VIDEO Filmele „Poziţia copilului“ şi „După dealuri“, la Festivalul Douarnenez din Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmele-pozitia-copilului-si-dupa-dealuri-la-festivalul-douarnenez-din-franta/

Filmele ,,Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, ,,Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu şi ,,Reconstituirea”, de Lucian Pintilie, vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Douarnenez din Franţa, care dedică cea de-a 36-a ediţie cinematografiei româneşti.

Un articol de Andrada Văsii|25 august 2013

Filmele „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, „Moartea domnului Lăzărescu“, de Cristi Puiu şi „Reconstituirea“, de Lucian Pintilie, vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Douarnenez din Franţa, care dedică cea de-a 36-a ediţie cinematografiei româneşti.

Potrivit site-ului festivalului, până pe 31 august vor fi difuzate peste 140 de filme, fiind programate o serie de concerte, conferinţe, dar şi mese rotunde. În cadrul festivalului va fi proiectat lungmetrajul „Reconstituirea“, o dramă regizată de Lucian Pintilie în 1968, după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, operă care porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului.

La scurt timp de la lansare, filmul a fost interzis de regimul comunist român după ce a rulat puţin timp prin cinematografele de periferie şi s-a dovedit un succes. A fost relansat abia în 1990.

De asemenea, „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu şi Nataşa Raab, va fi prezentat publicului de la festivalul din Franţa.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. „Poziţia copilului” este propunerea României la Oscar 2014, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.

Totodată, potrivit site-ului festivalului, va fi proiectat şi filmul „Terminus Paradis”, din 1998, tot o dramă românescă, în regia de Lucian Pintilie. Din distribuţia peliculei fac parte Costel Caşcaval, Dorina Chiriac, Gheorghe Visu, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu şi Gabriel Spahiu.

Filmul „Marfa şi banii”, în regia lui Cristi Puiu, va fi proiectat la festivalul de film din Franţa. Drama îi prezintă în rolurile principale pe Dragos Bucur, Ioana Flora, Alexandru Papadopol şi Răzvan Vasilescu. De asemenea, filmul regizat de Cristi Puiu, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, cu Victor Rebengiuc şi Mimi Brănescu va putea fi văzut la evenimentul dedicat cinematografiei româneşti. Totodată, va fi prezentată şi pelicula „Moartea domnului Lazarescu”, tot în regia cineastului Cristi Puiu.

Nominalizare la Oscar

Pelicula „4 luni, 3 saptamâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu, şi care îi are în rolurile principale pe Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov şi Alexandru Potocean, va fi proiectat la festivalul de la Douarnenez. De asemenea, lungmetrajul „După dealuri”, tot în regia lui Cristian Mungiu, va fi prezentat la cea de-a 36-a ediţie a festivalului din Franţa.

Filmul „După dealuri“ s-a aflat pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.

Premiului pentru scenariu obţinut de Cristian Mungiu – recompensat cu premiul Palme d’Or în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ – i s-a alăturat premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo Cristinei Flutur şi Cosminei Stratan.

Foto credit: Cinemagia

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

12
/01
/17

„Odiseea“ (2016), povestea celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, va avea premiera în cinematografele româneşti în 27 ianuarie. În rolul lui Cousteau îl veţi recunoaşte pe actorul Lambert Wilson, iar actriţa Audrey Tautou va interpreta rolul lui Simone Cousteau, cea de-a doua soţie a exploratorului.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.

09
/01
/17

Filme propuse la premiul Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" vor fi proiectate, de vineri până duminică, la Cinema "Elvira Popescu". Evenimentul, numit "Oscar Weekend", are loc la o săptămână de la deschiderea primei sesiuni de votare la premiile Oscar.

09
/01
/17

Ediția din 2017 a Globurilor de Aur a fost dominată de musicalul "La La Land", marele favorit al serii, care a obținut toate cele șapte premii pentru care a fost nominalizat: Cel mai bun musical/comedie, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu , Cea mai bună actriţă și cel mai bun actor într-un musical/comedie, cea mai bună coloană sonoră şi cel mai bun cântec.

07
/01
/17

CRONICĂ DE FILM Adevărul e că numai un regizor excesiv ca Xavier Dolan, puștiul minune și răsfățat al cinematografiei mondiale, putea oferi un rateu așa frumos ca „Juste la fin du monde”, câștigător al Grand Prix la Cannes în 2016.

06
/01
/17

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub în cadrul omnibusului „Scurt/4: Istorii de inimă neagră” (2014), scurtmetrajul „Trece și prin perete” este o capodoperă în care Radu Jude, inspirându-se narativ dintr-o povestire, „În magazie”, a lui Cehov, comprimă o serie de idei extrem de ofertante.

06
/01
/17

Asociația Culturală Control N – partener LIM – Less is More | platformă europeană de dezvoltare de scenarii pentru filme cu buget redus – anunță ultimele zile de înscrieri pentru prima ediție a proiectului, ce urmează să se desfășoare în 2017, în trei țări diferite din Europa.

05
/01
/17

În regia lui David Frankel, laureat al premiului Oscar, filmul „Collateral Beauty: A doua șansă” se mândrește cu o distribuție de cinci stele, din care fac parte Will Smith, Edward Norton, Keira Knightley, Michael Peña, Naomie Harris, Jacob Latimore, precum şi două actrițe premiate la Oscar: Kate Winslet şi Helen Mirren.

26
/12
/16

CRONICĂ DE FILM Noul film al lui Damien Chazelle, „La La Land”, este în primul rând o surprinzătoare explozie de muzică și culori. Un film fermecător la suprafață, însă dulceag și convențional sub poleiala de musical care vrea să omagieze Epoca de Aur a Hollywood-ului.