VIDEO Stephen Frears va primi „Premiul pentru întreaga carieră“ la TIFF 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-stephen-frears-va-primi-premiul-pentru-intreaga-cariera-la-tiff-2013/

Unul dintre cei mai apreciaţi regizori britanici, Stephen Frears, va primi „Premiul pentru Întreaga Carieră“ / „Lifetime Achievement Award“ la cea de-a 12-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca).

Un articol de Andrada Văsii|13 mai 2013

Unul dintre cei mai apreciați regizori britanici, Stephen Frears, va primi „Premiul pentru Întreaga Carieră“ / Lifetime Achievement Award“ la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj). 

Astăzi, la Casa TIFF din Cluj-Napoca, a avut loc conferința de presă a celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie). La conferință au luat parte Tudor Giurgiu, președintele TIFF, Mihai Chirilov – director artistic, Cristi Puiu, membru al juriului competiției și autorul campaniei de imagine TIFF 2013, și Cristian Hordilă – managerul festivalului.
Nominalizări la Oscar și BAFTA

Nominalizat la Oscar și la BAFTA pentru filme ca „My Beautiful Laundrette“, „Dangerous Liaisons“ sau „The Queen“, Frears va urca pe scena Teatrului Național din Cluj pe 8 iunie, la gala de închidere TIFF 2013.

Debutul în lungmetraj a venit în 1971, cu „Gumshoe“, povestea unui jucător de bingo (Albert Finney) care visează să devină detectiv, însă cariera i-a fost lansată cu adevărat abia în 1985, cu „My Beautiful Laundrette“.

Regizat după un scenariu de Hanif Kureishi, cu Daniel-Day Lewis în unul din rolurile centrale, filmul a fost nominalizat la Oscar și la două premii BAFTA. Ambele pelicule vor fi proiectate la TIFF în secțiunea 3X3, alături de „Prick Up Your Ears“ (1987), un biopic al dramaturgului Joe Orton.

Un film noir elogiat

Curând, a venit și prima propunere de la Hollywood: „Legături periculoase“/ „Dangerous Liaisons“ (1988), cu Glenn Close, John Malkovich și Michelle Pfeiffer pe afiș. Filmul a primit șapte nominalizări la Oscar – câștigând trei dintre ele, pentru scenariu adaptat, costume, scenografie – şi zece la BAFTA. A fost urmat de un noir elogiat îndelung de critică, „The Grifters“ (1990), produs de Martin Scorsese, care i-a adus o nouă nominalizare la Oscar pentru regie.

Proiecte la Hollywood

Frears a continuat, de-a lungul anilor, colaborarea cu Hollywood-ul, alternând proiectele cu buget mare cu cele personale. A mai regizat western-ul „The Hi-Lo Country“ (1998), cu Woody Harrelson, Billy Crudup, Penélope Cruz și Patricia Arquette în distribuție, distins cu Ursul de Argint la Berlin, „Liam“ (2000), celebrul „High Fidelity“ (2000), cu John Cusack pe afiș, „Dirty Pretty Things“ (2002), povestea unor imigranți ilegali în Londra, „The Deal“ (2003), o dramă politică de televiziune despre Tony Blair, nominalizată la BAFTA, „Mr. Henderson Presents“ (2005).

Șase nominalizări la Oscar și zece la BAFTA

Drama „Regina“/ „The Queen“ (2206), despre valul care a cuprins familia regală după moartea Prințesei Diana, a avut un succes imens, primind șase nominalizări la Oscar și zece la BAFTA și numeroase alte distincții. Actrița Helen Mirren a câștigat în jur de 30 de trofee, inclusiv Oscar, BAFTA și Globul de Aur.

În 2010, comedia „Tamara Drewe“ a fost în selecția oficială la Cannes.

A fost urmată de „Lay the Favorite“ (2012), cu Bruce Willis și Rebeca Hall. În prezent, Frears lucrează la „Philomena“, un film cu Judi Dench și Steve Coogan în distribuție.

Secțiunea 3X3

În tradiționala secțiune 3X3, prezentată la TIFF de HBO, în care figurează cele trei filme ale lui Frears, vor mai fi omagiați cineastul francez Olivier Assayas și documentaristul de origine israeliană Eyal Sivan.

Din filmografia lui Assayas, unul dintre cei mai celebrați regizori contemporani, vor fi proiectate „Après mai“, un film semi-autobiografic despre turbulenții ani 60-70, premiat anul trecut la Festivalul de la Veneția pentru scenariu, mini-seria „Carlos“ (2010), un impresionant biopic al teroristului Carlos Șacalul, selecționat la Cannes și difuzat la TIFF 2012, într-o proiecție maraton, și „L’Heure d’été“, o poveste despre familie și memorie premiată de majoritatea asociațiilor de critici din SUA, în 2009.

