitul anilor `20, la vila unei familii de pe Coasta de Azur din Franța pentru a demasca o posibilă falsă clarvăzătoare. Voluptatea cu care personajul său își aruncă săgețile verbale cu vârful înmuiat în venin și nihilism este savuroasă. Delicios este și modul în care convingerile îi sunt bulversate de un zâmbet feminin.

Aveți dreptate, un zâmbet feminin îl poate da peste cap chiar și pe cel mai incredul și rațional bărbat. Iar Colin Firth joacă impecabil personajul autosuficient asaltat de un cocktail de ridicol, nesiguranță și surescitare la întâlnirea cu o femeie frumoasă, interpretată de grațioasa Emma Stone.

Știu că ați descoperit, consacrat și relansat numeroase actrițe de-a lungul carierei. Lista e lungă (și cuprinde și două foste partenere de viață celebre). O șansă uriașă i-ați oferit de această Emmei Stone, ce tocmai a împlinit 26 de ani.

O consideram banală până acum. Sau, mai exact, nu spectaculos de interesantă. Nu doar că îi puneți în valoare farmecul, însă fragilitatea, naivitatea și misterul cu care își încarcă personajul pe care dvs. i l-ați creat este dezarmant.

E drept, vă ajută mult și colaborarea (dezvoltată în ultimii ani) cu Darius Khondji, excepționalul director de imagine iraniano-francez care face minuni cu lumina și culorile (cine nu crede, să revadă „Delicatessen”, „Se7en”, „My Blueberry Nights” sau „Amour”). O rivieră franceză de basm și personaje înconjurate de o aură de energie și căldură, în ton cu noul/vechiul dvs. puseu de paseism (filoeuropean).

„Magic in the Moonlight” degajă ușurătate și jucăușenie. Unii, mai răutăcioși, i-ar putea spune superficialitate. Oricum ar fi, reușiți să binedispuneți, cu mijloace aparent atât de simple. Unii critici strâmbă, probabil, din nasul de fini cunoscători. Dar știu că nu-i citiți. Vă faceți trucurile de magician și lăsați să cadă cortina, doar pentru a o ridica din nou peste numai un an.

Cu admirație,
Al dvs. simpatizat anonim

Distribuit de Freeman Entertainment, „Magic in the Moonlight”/„Magie in lumina lunii”, în regia lui Woody Allen, a intrat în cinemtografe de vineri, 14 noiembrie.

12
/10
/16

“Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, desemnat drept cel mai bun film al anului de către Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI), va deschide Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest vineri, 14 octombrie, ora 18:30, în prezența regizoarei Maren Ade.

11
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Filmat în bună parte în România, „Toni Erdmann”, al treilea lungmetraj al regizoarei germane Maren Ade, este o dramedie despre rolurile sociale şi măştile familiale spre care ne împinge viaţa şi de care ne este teamă să scăpăm pentru a redeveni noi înşine.

11
/10
/16

Abbas Kiarostami, unul dintre cei mai influenți cineaști ai ultimelor decenii, care s-a stins din viaţă, în iulie, anul acesta, la Paris, la vârsta de 76 de ani, va fi celebrat în cadrul unei retrospective la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Invitata specială, cu acest prilej, este actrița Mania Akbari, care va lua parte la proiecții și va discuta cu publicul în primele patru zile de festival.

10
/10
/16

“Sandra”, un scurtmeraj despre un grup de fete excentrice care sunt închise într-o pseudo-comunitate de fete în care violența și prietenia se împletesc într-un mod nefiresc a câștigat trofeul Timishort 2016 în valoare de 3500 de euro.

08
/10
/16

Rulează în cinematografele din țara noastră filmul artistic „Două lozuri” (regizor Paul Negoescu). Comedie românească, așadar mai puțin romantică și vag tragică. Nu se râde deloc rău.

07
/10
/16

Şapte dintre cele mai noi şi mai de succes producţii româneşti, printre care extrem de aşteptatele „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Inimi cicatrizate” de Radu Jude, dar şi clasicul „La Moara cu noroc” de Victor Iliu vor putea fi văzute, în cadrul unor proiecţii cu intrare liberă, la a doua ediţie a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc între 20 şi 23 octombrie la Cinema Odeon, cu participarea mai multor invitaţi speciali.

07
/10
/16

Actrița, regizoarea și scriitoarea Diane Keaton (70 de ani) va primi cea de-a 45-a distincție pentru întreaga carieră decernată de Institutul American de Film (AFI). Anterior, premiul a mai fost decernat printre alții lui John Williams, Jane Fonda, Mel Brooks și Morgan Freeman.

06
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Sibiul se conectează vreme de 7 zile cu realități din lumea largă pe calea filmului documentar, la Astra Film Festival, ediția cu numărul 23. Fuocoammare, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016, va fi proiectat vineri, 21 octombrie, de la ora 21:30 la Sala Thalia.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

05
/10
/16

Ediția #11 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est are loc în perioada 7-16 octombrie, la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Institutul Cervantes, Centrul CINETic, Club Fabrica și Club Control. Festivalul se deschide pe 7 octombrie cu La Tortue Rouge (Țestoasa roșie), o co-producție Franța-Belgia-Japonia în regia lui Michael Dudok de Wit.

05
/10
/16

De la incisive la joviale, cele 25 de filme selecționate în competiția Filminute 2016 aduc o gamă de perspective și povești captivante din 17 țări. Cea de-a 11-a ediție a FILMINUTE, festivalul internațional de filme de un minut, debutează în această săptămână cu o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume, fiecare împachetând o poveste completă în fix un minut.

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.