VIDEO Uriah Heep şi scriitorul Pascal Bruckner vor fi prezenţi la Târgu Mureş cu ocazia centenarului Palatului Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-uriah-heep-si-scriitorul-pascal-bruckner-vor-fi-prezenti-la-targu-mures-cu-ocazia-centenarului-palatului-culturii/

Formaţia rock Uriah Heep şi scriitorul Pascal Bruckner vor fi prezenţi la Târgu Mureş, în toamnă, când are loc centenarul Palatului Culturii din municipiu, evenimentul cuprinzând concerte, proiecţii de filme, piese de teatru, dar şi conferinţe.

Un articol de Andrada Văsii|8 august 2013

Formaţia rock Uriah Heep şi scriitorul Pascal Bruckner vor fi prezenţi la Târgu Mureş, în toamnă, când are loc centenarul Palatului Culturii din municipiu, evenimentul cuprinzând concerte, proiecţii de filme, piese de teatru, dar şi conferinţe.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, manifestarea „O sută de ani de la construirea Palatului Culturii” va începe în 3 septembrie, reunind mai multe manifestări culturale, în cinstea celor care au construit edificiul, scopul fiind de a contribui la o mai bună integrare a tuturor elementelor de cultură în viaţa judeţului.

Potrivit acestuia, între invitaţi se numără personalităţi culturale recunoscute la nivel naţional, dar şi în afara graniţelor ţării, între care scriitori Lucian Boia şi Pascal Bruckner.

Sloganul campaniei noastre este „Cultura ne uneşte” – şi aceasta din perspectiva multiculturalităţii Târgu Mureşului, a judeţului Mureş. Încercăm să îmbinăm şi vârstele, încercăm să îmbinăm şi gusturile şi cred că vom găsi suficiente motive care să ne unească şi să ne ţină aproape în această perioadă.

Ciprian Dobre,
preşedintelui Consiliului Judeţean Mureş

Toate acestea vor face parte dintr- un lung şir de evenimente, din 3 septembrie până în luna noiembrie.

Citiţi şi Lucian Boia: „Românii au mai mult cultura compromisului, decât cultura rezistenţei“

Toate artele în program

La  Târgu Mureş se va organiza cel de-al treilea festival de film din ţară TIFF Mureş, cu peste 15 proiecţii de filme străine, româneşti, maghiare şi prezenţa actorilor şi regizorilor de top.

Teatrul de la Sibiu va participa cu spectacolul „Felii”, distins cu premiul UNITER. Partea muzicală va cuprinde artişti de la Uriah Heep până la Gheorghe Zamfir şi Dumitru Fărcaş.

Organizatorii au precizat că Uriah Heep şi Pascal Bruckner au confirmat deja participarea la manifestări. La concertul Uriah Heep intrarea va fi liberă.

La manifestări mai sunt programate conferinţe cu Dan Puric, Bogdan Teodorescu, Radu Paraschivescu, cu mai mulţi jurnalişti, precum şi un concert susţinut de „Ţăndărică and friends”.

Programul manifestărilor mai cuprinde un festival de caricatură, la care a fost invitat Ştefan Popa Popa’s şi unde vor fi expuse peste o mie de caricaturi din întreaga lume. Dobre a refuzat să vorbească despre costurile manifestărilor, spunând doar că va oferi detalii după finalizarea programului evenimentelor, notează Mediafax.

Palatul Culturii din Târgu Mureş, construit la începutul secolului trecut, este un edificiu reprezentativ pentru oraş, fiind declarat monument istoric.

Foto credit: Uriah Heep (Facebook)

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.