VIDEO Weekend la Castel cu „Albă ca Zăpada”, la TIFF 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/video-weekend-la-castel-cu-alba-ca-zapada-la-tiff-2013/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca) le pregăteşte clujenilor şi invitaţilor săi câteva surprize, pe 1 şi 2 iunie, în apropierea Clujului.

Un articol de Andrada Văsii|17 aprilie 2013

Festivalul Internațional de Film Transilvania (31 mai – 9 iunie, Cluj-Napoca) le pregătește clujenilor și invitaților săi câteva surprize, pe 1 și 2 iunie, în apropierea Clujului, la Castelul Banffy de la Bonțida.

Tradiționalelor proiecții în aer liber, cu acompaniament live, li se adaugă anul acesta, în timpul zilei, alte câteva surprize: concerte, activități pentru copii, spectacole culinare.

Sâmbătă, 1 iunie, o sesiune de gustări și băuturi spaniole tradiționale – tapas, paella, tortilla, sangria și multe altele – și un concert de chitară spaniolă vor pregăti atmosfera pentru proiecția-eveniment de la 21.30, cu filmul mut ,,Blancanieves”. Iar duminică, 2 iunie, publicul va savura bucate ardeleneşti autentice, gătite după reţete vechi culese de echipa de bucătari „Niște țărani”.

O altă Albă ca Zăpada

Continuând trendul început de ,,The Artist”, filmul mut laureat cu Oscar în 2012, ,Blancanieves”/ ,,Albă ca Zăpada” (2012), în regia lui Pablo Berger, este o reinterpretare stilizată a basmului fraților Grimm, cu mijloacele cinema-ului de la începutul secolului XX.

Acțiunea se mută din nordul rece al Europei pe coastele Andalusiei, în anii 20. Albă ca Zăpada, numită Carmen (Macarena Garcia), este fiica orfană de mamă a unui toreador (Daniel Giménez Cacho) și călătorește cu un grup de matadori pitici. În ciuda mașinațiunilor puse la cale de mama sa vitregă, sursa pasiunilor și tensiunilor distrugătoare din poveste – interpretată memorabil de Maribel Verdú (,,Labirintul lui Pan” și ,,Y tu mamá también”) –, Carmen calcă pe urmele tatălui ei și intră în arenă.

Inventiva reinterpretare andaluză a Albei ca Zăpada, semnată de Pablo Berger, este o scrisoare de dragoste pentru filmul mut european al anilor 20, ce combină liber umorul cu melodrama.

The Hollywood Reporter,

publicație

,,Blancanieves” a fost propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a câștigat recent zece premii Goya – trofeele industriei spaniole de cinema – inclusiv pentru Cel mai bun film și Cel mai bun debut. Al doilea lungmetraj al lui Pablo Berger a obținut, totodată, Premiul Juriului și Premiul pentru Cea mai bună actriță (Macarena García), la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián.

Filme cu tradiție

Duminică, 2 iunie, de la 21.30, spectatorii vor avea ocazia să (re)vadă ,,Manasse” (1925), în regia lui Jean Mihail, unul dintre filmele românești mute remarcabile ale anilor 20, într-o proiecție acompaniată live de Minima, trupa britanică renumită pentru coloanele sonore originale compuse pentru filme clasice și de avangardă.

,,Manasse” este o adaptare a unei piese de teatru scrisă de Ronetti Roman și devenită celebră după scandalul declanșat de interzicerea spectacolului de la Teatrul Național, în 1906, din rațiuni antisemite. Filmul, turnat parțial în orașul Fălticeni, are ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică, nepoata lui Manasse Cohen. În distribuție, Romald Bulfinsky (Manasse), George Aurelian (Matei Frunză), Dorina Demetrescu (Lelia), Maria Ciucurescu (Ester), Iosef Kamen (Zelig Șor), Ion Constantiniu (Emil Horn), Alexandru Finți (Lazăr).

Info:

Biletele pentru evenimentele din programul Weekend la Castel se vor pune în vânzare online, pe www.biletmaster.ro, începând din 15 aprilie 2013.

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.