Un muzicolog de referință: Constantin Brăiloiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-muzicolog-de-referin%c8%9b%c4%83-constantin-br%c4%83iloiu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut şansa unei pregătiri excepţionale şi apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activităţii în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiştii din România şi cei din Europa.

Un articol de Georgeta Filitti|20 noiembrie 2017

Și-a început pregătirea muzicală la București și a continuat-o la Viena, Lausanne și Paris. Aici urmează Conservatorul și îi cunoaște pe Maurice Ravel, Arthur Honegger și Darius Milhaud. Intenționa să ajungă compozitor, de aceea și-a însușit o cultură muzicală de expresie occidentală profundă. Întors în țară, în 1920, se numără printre fondatorii Societății Compozitorilor Români (a fost secretarul ei general între 1926 și 1943).

Se orientează rapid spre folclor, în așa fel încât în 1928 creează arhiva de folclor a Societății Compozitorilor. Trei ani mai târziu, elaborează o metodă de culegere a folclorului muzical. Specialiștii apreciază că în felul acesta a marcat istoria folcloristicii europene. În spațiul românesc, între 1928 și 1943, a înregistrat peste 7000 de melodii, lucrând cu echipele formate de sociologul Dimitrie Gusti în 289 de sate.

C.B. ajunge profesor de istoria muzicii și folclor muzical la Conservatorul din București și la Academia de Muzică Religioasă a Patriarhiei. Paul Morand, mare admirator al său, i-a descris tehnica de lucru în strângerea materialului folcloric, felul de înregistrare pe cilindri de parafină, filmarea celor intervievați, întocmirea fișelor individuale. Era o muncă răbdurie de ”adevărat călugăr de la Muntele Athos”.

Din 1948 s-a stabilit la Paris, ajungând cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică al Franței. Spirit creator prin excelență, C.B. a repetat în Franța gestul din România, fondând la Geneva Arhiva internațională de folclor. I-a fost director între 1944 și 1958. S-a implicat de asemenea în întemeierea Cercului internațional de studii etnomuzicale din Belgia. Lucrarea sa Viața muzicală a unui sat. Cercetări privind repertoriul din Drăguș a devenit clasică. Este o îmbinare fericită între cercetarea fondului muzical și constatări sociologice, fiind considerată ”piatra de hotar” în etnomuzicologia contemporană. Activitatea sa în cadrul colecției universale de muzică populară (sub egida UNESCO) a însemnat, între altele, realizarea a 40 de discuri cu piese muzicale culese de la 169 de etnii din Europa, Asia și Africa. Folclorul românesc rămâne o constantă în preocupările sale și la Museé de lʹHomme de la Paris scoate, în 1950, 4 discuri din creația țări sale. Acolo se află depuse 3500 pagini manuscrise, aproape 1000 de melodii transcrise, imagini foto, fișe ș.a. Rămâne memorabilă și creația sa de compozitor (muzică corală și de cameră), ca și cea de pedagog (cu manuale de muzică pentru diferite clase).

Franța i-a prețuit în mod particular activitatea și l-a decorat cu Legiunea de Onoare (1929). În România opera sa a fost publicată în patru volume, între 1967 și 1980. În 1990, Academia Română i-a recunoscut calitatea de membru al ei, conferită în 1946.



08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.