„Ultimii” (Teatrul Metropolis): nici cei dintâi, nici cei din urmă, doar ca mai toți
https://www.ziarulmetropolis.ro/ultimii-teatrul-metropolis-nici-cei-dintai-nici-cei-din-urma-doar-ca-mai-toti/

Unul dintre spectacolele propuse de Teatrul Metropolis la care Mimi Brănescu semnează regia (în acest caz şi textul), este Ultimii. Din distribuţie fac parte Adrian Titieni (a cărui interpretare e inepuizabil de antrenantă şi plină şi ghiduşii), Emanuel Pârvu, Andreea Mateiu şi Conrad Mericoffer.

Un articol de Cristina Enescu Aky|25 februarie 2019

„Ultimii” sunt cele patru personaje ale unei intrigi de familie deopotrivă telenovelică și banală, sfâșietoare și comică (precum, de altfel, orice poveste de familie), care se defășoară în curtea casei rurale a lui Ică (Adrian Titieni). El este tatăl celor doi frați, Marcu (Emanuel Pârvu) și Lulu (Conrad Mericoffer), iar acesta din urmă locuiește aici cu soția sa, Luminița (Andreea Mateiu) ca să aibă grijă de tatăl său dar și pentru că are o situație nu prea roză. Vizita lui Marcu de ziua de naștere a tatălui declanșează progresiv o cascadă de interacțiuni rareori tihnite sau simple între cele patru personaje, fiecare aducând-și aportul de dramoletă, frustrări și izbucniri emoționale.

Frământările și poverile (inițial ascunse, apoi revărsate din belșug) ale fiecăruia dintre personaje și interacțiunile lor din ce în ce mai tensionate sunt punctate periodic de lumina roșie, pulsândă, și de sunetul trenurilor care trec aproape de casă. Marcu, Lulu și Luminița, cu apăsările lor individuale, de cuplu și de familie, par să se afle în același timp la o răspântie de drumuri și totodată într-o stagnare neputincioasă, cu accente comice sau amare, fiind deopotrivă pasageri în goana unui tren care nu îi prea duce unde își doresc și pasageri care tot așteaptă trenul soluțiilor la probleme – un tren care parcă nu mai vine.

Marcu cel copleșit de ale lui și ale altora e și înțeleptul familiei și cel cu ratările cele mai dureroase, împăciuitorul dar și răzbunătorul, cel echilibrat și totodată cel mai amărât, e un personaj consistent cu sine însuși și credibil, cel mai puțin telenovelic dintre personaje. Lulu, muzicianul de sat cu aspirații de vedetă trudește de un an la compunerea unei piese deja compuse (ceilalți i-ar spune plagiat, el îi spune „reorchestrare”) și e de neoprit când începe să devoaleze secretele dureroase și rușinoase ale celorlalți. Luminița alternează între a pleca și a rămâne, între stridențe de țață și emoții vibrante, și mănâncă pufuleți cu o poftă molipsitoare.

În timp ce în curtea lui se derulează dramoletele, isteriile, melancoliile și duelurile dintre cei doi frați și noră, tatăl (Ică) se distrează copios. E ca un telespectator în fața unui reality show, la care însă și participă când îi convine sau când este târât în acțiune de celelalte personaje. Uneori mai pune niște paie pe focul conflictelor, alteori se lamentează teatral, ocazional explodează urmărind efecte precise, uneori chiar e prins în offsaid, dar în majoritatea timpului e poznaș și de o delicioasă lejeritate. Modul foarte vioi în care Adrian Titieni îl întruchipează pe bătrânul cu dizabilitate fizică (umblă cu un cadru) dar o mare abilitate psihologică de manipulare e savuros și compensează unele momente în care tensiunea narativă și energia de pe scenă tind să treneze.

Fiecare personaj se simte într-un fel ultimul în drumul spre găsirea fericirii și a împlinirii sale, dar în același timp mai are energie să observe că ceilalți sunt parcă și mai în urmă. Cam ca în viață, când ultimii nu sunt neapărat și cei din urmă (cel puțin în propria lor viziune).

Ultimii” e un spectacol pe care probabil unii îl vor savura ca pe o comedie tivită cu fire de amărăciune și drame familiale, alții vor observa mai degrabă abundența limbajului frust, nu de puține ori destul de dur și momentele în care povestea și interpretarea celor trei actori mai tineri parcă nu se încheagă, alții poate vor aprecia combinația tuturor acestor elemente. Spectacolul este o bucată de viață transpusă pe scenă, așa cum e viața: cu umor și dramă, cu ratări și momente de triumf (ambele trecătoare), cu personaje și povești mai mult sau mai puțin credibile și atractive, în care cu siguranță fiecare poate regăsi măcar frânturi din sine. Câte sacrificii sau victime sunt permise și acceptabile pentru atingerea fericirii personale, cum se pot vindeca relațiile cu cei apropiați atunci când lucrurile scapă de sub control, ce contează mai mult – adevărul și dreptatea sau fericirea și liniștea interioară – la aceste întrebări și la multe altele cei patru nu reușesc să găsească răspunsuri clare de-a lungul spectacolului, lăsând această sarcină mai degrabă în seama publicului, fiecare putând răspunde de fapt doar pentru sine.

 

Ultimii

Regia: Mimi Brănescu

Cu: Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Conrad Mericoffer, Andreea Mateiu

Scenografie: Adela Pârvu, Maria Tache, Andreea Beșliu

Muzica: Vasi Bordianu

Light design: Șerban Ionescu

Durată: 1h 45min

Teatrul Metropolis, București

 

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.