VIDEO Filmele „Poziţia copilului“ şi „După dealuri“, la Festivalul Douarnenez din Franţa
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-filmele-pozitia-copilului-si-dupa-dealuri-la-festivalul-douarnenez-din-franta/

Filmele ,,Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, ,,Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu şi ,,Reconstituirea”, de Lucian Pintilie, vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Douarnenez din Franţa, care dedică cea de-a 36-a ediţie cinematografiei româneşti.

Un articol de Andrada Văsii|25 august 2013

Filmele „Poziţia copilului“, în regia lui Călin Peter Netzer, „Moartea domnului Lăzărescu“, de Cristi Puiu şi „Reconstituirea“, de Lucian Pintilie, vor fi proiectate la Festivalul de Film de la Douarnenez din Franţa, care dedică cea de-a 36-a ediţie cinematografiei româneşti.

Potrivit site-ului festivalului, până pe 31 august vor fi difuzate peste 140 de filme, fiind programate o serie de concerte, conferinţe, dar şi mese rotunde. În cadrul festivalului va fi proiectat lungmetrajul „Reconstituirea“, o dramă regizată de Lucian Pintilie în 1968, după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, operă care porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului.

La scurt timp de la lansare, filmul a fost interzis de regimul comunist român după ce a rulat puţin timp prin cinematografele de periferie şi s-a dovedit un succes. A fost relansat abia în 1990.

De asemenea, „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu şi Nataşa Raab, va fi prezentat publicului de la festivalul din Franţa.

„Poziţia copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. „Poziţia copilului” este propunerea României la Oscar 2014, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.

Totodată, potrivit site-ului festivalului, va fi proiectat şi filmul „Terminus Paradis”, din 1998, tot o dramă românescă, în regia de Lucian Pintilie. Din distribuţia peliculei fac parte Costel Caşcaval, Dorina Chiriac, Gheorghe Visu, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu şi Gabriel Spahiu.

Filmul „Marfa şi banii”, în regia lui Cristi Puiu, va fi proiectat la festivalul de film din Franţa. Drama îi prezintă în rolurile principale pe Dragos Bucur, Ioana Flora, Alexandru Papadopol şi Răzvan Vasilescu. De asemenea, filmul regizat de Cristi Puiu, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea”, cu Victor Rebengiuc şi Mimi Brănescu va putea fi văzut la evenimentul dedicat cinematografiei româneşti. Totodată, va fi prezentată şi pelicula „Moartea domnului Lazarescu”, tot în regia cineastului Cristi Puiu.

Nominalizare la Oscar

Pelicula „4 luni, 3 saptamâni şi 2 zile”, în regia lui Cristian Mungiu, şi care îi are în rolurile principale pe Anamaria Marinca, Laura Vasiliu, Vlad Ivanov şi Alexandru Potocean, va fi proiectat la festivalul de la Douarnenez. De asemenea, lungmetrajul „După dealuri”, tot în regia lui Cristian Mungiu, va fi prezentat la cea de-a 36-a ediţie a festivalului din Franţa.

Filmul „După dealuri“ s-a aflat pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină şi a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012.

Premiului pentru scenariu obţinut de Cristian Mungiu – recompensat cu premiul Palme d’Or în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“ – i s-a alăturat premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo Cristinei Flutur şi Cosminei Stratan.

Foto credit: Cinemagia

16
/09
/16

Povești din Orientul Mijlociu, scrise și regizate de câțiva dintre cei mai talentați cineaști ai momentului vin în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). The Salesman, în regia lui Asghar Farhadi, singurul film din competiția oficială Cannes 2016 distins cu două trofee, va rula pentru prima dată pentru publicul din România.

15
/09
/16

Vineri, 16 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc, spectatorii din București vor avea ocazia să-i întâlnească pe regizorii și actorii câtorva dintre filmele din program și să discute despre filmele lor. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără actorii Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Alina Grigore, regizorii Andrei Cohn și Nicolae Constantin Tănase, criticul de film Irina Margareta Nistor.

14
/09
/16

Vineri, 23 septembrie, începe prima ediție DokStation Music Documentary Film Festival și se va desfășura timp de trei zile (23-25 septembrie), în câteva cartiere din București. Festivalul va fi deschis de filmul Nick Cave &The Bad Seeds: One More Time With Feeling (2016), regizat de Andrew Dominik, prezentat în premieră în România.

13
/09
/16

Cel mai așteptat thriller erotic al anului se lansează în România din 18 noiembrie. Distribuit în 175 de țări, „Slujnica” („The Handmaiden”) este cel mai bine vândut film coreean din istorie. Răbdarea celor care vor să îl vadă la cinema o să le fie răsplătită cu o experiență vizuală excesiv de senzuală.

13
/09
/16

În paralel cu premiera în cinematografele din România, pe 23 septembrie, thriller-ul Câini, regizat de Bogdan Mirică, se lansează pe marile ecrane din Franța. Filmul va intra oficial în săli pe 28 septembrie, dar va rula în marile orașe începând de săptămâna viitoare, în avanpremieră.

12
/09
/16

Dramă biografică „Pumni de piatră/Hands of Stone” spune povestea legendarului boxer panamez Roberto Duran şi a relaţiei speciale de prietenie şi formare pe care a avut-o cu antrenorul său Ray Arcel. Rolul lui Ray Arcel este interpretat de Robert De Niro, câştigător a două premii Oscar.

11
/09
/16

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris și regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri și era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

09
/09
/16

CRONICĂ DE FILM Proiectat în premieră mondială în cadrul Festivalului de la Toronto, „Fixeur” este cel mai complex film al lui Adrian Sitaru. O operă de maturitate artistică, în care experimentele extravagante sunt abandonate în favoarea unei regii mai subtile, pusă în slujba relevării sensurilor multiple ale unei naraţiuni provocatoare.