Valentina Ciobanu Rusu, omagiată într-o expoziție la împlinirea a 100 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentina-ciobanu-rusu-omagiata-intr-o-expozitie-la-implinirea-a-100-de-ani/

Valentina Rusu Ciobanu este o figură importantă a artelor vizuale din Basarabia, o pictoriţă care se bucură de un profund respect şi o mare iubire în Republica Moldova. Cu toate acestea, Valentina Rusu Ciobanu este un nume cvasinecunoscut în România.

Un articol de Liliana Matei|21 octombrie 2020

Miercuri, 28 octombrie 2020, chiar în ziua în care artista împlineşte 100 de ani, Valentina Rusu Ciobanu va fi sărbătorită la Bucureşti, prin deschiderea expoziţiei „Valentina Rusu Ciobanu – Un veac de singurătate“ (perioadă de vizitare: 28 octombrie–29 noiembrie), care se va desfăşura în spaţiul expoziţional Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, punct de reper: Parcul Luigi Cazzavillan), aparţinând Asociaţiei ARBOR, conduse de Victoria Nagy Vajda.

Pe data de 30 iunie 2020, cu prilejul apropiatului centenar al Valentinei Rusu Ciobanu, a fost semnat de către președintele României, domnul Klaus Iohannis, decretul pentru decorarea pictoriței cu Ordinul „Meritul Cultural“, în grad de Mare Ofițer, Categoria C – „Artele Plastice“. Pentru arta românească contemporană acesta este un moment istoric extrem de important, care certifică nu numai recunoașterea oficială de către statul român a meritelor unei mari artiste din stânga Prutului, ci și recunoașterea valorii excepționale a școlii de pictură de la Chișinău și a prezenței incontestabile a acesteia în variatul spațiu cultural românesc. Propunerea pentru acordarea înaltei distincții a fost făcută de doamna Maia Sandu, fost premier al Republicii Moldova, și susținută de Asociația pentru cultură și arte ARBOR (preşedinte: Victoria Nagy Vajda) și de Muzeul Municipiului București.

Pe 5 noiembrie, se va deschide, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, expoziţia „mare“, sub genericul „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere“ (perioadă de vizitare: 5-29 noiembrie), curatoriată de Elena Olariu, coordonator din partea Muzeului, şi Anastasia Gurschi, coordonatorul proiectului de la Chişinău din echipa Arbor.

Toate evenimentele acestui proiect cultural se organizează la Bucureşti sub patronajul doamnei Maia Sandu, fost premier şi candidat la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova de pe 1 noiembrie 2020.

Evenimente facebook:

https://www.facebook.com/events/2447653658862331/;

https://www.facebook.com/events/277385963390592/

Pagina de facebook Valentina Rusu Ciobanu:

https://www.facebook.com/100ValentinaRusuCiobanu/.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.

04
/07
/23

Cămașa cu altiță iese din spațiul convențional de expunere și ajunge, pentru prima dată la sediul UNESCO din Paris, într-o expoziție intitulată „Umăr la umăr – Sărbătorirea comunității și a artei țesutului bluzelor tradiționale din România și Republica Moldova”. 

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.