Un interpret legendar: Dinu Lipatti
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-interpret-legendar-dinu-lipatti/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aşa îl caracterizează criticii muzicali pe Dinu Lipatti (1917-1950), unul din pianiştii şi compozitorii primei jumătăţi a secolului XX, care continuă să fascineze şi astăzi.

Un articol de Georgeta Filitti|10 ianuarie 2018

S-a născut în vreme de război, dar odată liniștea revenită micul muzician începe să studieze asiduu acasă cu părinții săi (violonist și pianistă, amândoi amatori). Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor. Cele trei spirite benefice care au vegheat la desăvârșirea sa au fost George Enescu, Mihail Jora și Florica Musicescu.

Intră la Conservatorul din București când avea 11 ani și la absolvire, în 1930, interpretarea dată concertului nr. 2 pentru pian de Chopin îi aduce caracterizarea de „virtuoz genial”. A urmat o carieră triumfătoare, din păcate prea scurtă, dar îndeajuns de bogată; la concursul internațional de pian de la Viena, în 1933, ia premiul al III-lea. Apoi, vreme de șase ani, urmează cursuri de perfecționare la École Normale de Musique, Paris, avându-i ca profesori pe Nadia Boulanger (aceasta avea să mărturisească un lucru emoționant: a aflat „frumosul” de la elevul ei!), Paul Dukas, Alfred Cortot și Charles Munch.

Trebuie subliniată polivalența preocupărilor sale. Din 1938 asigură cronica muzicală a publicației bucureștene Libertatea. Începe să facă înregistrări, pleacă în turneu (în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Elveția) și dirijează orchestra Radio. A fost profesor de pian (clasa de perfecționare) la catedra condusă odinioară de Franz Liszt, între 1944 și 1950.

A dat 200 de concerte, comentate absolut elogios în presa de specialitate: „tehnică magistrală”, „bijutier sonor”, „model de perfecțiune interpretativă” (cu referire la sonatele lui Scarlatti). Concertul pentru pian de Grieg, valsurile lui Chopin și sonata în La minor de Mozart, prin desăvârșirea interpretării, l-au făcut pe un muzicolog să declare că Lipatti le-a recreat atingând sublimul. Dincolo de analiza savantă a fiecărei interpretări, rămâne un element permanent, „singura religie”, și anume „respectul total pentru textul scris”. În plus, Lipatti învăța totdeauna partitura pe de rost și putea exersa repetând în gând, fără pian, toate concertele.

Dacă opera interpretativă, amplă și de mare diversitate, a rămas vie în memoria contemporanilor, creația proprie e mai redusă. A stârnit însă aceleași comentarii entuziaste. Așa, de pildă, Concertino în stil clasic li s-a părut exegeților că au în față „un alt Mozart”. Să mai adăugăm Suita în stil clasic, Concertul pentru orgă și pian și Trei dansuri românești pentru pian și orchestră, de inspirație folclorică românească.

Așa cum s-a întâmplat și cu alți români de excepție, numele lui Dinu Lipatti e mai cunoscut și mai respectat în străinătate decât în România. Un muzeu care să-i poarte numele, în casa părintească de pe Bd. Lascăr Catargiu din București, întârzie să se deschidă. Indiferența noastră în prețuirea valorilor naționale a rămas, prea adesea, la fel de mare ca aportul lor la cultura universală.

Există o imagine prea bine cunoscută cu băiețelul de 6 ani căruia George Enescu îi așază o cunună de lauri pe creștet. O merita din plin. Tocmai se manifestase la primul lui concert de compozitor.

Foto: București FM

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.