Vernisaj în camp electric
https://www.ziarulmetropolis.ro/vernisaj-in-camp-electric/

Fundaţia “Domeniul Otetelişanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart şi Arts United, anunţă vernisajul expoziţiei “În câmp electric”, eveniment care va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19.00, în Galeria Teatrului Odeon din Bucureşti (Calea Victoriei 40-42).

Un articol de Petre Ivan|25 septembrie 2015

Proiectul “În câmp electric” este inclus în programul de rezidențe pentru lumea artistică și industriile creative derulat la Conacul Otetelișanu, casa în care s-a născut și a fost educat Petrache Poenaru, reformator al învățământului românesc și inventator al stiloului.

Rezidența s-a desfășurat în perioada 1-10 iulie, la Benești, un sat aflat la 40 de kilometri de Craiova.

Opt artiști au fost invitați să imagineze povești în casele încărcate de atâta istorie, odăile în care își imagina lumea un vizionar ca Petreache Poenaru sau locul în care desena, cândva, Constantin Lecca, artistul care-și adjudeca, pe la 1800, meritul de a fi fost primul de pe aceste meleaguri care îndrăznea să picteze icoane în stil occidental sau primul care, alături de boierii Otetelișeni, a tipărit reviste și cărți la Craiova.

Invitații de anul acesta sunt pictori consacrați, apreciați în lumea artistică bucureșteană și internațională: Cornelia Gherlan, Dan Isailă, Delia Zoița, Daniela Zbarcea, pictorița pariziană Marie- Hélène Fabra, Silvia Trăistaru, Suzana Dan, Vasile Tolan și fotografa Mirela Bichigeanu.

O parte dintre lucrările realizate în cursul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu, tablourile urmând să fie expuse în cadrul unui eveniment unic, care va avea loc la Galeria Odeon din București.

Ne bucurăm de expertiza dnei Mihaela Varga, fost director al Muzeului Național Cotroceni, expert în pictura românească. La eveniment va fi prezent și bucătarul iranian Rezza Munteanu, la rândul său un remarcabil creator, expert în arta culinară.

Promotor al culturii și al evenimentelor de înaltă ținută, Fundația “Domeniul Otetelișanu” susține un amplu program de rezidențe culturale la Conacul de la Benești.

În ultimii ani, conacul a găzduit o lungă serie de evenimente de anvergură, printre care colocviul pentru excelență în presă – organizat cu sprijinul Institutului Polonez, workshop-uri pentru film documentar, sub îndrumarea regizorilor Copel Moscu și Napoleon Helmis, rezidențe pentru pictură, care s-au bucurat de participarea unora dintre cei mai valoroși artiști contemporani, sau rezidențe de etnografie, derulate cu sprijinul mai multor misiuni diplomatice la București.

Deschizători de drumuri. În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova.

Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827, sub complicatul nume de “condeiul portăreț alimentându-se el însuși cu cerneală”.

Foto: Vernisaj “În câmp electric” – teatrul-odeon.ro

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.