Film despre consecințele conflictului cu Palestina

Un critic acid al politicilor Israelului, Eyal Sivan a realizat documentare puternice în care explorează consecințele conflictului cu Palestina.

Spectatorii din Cluj vor putea vedea „The Specialist“ (1999), un film controversat despre „banalitatea răului“ montat din imaginile filmate la procesul de acuzare a ofițerului nazist Adolf Eichmann, din 1961.

Pe lângă acesta, vor mai putea fi vizionate „I Love You All“ (2004) realizat din materiale de arhivă despre metodele de supraveghere ale securității din fosta Germanie de Est, și „Jaffa, the Orange’s Clockwork“ (2009), un documentar despre un brand pierdut în conflictul dintre Israel și Palestina – portocala Jaffa. Proiecțiile vor avea loc în prezența lui Eyal Sivan, omagiat anul trecut printr-o retrospectivă la Festivalul de Documentar de la Salonic.

Foto credit: Nicu Cherciu

20
/04
/17

„4 Blocks”, cea mai titrată miniserie europeană a momentului, va fi lansată în România, luna viitoare, de canalul de televiziune TNT. Producția a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2017, primele două episoade fiind proiectate în cadrul secțiunii „Berlinale Special Series”.

20
/04
/17

Ultima zi, cel mai recent lungmetraj al regizorului Gabriel Achim, va fi lansat în cinematografele românești în 12 mai, distribuit de Independența Film. După ce a fost prezentat în avanpremieră internațională la TIFF 2016, unde a primit Premiul pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, Ultima zi va închide anul acesta Festivalul Filmului European, în 11 mai.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

18
/04
/17

Filmele premiate de public la Berlin, Sundance, Toronto, Vilnius sau Veneția vin la Audience Award Film Festival, unde „Insyriated” și „Perfetti Sconosciuti” vor avea proiecții în premieră.

17
/04
/17

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

14
/04
/17

Optsprezece filme au fost selectate în această etapă în competiția Festivalului de la Cannes (17 - 28 mai), între care ''Happy End'', al austriacului Michael Haneke, "The Beguiled", al regizoarei americane Sofia Coppola, ''Rodin'', al francezului Jacques Doillon și "L'Amant double'' de asemenea al francezului François Ozon.

14
/04
/17

Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va onora serialele de televiziune, odată cu prezentarea integrală a celui de-al doilea sezon al show-ului TV ”Top Of The Lake”, regizat de Jane Campion, şi a primelor două episoade din cel de-al treilea sezon din ”Twin Peaks”, de David Lynch

13
/04
/17

Britanicii de la Public Service Broadcasting și show-ul lor spectaculos cu imagini de arhivă, cine-concerte pe filme de Buster Keaton și animații din anii 30-50, concerte în spații inedite – Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) vine, între 2 și 11 iunie 2017, cu o selecție puternică de muzică, pe lângă cea de filme.

13
/04
/17

„Café Society”, cel mai recent film al lui Woody Allen care a inaugurat Festivalul de la Cannes din 2016, va fi proiectat în premieră absolută în România în deschiderea celei de-a doua ediții a festivalului Audience Award Film Festival, vineri, 21 aprilie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului.

13
/04
/17

Ultimul trailer pentru "Thor: Ragnarok" are cele mai multe vizualizări în 24 de ore din istoria Disney - 136 de milioane de vizualizări în doar 24 de ore. Acesta a devenit, astfel, nu numai cel mai urmărit "teaser" difuzat vreodată de Marvel, ci și cel mai vizionat trailer lansat vreodată de Disney prin intermediul tuturor diviziilor sale, din care mai fac parte Pixar și Star Wars.

10
/04
/17

Sputnik și Compania de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK) aduc la București Fotocronici din Siria. „Siria. Cronica în fotografii a unui război” este alcătuită din patruzeci și nouă de lucrări ale fotografilor corespondenți la fața locului ai Agenției Internaționale de Presă și Radio Sputnik și ale operatorilor Companiei de Stat de Radio și Televiziune din Rusia (VGTRK).

06
/04
/17

INTERVIU Alexandra Balteanu este născută în 1982, în România, iar din 2003 locuiește în Germania, unde studiază regia la prestigioasa Academie Germană de Film şi Televiziune din Berlin (DFFB). Primul său lungmetraj, excelentul „Vânătoare”, a fost prezentat în toamnă la Festivalul de la San Sebastian.