Un portret al lui Mao, realizat de Warhol, vândut cu 12,6 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-portret-al-lui-mao-realizat-de-warhol-vandut-cu-126-milioane-de-dolari/

Un portret al primului preşedinte al Republicii Populare Chineze, Mao Zedong, realizat de Andy Warhol, a fost vândut cu 12,6 milioane de dolari, la o licitaţie din Hong Kong. Tabloul semnat de Warhol a fost câştigat la licitaţie de un colecţionar din Asia.

Un articol de Petre Ivan|4 aprilie 2017

Anterior, în 2014, portretul a fost vândut unui cumpărător anonim, la Londra, cu preţul de 9,4 milioane de dolari.

Andy Warhol a început să lucreze la seria de portrete ale lui Mao Zedong în anul 1972, când legăturile dintre China şi Statele Unite ale Americii au început să se dezgheţe, după vizita istorică a preşedintelui american Richard Nixon la Beijing.

Fotografia pe care Andy Warhol a folosit-o pentru portret apare în ”Little Red Book”, un volum cu citate ale lui Mao Zedong, un simbol al comunismului chinez şi o lucrare de propagandă.

Peste un milliard de exemplare ale volumului ar fi fost publicate, făcând cartea să devină una dintre cele mai vândute din toate timpurile. În perioada în care Mao Zedong se afla la putere era obligatoriu pentru cetăţenii chinezi să aibă un exemplar al cărţii asupra lor.

Seria de portrete ale lui Mao Zedong realizate de Andy Warhol conţine aproximativ 200 de imagini în versiuni şi dimensiuni similare şi a urmat lucrări asemănătoare ale artistului, dedicate unor celebrităţi precum Elvis Presley şi Marilyn Monroe, în anii 1960.

Mao Zedong a fost un lider politic atât venerat, cât şi temut, fiind un subiect puţin probabil al contrastelor de culoare îndrăzneţe specific curentului artistic pop-art.

Foto: Mao Zedong by Andy Warhol – facebook

13
/07
/21

Până pe 5 septembrie 2021, Muzeul Național de Artă al României prezintă în expoziția „50 de ani. Școala de Modă din București” o sinteză a activității profesorilor și studenților de la Departamentul Modă din cadrul Universității Naționale de Arte București (UNArte).

28
/06
/21

Printr-o examinare atentă a unor forme de horror folcloric și prin optica ecologistă în care umanul și natura, umanul și non-umanul se suprapun și dialoghează, expoziția explorează intersecția dintre ezoterism și știință, folclor și tehnologie, feminism și ecologie, precum și istorie culturală și ficțiune speculativă.

25
/06
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

18
/06
/21

Porumbel gulerat, fazan, coțofană, pitulice sfârâitoare, ciocănitoare, bufniță, stăncuță, pițigoi. Sunt câteva dintre cele 36 de specii monitorizate de Societatea Ornitologică Română în crângul verde din fața Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC).

15
/06
/21

Printre artiştii care au schimbat modul în care ne raportăm la artă se numără și Max Hermann Maxy (Brăila, 1895- Bucureşti, 1971). El este doar unul dintre artiștii români care au reușit să uimească o lume cu lucrările lor. Un articol de Mihaela Ion.

10
/06
/21

Anul 2021 este un an al aniversărilor multiple. 145 de la nașterea marelui sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum și 65 de ani de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) sunt câteva evenimente care vor fi marcate prin manifestări speciale.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, de la 18:00, Acuarela (str. Polonă nr. 40, București) vă așteaptă la o documentare fotografică despre emoții și sentimente ținute sub mască. Ce spun ochii și cum suntem percepuți de ceilalți în timpul pandemiei?

09
/06
/21

Pe 9 iunie 2021, la ora 19.00, sunteți așteptați la o dezbatere care își propune să răspundă la mai multe întrebări: Ce profesii creative regăsiți în clustere și startup-uri? Care ar fi structura de organizare, specializările necesare și modalitatea de finanțare?

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.

07
/06
/21

Cea de a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și unele activări în mediul online.