Vară. Timp trecut
https://www.ziarulmetropolis.ro/vara-timp-trecut/

Se poate găsi în cinematografele din ţara noastră filmul „Leto”, de Kirill Serebrennikov, cineast rus arestat la domiciliu de regimul putinist. L-am văzut în festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, ca sub o vrajă.

Un articol de Andrei Crăciun|2 noiembrie 2018

Leto este, strict personal, cel mai frumos film de cinema pe care l-am văzut în ultimii ani.

Leto recuperează istoria anilor `80 din secolul trecut într-un Sankt Peterburg înnebunitor.

Trăiau și creau pe atunci în oraș și Mike Naumenko, și Viktor Tsoi, muzicieni care aveau să schimbe rock-ul în Uniunea Sovietică – chiar înainte de prăbușirea ei.

Tinerii cu adevărat frumoși și liberi

Naumenko era o vedetă, un star rock totuși cuminte, prea influențat de muzicienii mari din Vest, pe care îi traducea lumii sovietice.

Tsoi era un puști cu origini asiatice (sud-coreene) care, alături de alți rebeli, tineri cu adevărat frumoși și liberi, adică puri și prin urmare drepți chiar și în greșelile lor, căuta să întemeieze o trupă (care până la urmă s-a dovedit a fi KINO, una dintre cele mai de succes formații din Uniunea Sovietică).

Recuperarea acelei istorii se face cu un umor cald și cu o melancolie teribilă, mai ales ultima vară de inocență – care va duce la unul dintre cele mai puternice șlagăre semnate de Tsoi.

E acolo un univers întreg, un continent dispărut, pe care nostalgia îl mângâie și îl face îndurabil chiar și acolo unde, în adevăr, va fi fost, totuși, crunt.

O formă deplină de libertate

Poate că ați mai văzut rockeri bându-și mințile, înotând goi în mare și dansând în jurul focului ca de tabără. Poate chiar ați trăit această deplină formă de libertate. Oricum ar fi, imaginile acelea vă vor înduioșa înspre absolut și vă vor rămâne, poate, în inimă pentru totdeauna. Vă avertizez asupra acestui risc! Au trecut săptămâni de când le-am văzut și nu le mai pot uita.

Și mai e Natalia, încă și mai frumoasă decât vara aceea, soția lui Mike, care îl îndrăgește pe Viktor până când… dar nici nu vă mai spun.

Mike a murit tânăr, dintr-un rău incurabil cauzat de consumul excesiv de alcool. Viktor s-a stins la douăzeci și opt de ani, la apogeul gloriei sale, intrând într-o binemeritată legendă care nu s-a încheiat. E nemuritor. I-am văzut cu ochii mei chipul turnat în graffiti pe o stradă secundară din Sankt Peterburg în vara anului 2018. Nu-l știam pe atunci. Privirea sa m-a urmărit însă și de atunci îl ascult pe repeat pe Youtube și visez la un vinil cu KINO, care să se audă prost, deci adevărat.

Când tinerii nu mai cred nimic din ce e oficial

Fizicește, Viktor Tsoi s-a săvârșit într-un accident rutier care niciodată n-a fost elucidat. Tinerii Uniunii Sovietice n-au crezut varianta oficială – că interpretul a adormit la volan. Tinerii aceia nu mai credeau nimic din ce era oficial.

Viktor le schimbase viețile, el le fusese far, el le arătase zorii unei lumi noi, el fusese autentic, el nu îi mințise niciodată. Avea așa o putere.

Iar când a murit, o gazetă, comunistă cum era ea, a găsit și ea puterea să scrie groaznicul adevăr: s-a stins ultimul star al muzicii rock.

Un Cobain înainte de Cobain

Tsoi a fost un Cobain înaintea timpului său pentru cei de partea noastră a Cortinei de Fier. Când vestea că el nu mai există, că el nu va mai cânta, că el nu va mai zâmbi și nu va mai suci mințile tinerelor fete, cu nonșalanța sa și țigările sale fumate ostentativ, ca și cum ai rânji morții, un val de sinucideri a străbătut republicile Uniunii Sovietice.

Tinerii nu-și mai găseau rostul fără acest profet asiatic al unei fericiri deloc obligatorii, însă, iată, posibile.

Leto e, de aceea, un film de cinema subversiv, iar dictatura are temei să se teamă de acest Serebrennikov.

Reușind să redea frumosul, Leto reușește să spună și cel mai incomod dintre adevăruri: cel despre cum puterea marginalizează și ucide, fie și din culpă, mereu și oriunde, frumusețea.

Leto e o capodoperă.

Tsoi era un puști cu origini asiatice (sud-coreene) care, alături de alți rebeli, tineri cu adevărat frumoși și liberi, adică puri și prin urmare drepți chiar și în greșelile lor, căuta să întemeieze o trupă (care până la urmă s-a dovedit a fi KINO, una dintre cele mai de succes formații din Uniunea Sovietică).



21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.