VIDEO Antonio Banderas şi Mel Gibson joacă în „The Expendables 3“
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-antonio-banderas-si-mel-gibson-joaca-in-the-expendables-3/

Antonio Banderas şi Mel Gibson sunt cele mai recente staruri care se alătură francizei de succes ,,The Expendables”, creată de Sylvester Stallone, urmând să joace în partea a treia a seriei, programată pentru lansare anul viitor.

Un articol de Andrada Văsii|11 august 2013

Antonio Banderas şi Mel Gibson sunt cele mai recente staruri care se alătură francizei de succes „The Expendables”, creată de Sylvester Stallone, urmând să joace în partea a treia a seriei, programată pentru lansare anul viitor.

Informaţiile au fost făcute publice chiar de Stallone, pe contul său de Twitter, după ce actorul a mai anunţat, pe aceeaşi platformă, că l-a înlocuit în distribuţia acestui film pe Bruce Willis cu Harrison Ford, calificându-l pe starul seriei „Die Hard” drept „lacom şi leneş”.

În partea a treia a seriei „The Expendables” – pentru care filmările vor începe curând, după cum a anunţat producătorul Jon Feltheimer, CEO Lionsgate – vor mai juca Arnold Schwarzenegger, Jason Statham, Kellan Lutz, Ronda Rousey şi Victor Ortiz. De asemenea, Stallone a anunţat la începutul acestui an că filmul va fi regizat de australianul Patrick Hughes.

Un actor regizor

Sylvester Stallone interpretează personajul Barney Ross în toate filmele din franciza „The Expendables” şi a regizat primul lungmetraj din această serie.

Filmele din franciza „The Expendables” au particularitatea de a-i reuni pe marele ecran pe unii dintre cei mai mari actori din lungmetrajele de acţiune din anii ’80 şi ’90.

Zvonurile despre distribuţia filmului „The Expendables 3″, care promite să fie din nou una insolită şi încărcată cu legende ale cinematografiei, circulă încă de la lansarea celui de-al doilea lungmetraj din serie, în vara anului trecut. Pe atunci, Ali Lerner, producătorul filmului, a anunţat că i-a contactat deja pe actorii Nicolas Cage şi Clint Eastwood. Jackie Chan ar putea face şi el parte din această listă prestigioasă.

575 de milioane de dolari

„The Expendables 3″ va fi lansat pe marile ecrane pe 15 august 2014. Primele două filme din franciza „The Expendables”, lansate în 2010 şi în 2012, au avut încasări cumulate de 575 milioane de dolari pe plan internaţional,notează Mediafax.

Antonio Banderas a apărut recent în filmul „Pielea în care trăiesc/ La piel que habito” de Pedro Almodovar. În ultimii ani, Antonio Banderas, care este căsătorit cu actriţa americană Melanie Griffith, a jucat în special în producţii hollywoodiene, notabil fiind rolul pe care l-a făcut în „Masca lui Zorro”, dar a bucurat şi copiii, împrumutându-şi vocea motanului aventurier din seria „Shrek” şi din filmul „Motanul încălţat/ Puss in Boots”.

În anii 1990, Mel Gibson a fost unul dintre cei mai populari şi mai bine plătiţi actori din lume. El a câştigat două premii Oscar, la categoriile „cel mai bun regizor” şi „cel mai bun film”, în 1995, cu pelicula „Inimă neînfricată/ Braveheart”. Celebrul regizor al filmelor „Patimile lui Hristos” şi „Apocalypto” a revenit în ianuarie 2011 pe marile ecrane, după o pauză de opt ani, cu rolul din thrillerul „Edge of Darkness”, considerat un eşec comercial.

Foto credit: Cinemagia

 

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

13
/04
/17

Britanicii de la Public Service Broadcasting și show-ul lor spectaculos cu imagini de arhivă, cine-concerte pe filme de Buster Keaton și animații din anii 30-50, concerte în spații inedite – Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) vine, între 2 și 11 iunie 2017, cu o selecție puternică de muzică, pe lângă cea de filme.

13
/04
/17

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

13
/04
/17

Ultimul trailer pentru "Thor: Ragnarok" are cele mai multe vizualizări în 24 de ore din istoria Disney - 136 de milioane de vizualizări în doar 24 de ore. Acesta a devenit, astfel, nu numai cel mai urmărit "teaser" difuzat vreodată de Marvel, ci și cel mai vizionat trailer lansat vreodată de Disney prin intermediul tuturor diviziilor sale, din care mai fac parte Pixar și Star Wars.

10
/04
/17

Sputnik și Compania de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK) aduc la București Fotocronici din Siria. „Siria. Cronica în fotografii a unui război” este alcătuită din patruzeci și nouă de lucrări ale fotografilor corespondenți la fața locului ai Agenției Internaționale de Presă și Radio Sputnik și ale operatorilor Companiei de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK).

06
/04
/17

INTERVIU Alexandra Balteanu este născută în 1982, în România, iar din 2003 locuiește în Germania, unde studiază regia la prestigioasa Academie Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB). Primul său lungmetraj, excelentul „Vânătoare”, a fost prezentat în toamnă la Festivalul de la San Sebastian.