Victimă a resemnării sau combatant al sistemului?
https://www.ziarulmetropolis.ro/victima-a-resemnarii-sau-combatant-al-sistemulu/

Centrul Ceh continuă Documentary Mondays şi Fiction Tuedays cu două noi proiecţii. Astfel, veţi putea vedea luni, 26 noiembrie, filmul documentar „Occupied Cinema”, iar marţi, 27 noiembrie, filmul mut ceh „Erotikon”. Ambele proiecţii vor avea loc de la ora 20:00, cu intrarea liberă.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2018

Titlul filmului Occupied Cinema (r. Senka Domanović) este unul sugestiv, subiectul documentarului având ca protagoniști un grup de activiști sârbi ce luptă împotriva privatizării unui cinematograf din Belgrad. Războiul de gherilă reușește să aducă împreună indivizi ce aparțin mai multor clase sociale, uniți de principii comune. Scopul ultim al combatanților este schimbarea realității sociale și a valorilor promovate de sistemul politic. Tensiunile apar, însă, în momentul în care ia naştere conflictul între viziunile diferite ale activiștilor, conform cărora realitatea ar trebui modificată astfel încât să satisfacă binele comunității.

Marţi, la Fiction Tuesdays, este timpul pentru un film mut. Erotikon (r. Gustav Machatý) este un film cehoslovac din 1929 ce prezintă povestea frumoasei Andrea, o tânără sedusă și abandonată de către George Sydney, un călător găzduit de tatăl fetei în contextul unor evenimente neplăcute. Odată cu depistarea unei sarcini neașteptate, presiunea socială o împinge pe protagonistă să-și părăsească locuința și să înceapă o viaţă nouă. Andrea se căsătoreşte cu un alt bărbat şi fătul este născut mort. În timp, circumstanțele o aduc din nou în contact cu George, ceea ce îi trezeşte din nou pasiunea pentru el.

De la valorile morale și etice ale societății și ale sistemului politic prezentate în documentarul Occupied Cinema (foto sus), trecem la drama tinerei Andrea, protagonista unei povești de dragoste, ce o transformă în victima naivității sale. Chiar dacă abordează subiecte și realități din perioade temporale diferite, cele două filme surprind şi chestionează relațiile interumane şi modul de raportare la instituțiile și valorile promovate de societate.

Erotikon

În timp ce în Erotikon Andrea este o victimă supusă, ce alege să se conformeze presiunilor sociale, activiștii din Occupied Cinema se revoltă împotriva măsurilor implementate de autorități la nivel comunitar. Deși au perspective diferite asupra normelor sociale și politice, cele două filme prezintă alternative ale reacțiilor indivizilor la acestea.

Sunt penultimele proiecții din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays din acestă toamnă, la Centrul Ceh. Intrarea este liberă. Accesul se face începând cu ora 19:30.

Evenimente Facebook aici: DM & FT.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.