Tabloul „Paulette Jourdain”, unul dintre ultimele tablouri realizate de pictorul modernist italian Amedeo Modigliani, a fost vândut cu 43 de milioane de dolari la o licitaţie intitulată „The Collection of A. Alfred Taubman: Masterworks”, organizată de casa Sotheby’s, la New York.F
Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2015
Tabloul, realizat în 1919, a fost achiziţionat de un colecţionar privat din Asia. Opera de artă a depăşit cu mult estimările specialiştilor, care se aşteptau la un preţ de vânzare de cel mult 25 milioane de dolari.
Tabloul a făcut parte din colecţia de artă a lui Alfred Taubman, fostul preşedinte al casei Sotheby’s, care include opere valoroase, semnate de Pablo Picasso, Edgar Degas şi Mark Rothko, fiind estimată la peste 377 milioane de dolari. Aproximativ 91,5% din totalul loturilor au fost vândute.
Foto: tablou de Modigliani – facebook