Un pic prea intim se va juca la Festivalul de Teatru Scurt
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-pic-prea-intim-se-va-juca-la-festivalul-de-teatru-scurt/

Un pic prea intim, de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, spectacol montat în premieră naţională la Teatrul „Nottara”, se va juca la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.

Un articol de Andrada Văsii|26 septembrie 2013

Un pic prea intim, de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, spectacol montat în premieră naţională la Teatrul „Nottara”, se va juca la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea.

Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, în afara concursului, pe 28 septembrie 2013.

După ce, anul trecut, Cerasela Iosifescu a câştigat, la același festival, Premiul pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul din Zeul măcelului, de Yasmina Reza, în regia lui Claudiu Goga, Teatrul „Nottara” participă, în această toamnă, cu Un pic prea intim, de Rajiv Joseph, prima dintre premierele acestei stagiuni a teatrului.

Din distribuţia spectacolului Un pic prea intim fac parte actori cu care Cristian Juncu a mai realizat montări de succes: Andi Vasluianu (Tom Greene), Cristina Florea/ Laura Vasiliu (Jen), Catrinel Dumitrescu (Maureen), Diana Roman (Becca), Irina Velcescu (Franny) şi Dan Bordeianu (Seth).

Citiţi şi: Andi Vasluianu, în spectacolul „Un pic prea intim“, montat de Cristian Juncu la Teatrul Nottara

Traducerea textului îi aparţine lui Bogdan Budeş, coregrafia lui Attila Bordàs, iar scenografia lui Cosmin Ardeleanu. Cristi Juncu semnează şi ilustraţia muzicală. Spectacolul nu este recomandat minorilor sub 14 ani.

Trei femei însărcinate ajung într-un spectacol Un pic prea intim

Tom Greene, eroul din Un pic prea intim, este un tip normal, care are „trei probleme” foarte mari. Într-un puseu de performanţă erotică, dublat de o promiscuitate fără precedent (pentru el), Tom a reuşit să lase însărcinate trei femei, în decurs de o săptămână: iubita „oficială”, vecina de alături – o femeie căsătorită, la patruzeci şi ceva de ani – şi studenta lui, de optsprezece ani.

În textul de un comic tăios al dramaturgului Rajiv Joseph, sunt aduse în lumină toate succesele şi eşecurile din viaţa lui Tom; pe măsură ce femeile se întâlnesc şi îşi dau seama de ceea ce s-a întâmplat, Tom realizează că existenţa lui a luat-o razna şi că are doar puţin timp la dispoziţie ca să o asambleze la loc.

un pic prea intim

Irina Velcescu, Andi Bordeianu şi Diana Roman într-o scenă din spectacolul Un pic prea intim

Este o piesă cu „un ceva care te face să nu te poţi uita în altă parte” (conform New York Times) – este o comedie despre prietenie şi dorinţă carnală, ca şi despre felul în care cele două nu pot fi asociate.

Citiţi şi: Andi Vasluianu: „Joc mai întâi pentru mine. Nu e vorba de egoism“

Cristi Juncu caracteriza spectacolul: „Un pic prea intim se ocupă cu atât de răspânditul derapaj moral pe care limba română îl sintetizează în expresia «a călca strâmb». Un subiect din care comedia bulevardieră a scos cam tot ce se putea scoate. Iată, însă, că Rajiv Joseph reuşeşte să scoată mai mult, şi asta printr-un artificiu simplu: multiplică numărul derapajelor şi le adaugă «efecte secundare» consistente, de neignorat. În comedia clasică, ulterior pasului greşit, protagonistul se alege, de obicei, cu o mică «entorsă», lesne vindecabilă apoi prin uitare, ignorare, poate chiar asumare, sau, de ce nu, căinţă. În piesa noastră, avem de-a face cu o veritabilă «fractură»! ”

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Info:  

Festivalul de Teatru Scurt, parte a Festivalului Internaţional de Teatru Oradea, aflat în acest an la cea de-a XIX-a ediţie, se desfăşoară în perioada 20-29 septembrie 2013, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor, Primăriei Municipiului Oradea şi UNITER.

Este singurul festival dedicat piesei scurte (90 de minute, fără pauză) din România, o manifestare culturală ce a avut prima ediţie în anul 1976. Din 1984, de la cea de-a VI-a ediţie, Festivalul de Teatru Scurt a devenit internaţional, găzduind spectacole din Ungaria, Italia, Franţa, Croaţia, Cehia, Republica Moldova şi Japonia.

Foto credit: Ciprian Duică, spectacolul Un pic prea intim.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.