Viața și moartea lui Richard al II-lea – Un spectacol marca Radu Iacoban
https://www.ziarulmetropolis.ro/viata-si-moartea-lui-richard-al-ii-lea-un-spectacol-marca-radu-iacoban/

Cea dintâi premieră a Teatrului Mic în 2018 şi a zecea în decursul unui an de zile, spectacolul Viaţa şi moartea lui Richard al II-lea de William Shakespeare, în regia şi versiunea scenică a lui Radu Iacoban, are premiera miercuri, 7 februarie, ora 18:30, în Sala Atelier a Teatrului Mic.

Un articol de Petre Ivan|30 ianuarie 2018

Publicul spectator va fi martor al tragediei detronării ultimului rege legitim al Angliei, Richard al II-lea, unsul lui Dumnezeu, moment care a coincis cu instaurarea unei noi dictaturi în persoana renumitului Henry al IV-lea, conducător iubit de popor.

Tudor Aaron Istodor – Henry Bolingbroke, duce de Hereford

Uite cum joc eu mai multe roluri și niciun personaj nu-i mulțumit. Uneori sunt rege, dar trădarea mă face să-mi doresc să fiu un biet tâlhar. Și atunci devin tâlhar. Apoi mizeria mă convinge că-mi era mai bine înainte, ca rege. Și în momentul ăla devin rege, dar mă gândesc că-s detronat de Bolingbroke și iar nu sunt nimic. (Richard al II-lea)

Fascinanta poveste a lui Richard al II-lea, încoronat la doar 10 ani, atunci când a murit bunicul său, Edward al III-lea, devine o metaforă a instabilității politice actuale, dar și a ideii că „nu există bine sau rău, există doar efecte ale deciziilor conducătorilor și influențe directe asupra cetățenilor”, așa cum punctează regizorul Radu Iacoban.

Tragedia Richard al II-lea a fost aplaudată de publicul vremii și a reprezentat un succes încă de la publicarea în edițiile in quarto din 1597.

Premiera națională a acestui titlu celebru avea loc chiar pe scena Teatrului Mic, în anul 1966, sub semnătura regizorală a lui Radu Penciulescu, pe atunci director al instituției, cu Victor Rebengiuc în rolul monarhului detronat și cu Ion Marinescu în rolul lui Henry Bolingbroke. A fost catalogată, chiar de către regizor, drept „un fenomen colectiv, care solicită, prin subiectivismul interpretării de pe scenă, sutele de subiectivisme din sală.”

Următoarele spectacole: 8, 28 februarie și 1 martie, ora 18:30

Biletele sunt disponibile online pe Bilet.ro și la Casa de Bilete a Teatrului Mic (Strada Constantin Mille, Nr. 14-16).

VIAȚA ȘI MOARTEA LUI RICHARD AL II-LEA – info

de William Shakespeare

Regia și versiunea scenică: Radu Iacoban

Scenografie/costume/video design: Tudor Prodan

Light design: Bogdan Gheorghiu

Traducere: George Volceanov

Distribuție:

Richard al II-lea: Ionuț Vișan

Henry Bolingbroke, duce de Hereford: Tudor Aaron Istodor

Gaunt, York, Episcopul Carlisle: Cristi Iacob

Aumerle: Vlad Logigan

Mowbray, Bushy, Northumberland: Alexandru Voicu/Lucian Iftime

Ducesa de Gloucester, Regina Isabel, Ducesa de York: Gabriela Iacob

Green, Willoughby, Grădinar: Cezar Grumăzescu

Bagot, Ross, Grădinar: Andrei Seușan

Foto: Richard al II-lea –  Adi Bulboacă

 

 

 

20
/03
/23

În afara titlurilor noi, One World Romania propune în acest an şi trei retrospective de neratat: una concentrată pe cineastul sârb nonconformist Želimir Žilnik, în prezenţa acestuia, o alta cu filme ale regretatei regizoare libaneze Jocelyne Saab şi una dedicată dedicată împlinii a 30 de ani de existență a Fundației Arte Vizuale (FAV).

20
/03
/23

Premieră în Teatrul de Nord Satu Mare, „Nuntă în Oaș” este o comedie duioasă și feministă scrisă de Anca Munteanu și regizată de Cristian Ban. Ca orice nuntă tradițională care se respectă, nu s-a putut ține fără lacrimi de mireasă sau fără vorbe rele din partea celor care n-au fost invitați.

20
/03
/23

Teatrul Coquette vă invită, sâmbătă 25 martie de la ora 11.00 la ultima întâlnire cu „Legenda lui Martie” și de la ora 19.00 la „Valsul Hazardului”. Duminică 26 martie, de la ora 11.00 cei mici sunt așteptați să ia parte la aventurile personajelor din „Vulpea și Corbul”, iar de la ora 19.00 ne întâlnim cu „Îngerul pantofilor”.

17
/03
/23

În premieră la Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, vineri, 24 martie, de la ora 19.30, „Călătoria”, un spectacol de Dan Puric, cu scenografia inconfundabilă a Doinei Levintza.

17
/03
/23

În spiritul unei reale Capitale Europene a Culturii, Teatrul Național din Timișoara deschide Anotimpurile FEST-FDR vineri, 31 martie 2023, de la ora 20:00, în Sala Mare, cu spectacolul BROS de Romeo Castellucci, coorganizator al evenimentului fiind Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.