ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aproape necunoscut marelui public, Constantin Brăiloiu (1893-1958) a avut şansa unei pregătiri excepţionale şi apoi, după al Doilea Război Mondial, pe cea a activităţii în străinătate. A rezultat o carieră plină de realizări în care beneficiari sunt deopotrivă specialiştii din România şi cei din Europa.
Un articol de Georgeta Filitti|20 noiembrie 2017
Și-a început pregătirea muzicală la București și a continuat-o la Viena, Lausanne și Paris. Aici urmează Conservatorul și îi cunoaște pe Maurice Ravel, Arthur Honegger și Darius Milhaud. Intenționa să ajungă compozitor, de aceea și-a însușit o cultură muzicală de expresie occidentală profundă. Întors în țară, în 1920, se numără printre fondatorii Societății Compozitorilor Români (a fost secretarul ei general între 1926 și 1943).
Se orientează rapid spre folclor, în așa fel încât în 1928 creează arhiva de folclor a Societății Compozitorilor. Trei ani mai târziu, elaborează o metodă de culegere a folclorului muzical. Specialiștii apreciază că în felul acesta a marcat istoria folcloristicii europene. În spațiul românesc, între 1928 și 1943, a înregistrat peste 7000 de melodii, lucrând cu echipele formate de sociologul Dimitrie Gusti în 289 de sate.
C.B. ajunge profesor de istoria muzicii și folclor muzical la Conservatorul din București și la Academia de Muzică Religioasă a Patriarhiei. Paul Morand, mare admirator al său, i-a descris tehnica de lucru în strângerea materialului folcloric, felul de înregistrare pe cilindri de parafină, filmarea celor intervievați, întocmirea fișelor individuale. Era o muncă răbdurie de ”adevărat călugăr de la Muntele Athos”.
Din 1948 s-a stabilit la Paris, ajungând cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică al Franței. Spirit creator prin excelență, C.B. a repetat în Franța gestul din România, fondând la Geneva Arhiva internațională de folclor. I-a fost director între 1944 și 1958. S-a implicat de asemenea în întemeierea Cercului internațional de studii etnomuzicale din Belgia. Lucrarea sa Viața muzicală a unui sat. Cercetări privind repertoriul din Drăguș a devenit clasică. Este o îmbinare fericită între cercetarea fondului muzical și constatări sociologice, fiind considerată ”piatra de hotar” în etnomuzicologia contemporană. Activitatea sa în cadrul colecției universale de muzică populară (sub egida UNESCO) a însemnat, între altele, realizarea a 40 de discuri cu piese muzicale culese de la 169 de etnii din Europa, Asia și Africa. Folclorul românesc rămâne o constantă în preocupările sale și la Museé de lʹHomme de la Paris scoate, în 1950, 4 discuri din creația țări sale. Acolo se află depuse 3500 pagini manuscrise, aproape 1000 de melodii transcrise, imagini foto, fișe ș.a. Rămâne memorabilă și creația sa de compozitor (muzică corală și de cameră), ca și cea de pedagog (cu manuale de muzică pentru diferite clase).
Franța i-a prețuit în mod particular activitatea și l-a decorat cu Legiunea de Onoare (1929). În România opera sa a fost publicată în patru volume, între 1967 și 1980. În 1990, Academia Română i-a recunoscut calitatea de membru al ei, conferită în 1946.
