UNATC vrea să salveze Studioul de Teatru Casandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-vrea-sa-salveze-studioul-de-teatru-casandra/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” vă solicită sprijinul în demararea campaniei „Salvaţi Casandra!”.

Un articol de Elena Simion|1 noiembrie 2014

Generaţia actuală de studenţi – viitori actori, regizori, scenografi şi coregrafi, de la UNATC se află în impas. Le lipseşte singurul teatru destinat în exclusivitate spectacolelor studenţeşti, singurul spaţiu unde, până acum câţiva ani, s-au întâlnit cu succes creaţia, cercetarea şi experimentul, în faţa unui public numeros şi fidel.

Studioul „Casandra” a luat fiinţă pe 21 ianuarie 1957, iar primul spectacol prezentat a fost „Plicul” de Liviu Rebreanu, interpretat de studenţii clasei profesorului Ion Finteşteanu, printre care Forin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, regizorul Dinu Cernescu.

Locul a devenit o legendă pentru că timp de jumătate de secol, pe scena de la „Casandra” au debutat mulţi dintre marii actori şi regizori români în peste 300 de premiere teatrale studenţeşti. Aici au debutat regizorii David Esrig, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Mariana Cămărăşan, Gianina Cărbunariu şi au predat profesorii Ion Finteşteanu, Marietta Sadova, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Sanda Manu şi Ion Cojar.

Din păcate, Studioul de teatru „Casandra” nu mai există din anul 2008. Ca urmare a unei decizii ilegale, universitatea a fost privată de un spaţiu foarte important, care a oferit vizibilitate pentru producţiile studenţilor timp de 50 de ani. Situat pe Strada Franceză, la numărul 9, Studioul de teatru Casandra a marcat debutul tuturor generaţiilor de actori români începând cu anul 1957. Ultima generaţie care a jucat aici a fost cea din 2007.

În prezent, situaţia juridică a imobilului este incertă, iar clădirea a intrat deja într-un proces de degradare care trebuie oprit. Din acest motiv, în data de 20.08.2014, UNATC „I.L. Caragiale” a formulat o plângere penală împotriva faptelor de abuz asupra Studioului de Teatru „Casandra”.

Universitatea doreşte să reintre în posesia imobilului care a găzduit Studioul de Teatru „Casandra”, iar locul să redevină un reper pentru teatrul tânăr, aşa cum a fost până în 2008.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia online, o puteţi face aici.

25
/07
/23

Joi, 27 iulie, începe cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest, care pentru 4 zile transformă orașul într-un centru performativ ce adună trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României. Festivalul aduce în Râmnicu Vâlcea nume sonore din lumea teatrului, precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Anca Sigartău, Cristi Martin și mulți alții.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

23
/07
/23

Explorată, reconstruită din amintiri și închipuiri vârsta de aur rămâne un timp la care te întorci în gând, ca să scapi de prezent. Dar și ca să-l înțelegi. O invitație în copilăria scriitorului portughez, recompensat în 1998 cu Premiul Nobel pentru Literatură.

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

21
/07
/23

Ziua 2 din Electric Castle 2023 a fost despre dragoste la prima vedere: artiști aflați la prima lor prezență în România și publicul prezent pe domeniul Banffy au creat o conexiune pe viață. Macklemore a depășit și cele mai exigente așteptări.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

21
/07
/23

Argumentul curatorilor FNT. Echipa curatorială a FNT 2023 (Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari), în urma vizionării a peste 150 de spectacole cu premieră în anul teatral 2022-2023, în teatre de stat și teatre independente, a optat pentru o serie de producții pe care le-a considerat relevante pentru tema din acest an: FNT, laboratoarele sensibilului.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

20
/07
/23

Un grup de adolescenți a decis că Alexandria are nevoie de un festival de teatru, așa că l-a făcut să se întâmple. Au trecut 18 ani de-atunci. În tot acest timp, Ideo Ideis a învățat să crească în același ritm cu comunitatea din care face parte, oferind spectatorilor din oraș ocazia de a trăi atmosfera Festivalului Național de Teatru Tânăr odată cu liceenii din trupele participante.